Uniunea Europeană a luat o decizie radicală împotriva noilor tarife vamale impuse de președintele american Donald Trump. Oficialii de la Bruxelles au anunțat miercuri o listă de produse americane care vor fi taxate suplimentar. Măsura UE este un răspuns dur la taxele de 25% impuse de SUA la mijlocul lunii martie, pentru importurile de oțel și aluminiu.
Printre produsele taxate de UE se află soia, carnea de pasăre, motocicletele, orezul, fructele, dar și produse din plastic, lemn, machiaj și echipamente electronice. Noile taxe ar putea ajunge până la 25%, iar valoarea totală a măsurii este estimată la peste 20 de miliarde de euro.
Comisia Europeană consideră că tarifele impuse de SUA nu sunt justificate și sunt foarte dăunătoare. Acestea afectează nu doar economia Europei și a SUA, ci și echilibrul economic la nivel global. Bruxelles-ul a subliniat că este în continuare deschis la un acord, dar doar dacă acesta va fi corect și avantajos pentru ambele părți.
„UE consideră tarifele americane nejustificate și dăunătoare, provocând suferințe economice ambelor părți, precum și economiei mondiale. UE și-a comunicat în mod clar dorința de a ajunge la un rezultat negociat cu SUA, care să fie echilibrat și reciproc avantajos”, a precizat executivul comunitar.
De luni de zile, Europa s-a confruntat cu o serie de atacuri comerciale venite din partea administrației Trump. Statele membre au fost afectate în mai multe etape, iar acum au decis să răspundă unitar. Miercuri, la vot, toate cele 27 de țări ale UE și-au dat acordul pentru impunerea acestor taxe.
Interesant este că multe dintre produsele vizate provin din state americane controlate de Partidul Republican, formațiunea lui Donald Trump. Totuși, nu toate produsele americane au fost incluse pe lista neagră. Bourbonul, de exemplu, a fost exclus.
Decizia vine după ce SUA a amenințat că va reacționa dur dacă acest produs va fi taxat. Washingtonul a transmis că ar putea impune tarife de până la 200% pentru vinurile și băuturile europene, mai ales cele din Franța și Italia. Pentru a evita o nouă escaladare, UE a decis să renunțe la această măsură.
Noile taxe vor intra în vigoare începând cu jumătatea lunii mai. Totuși, pentru unele produse, cum ar fi migdalele americane, aplicarea tarifelor va fi amânată până în decembrie. Conflictul comercial nu se oprește aici. Bruxelles-ul pregătește deja o a doua rundă de măsuri, care va viza tarifele impuse recent de SUA pentru automobile și alte produse europene.
Comisia Europeană a transmis că va face anunțul oficial la începutul săptămânii următoare. În acest moment, cele 27 de state membre au opinii diferite cu privire la cât de puternică ar trebui să fie riposta Europei.