Subiecte simulare județeană de la Evaluare Națională 2023. Până pe 20-22 martie, când va avea loc simularea la nivel național, cei de la Ministerul Educației au considerat că elevilor nu le-ar strica o serie de examene. Așa au apărut cele sub eticheta ”simulare județeană”.
Așadar, în această perioadă, pe date diferite în funcție de județ și școli, elevii s-au întors în bănci. Au făcut-o pentru a se acomoda cu examenele finale care vor avea loc spre finele lunii iunie în 2023. În Cluj, de exemplu, examenele au fost susținute în perioada 1-3 februarie. În mai multe județe din Moldova precum Iași au fost susținute în perioada 17-19 ianuarie.
La fel ca și la simularea națională din martie, elevii au avut parte de subiecte la limba și literatura română (scris). Nu au lipsit nici limba maternă (scris) și matematică. Această simulare județeană a continuat la nivel național până spre mijlocul lunii februarie, în funcție de județ.
Marinela Marc, șef al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, a încercat să le explice părinților și elevilor de ce Ministerul este pasionat de simulări peste simulări. Totul în condițiile în care elevii oricum sunt deja stresați de conceptul simulării naționale sau de examenul propriu zis. Așadar, Evaluare Națională 2023, subiecte simulare județeană nu a fost primită cu zâmbetul pe buze.
”Am luat această decizie pentru că aveam foarte multe întrebări de la părinți, de la cadrele didactice dacă va fi simulare, anul acesta ministerul încă nu anunțase un calendar și în școlile mai mari s-au mai organizat la nivel local evaluări standardizate ale elevilor, dar nu am avut certitudinea că o evaluare pe modelul simulărilor s-ar fi desfășurat în fiecare școală.
Și cum în acest an școlar nu se mai dau nici teze, care în foarte multe școli de asemenea erau la nivel de unitate, organizate cu subiect unic, ne-am gândit că o astfel de evaluare, standardizată la nivelul județului, ar prinde bine, astfel încât în perioada imediat următoare, până la simularea anunțată acum de Ministerul Educației.
Spre finalul lunii martie să poată cadrele didactice să-și regleze demersul didactic, elevii să recupereze conținuturile pe care poate nu le-au asimilat, la fel de bine să aprofundeze aceste conținuturi, astfel încât rezultatul să fie mai bun în martie și și mai bine la examenul real”, a transmis specialistul din învățământ.
Elevii pot sta liniștiți dintr-un anumit punct de vedere. Notele nu vor fi trecute în catalog decât dacă ei sau părinții doresc acest lucru în mod expres. Trebuie să facă o solicitare în acest sens. Mai jos aveți câteva exemple de subiecte la limba română și matematică în mai multe județe precum Dolj, Cluj, Brăila sau Dâmbovița.
1. Limba Romana Cluj by Fanatik.ro on Scribd
2. Barem Limba Romana Cluj by Fanatik.ro on Scribd
3. matematicacluj by Fanatik.ro on Scribd
4. Barem Matematica Cluj by Fanatik.ro on Scribd
5. Subiect Matematica Dolj by Fanatik.ro on Scribd
6. Barem Matematica Dolj by Fanatik.ro on Scribd
7. Subiect Romana Braila by Fanatik.ro on Scribd
8. Romana Barem Braila by Fanatik.ro on Scribd
9. Subiect Romana Dambovita by Fanatik.ro on Scribd
10. Barem Subiecte Dambovita by Fanatik.ro on Scribd
Până atunci, elevii trebuie să știe că în 20 martie 2023 îi așteaptă proba scrisă la limba și literatura română, pe 21 martie proba la matematică și pe 22 martie 2023 proba la limba și literatura maternă, proba scrisă. Desigur, e vorba de o altă simulare a examenului de Evaluare Națională 2023, de data aceasta la nivel național.
Între timp, elevii pot să analizeze în liniște subiectele care le-au căzut deja colegilor lor la Evaluare Națională 2023 simulare județeană. Și asta indiferent că e vorba de cele la limba română sau matematică. În condițiile în care fiecare școală și județ au optat pentru subiecte diferite, părinții sau elevii ar putea fi interesați să compare nivelul de dificultate pentru a înțelege mai bine la ce se pot aștepta la primăvară și la vară. Mai multe subiecte pentru simularea județeană a Evaluării Naționale 2023 pot fi găsite AICI sau AICI.