News

Un nou val de pandemie, la iarnă, în Europa. Surpriza specialiștilor: România ar putea fi ocolită. Relaxarea oamenilor și scăderea imunității, printre cauze

O analiză a unui institut american arată că numărul cazurilor de coronavirus va crește în întreaga emisferă nordică pe durata iernii, însă România ar putea fi ocolită de acest val, existând două scenarii de evoluție.
14.11.2021 | 11:30
Un nou val de pandemie la iarna in Europa Surpriza specialistilor Romania ar putea fi ocolita Relaxarea oamenilor si scaderea imunitatii printre cauze
România ar putea fi mai puțin afectată de noul val al pandemiei din Europa/ Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Institute for Health Metrics and Evaluation (IHME) al Universității din Washington a dat publicității un studiu privind evoluția situației epidemiologice în lume pe durata acestei ierni, când este anticipată o creștere a numărului de cazuri în emisfera nordică.

Ieșită cu greu dintr-un devastator val 4 al pandemiei, România ar putea face excepție de la tendința de creștere a cazurilor noi, țara noastră urmând să înregistreze o scădere constantă până la începutul primăverii.

ADVERTISEMENT

Într-un scenariu mai pesimist, țara noastră s-ar putea confrunta cu o creștere moderată, cu un vârf al numărului de decese pe durata iernii înregistrat la începutul lunii ianuarie, însă acest vârf va fi oricum mai redus decât numărul zilnic al deceselor din această perioadă.

Oamenii au devenit mai puțin prudenți

Analiza IHME indică faptul că în Statele Unite tendința de reducere a numărului de cazuri a încetat, existând semne că acesta va crește din nou, iar în Europa numărul cazurilor noi este clar în creștere, mai ales în țări precum Olanda, Danemarca sau Germania.

ADVERTISEMENT

Motivele sunt legate de caracterul sezonier al coronavirusului, reducerea imunității persoanelor vaccinate în primele luni ale anului și scăderea gradului de utilizare a măștii de protecție, precum și intensificarea circulației persoanelor.

Acum avem mai multe probe că imunitatea derivată din vaccin împotriva infecției se reduce considerabil după șase luni astfel că avem mai multe persoane în emisfera nordică a planetei care s-au vaccinat din timp și care acum sunt mai susceptibile la infectare. Un alt factor care alimentează creșterea pe durata iernii este că oamenii sunt mai puțin prudenți decât iarna trecut, deoarece utilizarea măștii este mai redusă. În momentul de față, este sub 40% în SUA – ușor mai ridicată decât în Europa, dar oricum mult mai redusă decât acum un an”, se arată în studiul citat.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, IHME estimează că această creștere nu va fi la fel de mare ca cea din anteriorul sezon rece, dar va fi suficientă încât să pună presiune pe spitale, dacă va apărea concomitent și o epidemie de gripă.

De asemenea, creșterea numărului de cazuri va putea fi ținută sub control și pentru că a început administrarea dozei a treia de vaccin și se preconizează în multe state începerea vaccinării copiilor cu vârste între 5 și 11 ani. De exemplu, în Statele Unite, jumătate dintre părinții cu copii aflați în această grupă de vârstă intenționează să-i vaccineze, ceea ce ar reprezenta o creștere cu 4% a ponderii vaccinaților în populația generală.

ADVERTISEMENT

Două scenarii pentru România și noul val pandemic

Pentru România este anticipată menținerea tendinței de scădere a numărului de cazuri și a deceselor pentru cel puțin două săptămâni. Dacă sunt menținute restricțiile actuale, reducerea numărului de decese raportate la fiecare 24 de ore va continua până în primăvară, astfel că, la 1 martie, se vor înregistra între 60 și 70 de morți pe zi. Până atunci, estimările sunt 256 pentru 1 decembrie, 202 pentru 15 decembrie, 176 pentru 1 ianuarie ș.a.m.d.

Într-un scenariu mai pesimist, după o scădere constantă până în jurul datei de 25 noiembrie, numărul deceselor raportate în fiecare zi ar putea să crească ușor pe durata lunii decembrie, astfel că în primele zile din ianuarie s-ar putea înregistra un vârf de circa 360 de decese, cu 42 peste numărul celor transmis de Grupul de Comunicare Strategică pentru joi, 11 noiembrie. După acest vârf, scăderea va începe din nou și va fi una accelerată, astfel că numărul morților la începutul primăverii va fi tot de 60-70.

Practic, România are șansa să fie cruțată de o nouă creștere substanțială a îmbolnăvirilor pe durata iernii pentru că valul anterior a lovit-o mai târziu decât pe țările din vestul Europei, însă efectele au fost mult mai acute. În mod paradoxal, țara noastră va avea mai puține îmbolnăviri, pentru că o mare parte a populației a fost imunizată pe cale naturală, prin infectare, relativ recent.

Virusul se va răspândi mai greu în țara noastră

Potrivit modelului matematic al IHME, care ia în calcul modelul de transmitere a diverselor tulpini, numărul de cazuri înregistrate oficial, numărul de teste raportat la populație, numărul vaccinaților precum și alți indicatori, în România cel puțin 60% din populație a fost infectată la un moment dat.

Procentajul populației care a fost deja infectată cu Covid-19/ Sursă: Institute for Health Metrics and Evaluation

Doar Bulgaria, Cehia și Letonia au mai trecut de acest prag, în timp ce Croația și Ungaria au cel puțin 50% din  populație trecută prin infecția cu coronavirus. La aceste procentaje, virusul are la dispoziție un bazin de răspândire mult mai redus, chiar dacă în țări precum Bulgaria sau România, nivelul vaccinării este foarte scăzut. Pentru comparație, potrivit estimării bazate pe datele din 1 noiembrie, media Uniunii Europene în ce privește populația trecută prin infecție este de numai 26%.

Un alt motiv pentru care România este mai protejată pe durata iernii este faptul că utilizarea măștii în exterior este mai mare decât în majoritatea țărilor europene. Potrivit cercetărilor sociologice consultate de IHME, între 60 și 70% dintre români își pun masca atunci când ies din case.

Ponderea populației din țările UE care folosește masca atunci când părăsește locuința/ Sursă: Institute for Health Metrics and Evaluation

Doar în Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia și Spania mai este depășit procentul de 50% al populației care se protejează în mod curent cu masca. Explicația pentru prezența României în această categorie este legată de restricțiile introduse recent de autorități și de temerile provocate de numărul mare de infectări din luna octombrie.

ADVERTISEMENT