EuroViziunea Moldovei s-a demascat la Eurovision: Hai să ne unim, pe interes! România = zero puncte, juriul de la Chișinău = zero obraz!

Concursul Eurovision nu mai este demult o competiție muzicală serioasă, ci un examen de caracter al „juriilor” mai mult politizate decât melomanizate din țările participante. Nordicii se unesc între ei, Germania rămâne cu zero puncte (până la votul publicului) pentru că, vorba aia, nasoală-i muzica din țara lui Modern Talking și a lui CC Catch, iar Moldova, în lipsa Rusiei, ieșită din ecuație, își dă singură 10 picioare în fund, în relația de ajutor unilateral cu România.

O cacofonie muzicală și nu prea, politica „juriului” de la Chișinău față de București: Obrazul gros, croit din talpa ostașului sovietic

În zilele noastre, Eurovisionul a devenit mai mult o problemă de curtoazie, de delicatețe și de educație, într-un context muzical dominat de „LGBT”, unde e bine să-ți lași copiii să se distreze departe de televizor. Singura logică a acestui concurs este „spionita” pe față a relațiilor interumane între cei care se pretind „europeni” și cei care se vor parte a structurilor moderne, deși se grăbesc pe ulița facultății fără corigențele abrogate.

Pentru unii, diplomația și chiar galanteria europeană sunt „rupte” din finețea obrazului grosier, orchestrat de talpa ostașului sovietic. Există un soi de „sindrom Stockholm”, care păstrează victima în arealul agresorului istoric și care scoate la iveală, precum uleiul în apă, lipsa gentileței și alfabetarul indecenței.

Sincer vorbind, din punct de vedere muzical, „piesa” cu care România s-a făcut de trombon la Torino n-a reprezentat mai mult decât un „Căluț roz”, vorba neînțelesului în viață H.R. Patapievici. Numai că, dacă în alte situații ne-am făcut de băcănie cu mesaje pseudo-intelectuale „avangardiste”, iată că de data asta ne-am cocalarit public cu un mesaj explicit care explică continentului (cacofonie intenționată, băi WRS!) că, într-adevăr, Traian și Decebal au făcut, împreună, copii cinici și traumatizați.

Digi24.ro

Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și nu mai vor să plece

WRS, o rușine „legebet(r)istă”, dar jurații moldoveni ne-au jurat „pe strâmb”

Sincer vorbind, cel puțin din punctul de vedere al unui ascultător împătimit, piesa acelor WRS – despre care tânăra generație nici n-a prea auzit, deși ne dăm „cool”! – nu merita vreun vot, spre deosebire de melodia celebrilor Zdob și Zdub. Unde sunteți voi, Moculescule, Țeicule și ăilalți „dictatori” ai scenei, pe care vă credeam prăfuiți, abia așteptam să scăpăm de voi, iar acum vă regretăm, precum poporul lui Mafoame pe Nea Nicu? Să ne fie jenă…

Doar „jenă”, pentru că rușinea este adjudecată, deja, de „frații” de la Chișinău, cărora interesul le poartă tignafesul… Chiar dacă, repet, melodia legebet(r)istă a WRS-ului n-a vândut pielea ursului din pod, la câte sentimente, bani și propagandă pro-europeană a vârât țărișoara noastră în rezervorul surioarei de peste Prut ca să treacă valul compromisului, fără viză, în lumea civilizată, meritam și noi măcar un pupic. Măcar după jură…mintele pe care „Frații” noștri ni le depun, la lumina candelei trocului politic!

Adică, un vot, ca să fiu mai clar. Unu’ așa, de prăsilă, ca să vadă „Coana Ieuropa” ce lăutari și mai ales lăudători ne căznim și noi să-i aducem la nunta înfrățirii între popoare, cu promisiuni și cu garanții pe care le-am achitat tot noi, „pro bono”…

Nu este prima oară când juriul moldovean ne tratează cu dispreț în asemenea situații. Din fericire, ca să nu ne enervăm mai tare, de această dată Rusia a lipsit motivat din concurs, astfel că jurații de la Chișinău s-au văzut nevoiți să-și reorienteze voturile de curtoazie.

Digisport.ro

Ilie Năstase a văzut "bijuteria" de 2,8 milioane € a lui Ion Țiriac și a făcut gluma zilei

Omologii de la București le-au întors favorul, răspunzându-le în deja fraternul „ba pe a mătii!”, cu sau fără cratimă. Evident, diaspora românească și-a dovedit, din nou, bunul simț (ca la fiecare „scrutin”!) și i-a votat pe Zdubi, nu doar pentru că melodia lor a fost reușită, cât mai ales pentru mesajul unionist. În schimb, „diaspora” moldovenească, deja românizată exclusiv sub aspectul dublei cetățenii, s-a votat pe ea însăși.

Zdubii sunt mai „cool” ca Maia, iar Iagupov MAI român decât mulți „unioniști”

Pentru că deciziile din finalele Eurovision se jurizează în Cabinetele 1 și 2 ale fiecărei țări participante, ne-am gândit și noi că „ Maia e cool”, inspirați fiind mai ales de sound-ul cu tentă occidentală ce răzbătea din ultimele sale prestații scenice. Aș! Zdubii, cu al lor „Trenuleț” care a amintit de axa București – Chișinău, au fost incomparabil mai „prezidențiabili”.

Oi fi tu fată beton pe portativul Văii Plângerii, sub bagheta robotico-industrialului Klaus (nu Schulze, ci alt compozitor electro – static), dar desovietizarea melancoliei blegoase este un proces îndelungat.

Sensibilitatea prezentă în această zonă a Planetei este definită perfect de faptul că, în lipsa unei „Hillary” și chiar a unei „Carmen” – fie ea Operă de Bizet au ba – „Prima Doamnă” a Rep. Moldova se numește, probabil, cu surâs meloman, „Nea Sandu”.

Pe scurt, delicatețea este redată de surâsul șurubului, iar, „în familie”, partitura se scrie cu interesul șaibei.

La Torino, singurii români aplaudați pe două maluri care dezbină aceeași tragicomedie istorică au fost băieții de la Zdob și Zdub. Te crăcănezi de râs când îl auzi pe Roman Iagupov, vocalul Zdubilor, ciripind românește. Pe de altă parte, el e MAI român ca mulți români, care folosesc numele acestei țări drept trambulină către Occidentul multilateral glorios.

Cum spune cântecul, Unirea se comite „în cuget și-n simțiri”, nu prin dispariția granițelor fizice. România a luptat, cu sau fără ghilimele, alături de Moldova, pe toate fronturile. Merita și România „asta”, România mea, credulul în materie de voturi la EuroViziune, măcar o salvă de salut. Un salut din vechea Troie, ahoe, bă, meltenilor!

Previzibila Ucraină și pariul pierdut cu decența

Ca să nu facem pe proștii până la final și să „subliniem” – vorba „to’arșilor” dinozauri, care încă își bălălăie cușmele sovietice prin diverse jurii – faptul că Eurovisionul este, de fapt, o farsă politizată, e cunoscut din vremuri imemoriale. Era clar, pentru orice țânc și pentru oricare tanc, că finala va fi adjudecată de Ucraina. Tot din curtoazie și tot simbolic…

Pe vremuri, aflasem de la un coleg de breaslă despre existența unui site care dezvăluia, cu mult timp înaintea finalului concursului, numele câștigătorului. Mulți pariori s-au umplut de bani, pe seama regiei acestui simulacru. Dar, vorba aceea, regie să fie, dar s-o știm și noi.

Totuși, nici în ruptul capului nu mi-am imaginat că, la capitolul „fraternitate”, vom fi pariorii indecenți ai unui contact toxic între sărutul pe interes și țigara de după fuga copilului prost crescut, cu tot cu pașaport și cu agenda de telefoane a familiei.

Nu întotdeauna fraternitatea presupune și moralitate. Cain și Abel, Romulus și Remus, Ivan și Ion sunt cele mai bune exemple. Dar obrazul subțire, cu finețe se menține.

Ivane, te-o înțoli Ion în frac și cu joben, dar damful de pufoaică nu trece cu una, cu două, iar educația de gubernie rusească nu piere, indiferent cât prestează profa de dezarmonie solfegii, pe interes!