News

Europa se topește, la 45 de grade. Valul de aer fierbinte este așteptat și în România

Un val de căldură extremă va ajunge în România în perioada imediat următoare. Masa de aer tropical a intrat deja în Europa și e provocată de un fenomen meteo numit ”dom de căldură”.
18.06.2022 | 22:28
Europa se topeste la 45 de grade Valul de aer fierbinte este asteptat si in Romania
Un val de căldură va pătrunde în România, săptămâna viitoare
ADVERTISEMENT

Temperaturi foarte ridicate sunt înregistrate, în acest weekend, în Spania, Franța și Portugalia, acolo unde vara și-a intrat pe deplin în drepturi. Săptămâna viitoare, valorile vor trece de 35 de grade și în România, susțin specialiștii ANM.

Recorduri de temperatură ridicată în Europa de Vest

Zilele acestea, în Peninsula Iberică, mercurul termometrelor a trecut de 40 de grade, iar valorile sunt în creștere. În Spania și în sudul Franței, temperaturile ar putea sări de 45 de grade, pe fondul unui fenomen meteo numit ”dom de căldură”. Vorbim despre adevărate recorduri istorice pentru luna iunie.

ADVERTISEMENT

La începutul săptămânii viitoare, valul de căldură va ajunge în Germania, după care se va extinde în Grecia, Bulgaria, Macedonia, Albania și România.

În perioada 21-24 iunie, țara noastră va fi afectată de acest val de căldură, conform directorului ANM, Elena Mateescu, potrivit Știrilor TVR. Românii care și-au luat concediu în această perioadă se vor putea bucura de temperaturi de peste 35 de grade.

ADVERTISEMENT

Ce este ”domul de căldură” care se va instala deasupra României

Domul de căldură reprezintă un fenomen meteo, în cadrul căruia o masă de aer cald rămâne suspendată deasupra unei regiuni, acționând ca o oală cu presiune.

Acest fenomen face ca temperaturile medii și cele maxime zilnice să se situeze mult peste normal. În condițiile în care domul de căldură se formează la începutul verii, sunt condiții ca în zonele afectate să se înregistreze adevărate recorduri istorice de temepratură ridicată.

ADVERTISEMENT

În general, domul de căldură poate rămâne de la câteva zile la câteva săptămâni deasupra unei zone, marcând astfel o perioadă caniculară extremă.

După valul de căldură urmează furtuni violente

De multe ori, însă, aceste episoade cu temperaturi foarte ridicate, sunt urmate de furtuni violente, cum a fost cel de săptămâna trecută, când în București a fost grindină, vijelie și au căzut 40-50 l/mp.

ADVERTISEMENT

Specialiștii de la ANM spun că astfel de manifestări vor mai avea loc în această vară.

„Ne așteptăm ca aceste fenomene extreme, în condițiile în care există mai multă căldură în sistemul climatic, asociată și cu o mai mare cantitate de vapori de apă în atmosferă și un grad de umezeală ridicat, să fie din ce în ce mai dese și mai intense. Și sunt confirmate an de an. În fiecare an se doboară recordurile stabilită în urmă cu un an. O simplă statistică a numărului de mesaje meteorologice confirmă această tendință”, a spus Elena Mateescu, directoarea Administrației Naționale de Meteorologie pentru Europa Liberă.

ADVERTISEMENT