Sport

Evenimentele zilei din sport, miercuri 8 decembrie. Cristina Neagu și-a dat acordul pentru un nou contract cu CSM București. Vedetele de la Dinamo, gaură importantă în bugetul clubului

FANATIK vă prezintă într-un rezumat al zilei cele mai importante evenimente sportive de miercuri 8 decembrie. Cristina Neagu va semna un nou acord cu CSM și vedetele echipei sunt păguboase pentru Dinamo.
08.12.2021 | 23:14
Evenimentele zilei din sport miercuri 8 decembrie Cristina Neagu sia dat acordul pentru un nou contract cu CSM Bucuresti Vedetele de la Dinamo gaura importanta in bugetul clubului
ADVERTISEMENT

Cea mai titrată handbalistă a României, Cristina Neagu, și-a dat acordul pentru un nou angajament cu CSM București. Cei mai bine plătiți jucători de la Dinamo acoperă o treime din bugetul de salarii al clubului.

Pe ce perioadă va semna Cristina Neagu cu CSM București

FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că cea mai mare handbalistă din istoria sportului pe semicerc din țara noastră, Cristina Neagu, a ajuns la un acord cu oficialii clubului CSM București și va semna un nou contract.

ADVERTISEMENT

FANATIK a aflat că durata noului angajament este pe doi ani. Astfel, Neagu va evolua pentru ”tigroaice” până în 2024 conform noii înțelegeri.

Mai mult, handbalistei i se va propune o poziție în organigrama clubului finanțat de Primăria Generală a Capitalei după ce aceasta va decide să pună capăt carierei sportive.

ADVERTISEMENT

Ce salarii încasează cei mai bine plătiți jucători de la Dinamo

Dinamo traversează cea mai dificilă perioadă din istoria clubului. Problemele financiare au dus gruparea din Ștefan cel Mare în pragul falimentului.

Însă, chiar și în aceste vremuri grele, cei mai bine plătiți jucători din lotul lui Mircea Rednic încasează remunerații bune pentru Liga 1. Astfel, cinci dintre jucătorii considerați ”vedete” produc o gaură serioasă în bugetul clubului.

ADVERTISEMENT

Împreună, Cătălin Itu, Constantin Nica, Gabriel Torje, Steliano Filip şi Cosmin Matei încasează 26.000 de euro lunar, adică o treime din bugetul de salarii de 75 de mii de euro lunar, al întregii echipe.

Acuzați că și-ar fi țepuit proprii fani, suporterii-acționari din DDB promit să livreze două autoturisme câștigate la tombolă

La începutul acestui an suporterii-acționari ai clubului Dinamo au organizat două tombole a căror premii erau, între altele, două autoturisme.

ADVERTISEMENT

Fanii câștigători au fost anunțați pe pagina oficială a Asociației Doar Dinamo București, doar că premiile pe patru roți nu au mai ajuns la aceștia. Unul dintre câștigători s-a plâns că DDB îl duce cu vorba de 9 luni și că nu mai speră că își va primi premiul.

În replică, DDB a anunțat că ambii câștigători își vor primi premiile motorizate în cel mai scurt timp, așa cum FANATIK a dezvăluit în exclusivitate.

Nuntă la Palat? Mesajul lui Ianis Stoica pentru iubita lui care a pus pe jar ”familia” roș-albastră

La 18 ani, atacantul echipei FCSB Ianis Stoica pare pus pe fapte mari și în viața privată, precum o arată și pe teren. De ziua lui, iubita Rebecca Geamănu a postat un mesaj de dragoste însoțit de un colaj de fotografii cu cei doi.

Replica fotbalistului nu s-a lăsat așteptată. ”Te iubesc mult, soția mea”, a scris Ianis Stoica pe rețelele de socializare, însoțit de două emoticoane, o inimă și un… inel!

Poveste de dragoste dintre cei doi durează de un an, dar e greu de crezut că la vârsta lor, el 18 ani, ea 17, se gândesc serios să-și unească destinele în fața lui Dumnezeu.

Dezvăluirile unui luptător care a refuzat să intre în ”garda” lui Gigi Becali

Fostul luptător K1 Ionuț Iftimoaie a fost ofertat de patronul celor de la FCSB să intre în garda de corp a acestuia, dar a refuzat, a dezvăluit în exclusivitate FANATIK.

Despre cum s-a ajuns în această situație a povestit celebrul interlop Ion Balint, cunoscut ca Nuțu Cămătaru, în cartea sa autobiografică ”Dresorul de lei și de fraieri – Viața lui Nuțu Cămătaru”.

Gigi Becali și Nuțu Cămătaru au fost prieteni la cataramă, o vreme, iar între ”afacerile” derulate între cei doi se număra și ”schimbul” de luptători.

”Toți greii erau la mine! Și Ionuț Iftimoaie, când a venit prima dată în țară, tot la mine a ajuns. Mi-l ceruse Gigi Becali ca să boxeze pentru el. I-a zis că-i dă 700 de dolari pe lună și că-l pune șef pe Zmărăndescu.

Ionuț i-a zis: «Mai bine boxez pentru Nuțu, scrie pe tricou Nuțu și cu asta basta!»”, a povestit în trecut Nuțu Cămătaru despre Ionuț Iftimoaie.

ADVERTISEMENT