Ministerul Educației a publicat subiectele care s-au dat elevilor la proba de Limba Română a Evaluării Naționale 2022.
De asemenea, a făcut public și baremul de corectare, care poate fi consultat AICI.
Elevii au ieșit fericiți din sălile de examen, potrivit Observator. Mulți dintre ei au spus că subiectele au fost chiar mai ușoare decât la simulare.
Unii candidați și-au luat părinții în brațe, cu certitudinea că vor lua o notă mare. Alții au declarat că exercițiile au fost prea simple pentru clasa a VIII-a.
La primul subiect, elevii au primit două texte: un fragment din “Toate pânzele sus” de Radu Tudoran şi unul din “Frânturi din viaţa lui Delavrancea” de Cella Delavrancea, pe baza cărora au trebuit să rezolve mai multe exerciţii.
La subiectul al doilea, elevii au avut de redactat un text narativ de minim 150 de cuvinte, în care să prezinte cea mai frumoasă întâmplare din vacanţă. Textul trebuia să includă o secvenţă descriptivă şi una de dialog.
În curând, aşteptăm să apară primele imagini cu foaia cu subiectele la limba română, Evaluare Naţională 2022.
Conform primelor informaţii, subiectele ar fi fost unele de dificultate medie.
Elevii sunt în plin examen la limba română, dar, cel mai probabil, părinţii şi rudele lor se gândesc deja la barem şi la cum se rezolvă corect subiectele de azi.
Informaţii despre aceste lucruri puteţi citi AICI.
A început proba la limba română, prima de la Evaluarea Naţională 2022. Elevii au circa 2 ore la dispoziţie pentru a rezolva subiectele de pe foaia de examen.
Profesorii recomandă elevilor să citească cu mare atenţie cerinţele, să îşi organizeze bine ideile şi să utilizeze ciorna atunci când sunt nesiguri.
Subiectele de anul trecut le-au dat oarecare bătăi de cap elevilor.
Ei avut avut de rezolvat cerinţe pe baza unui text din Dilema Veche şi a unuia scris de Sorin Titel, dar şi de redactat un text narativ. Mai multe detalii AICI.
În vreme ce elevii aşteaptă să înceapă proba scrisă, să facem o scurtă recapitulare legat de ce s-a dat la română la simularea de Evaluare Naţională 2022, din urmă cu circa două luni.
Astfel, elevii au avut atunci două fragmente texte, unul de Cezar Petrescu şi altul de Francisc Munteanu, pe baza cărora trebuiau să rezolve câteva exerciţii.
De asemenea, au mai avut de făcut un text argumentativ şi o caracterizare de personaj. Mai multe detalii puteţi vedea AICI.
155.820 de absolvenţi ai clasei a VIII-a sunt aşteptaţi să vină astăzi la examenul de limbă română. De menţionat că şi anul acesta se face supravegherea video a sălilor.
Candidaţii nu au voie să vină în sălile de examen cu ciorne, manuale, însemnări etc, iar bunurile lor personale (ghiozdane, telefoane, poşete, sacoşe) trebuie lăsate sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ. Nu este permisă intrarea în sala de examen cu ele. Cei care nu respectă regula, nu vor fi lăsaţi să susţină proba.
Emoţiile încep să crească pentru elevi. De la ora 8 la ora 8.30 se va face accesul în sălile de examen, iar ei ar trebui să aibă actul de identitate şi instrumente de scris.
De la ora 9, vor primi subiectele şi hârtia ştampilată pentru ciorne. Timpul de rezolvare a subiectelor este de 120 de minute.
Elevii claselor a VIII-a din România au intrat deja în febra examenelor de la Evaluarea Națională. Astăzi, 14 iunie, are loc proba la limba română. FANATIK vă va prezenta subiectele, rezolvarea şi baremul acestora, imediat ce ele vor fi disponibile.
Vineri, 3 iunie, elevii de clasa a opta au încheiat cursurile. Pentru ei, finalul anului școlar 2021 – 2022 a venit cu o săptămână mai devreme față de restul elevilor și copiilor de grădiniță.
Acest lucru le oferă un răgaz pentru pregătirile pe ultima sută de metri pentru Evaluare Națională de la clasa a VIII-a.
Un model de subiecte pentru examenul propriu-zis a fost postat deja pe site-ul Ministerul Educației, un portal dedicat tuturor examenelor din învățământul din România: primar, gimnazial și liceal. În ceea ce privește Evaluarea Națională la matematică, sigur îți sunt utile și câteva sfaturi de la un profesor ca să nu greșești la examen.
Astfel, modelul de subiecte de la limba și literatura română constă în două părți.
La SUBIECTUL I, elevii primesc un Text (în acest caz Ioana Pârvulescu, ”Simplu elogiu al cărţii”) pe bază căruia trebuie să răspundă la mai multe cerințe.
Partea A de la SUBIECTUL I constă în 10 întrebări, iar partea B în alte 8.
În ceea ce privește SUBIECTUL II, aici elevii trebuie să alcătuiască, în 80 – 120 de cuvinte, rezumatul Textului de la primul subiect. Punctele se acordă după cum urmează:
Autoritățile din Educație au postat și baremul pentru modelul de subiecte de mai sus. Astfel, la SUBIECTUL 1 se acordă 70 de puncte, iar la SUBIECTUL II 20 de puncte, 10 fiind din oficiu. Trebuie să știi și ce ai de făcut în caz că iei mai puțin de nota 5 la Evaluare Națională.
Regulamentul examenului de Evaluare Națională 2022 este similar celui de anul trecut. Astfel, accesul candidaților în săli este permis de la ora 8:00 până la ora 8:30. Examenul va începe la ora 9:00.
Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute și se calculează după completarea casetei de identificare.
Începând cu ora 9:00, candidații vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciornă.
Elevii vor completa caseta de identificare (în maximum 15 de minute), iar asistenții vor verifica datele înscrise de candidați și vor secretiza caseta.
La probele scrise ale Evaluării Naționale – 2022, candidații primesc subiectele sub formă de broșură, putând să solicite și pagini suplimentare dacă este cazul. Acestea se vor adăuga prin capsare în alte două locuri, situate între cele trei locuri inițiale. Broșura se predă la finalul probei și, întrucât conține subiectele la română de la Evaluare Națională și rezolvarea acestora, nu rămâne în posesia candidaților.
Pentru elaborarea lucrării scrise, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră. Pentru executarea schemelor și a desenelor pot folosi și creion negru.
Evaluarea Națională 2022 va avea loc în perioada 14 – 17 iunie, potrivit calendarului publicat în Monitorul Oficial în toamna anului trecut.
Elevii de clasa a VIII-a au încheiat cursurile pe 3 iunie. Înscrierea candidaților s-a făcut automat de către secretariatele școlilor în perioada 30 mai – 3 iunie.
Calendarul probelor și rezultatelor de la Evaluarea Națională 2022 este următorul: