Sport

Evenimentele zilei din sport, sâmbătă 30 octombrie. Andrei Ivan, patru goluri cu CS Mioveni. Barcelona, doar egal la primul meci fără Koeman

Fanatik vă prezintă într-un rezumat al zilei cele mai importante evenimente sportive de sâmbătă 30 octombrie.
30.10.2021 | 23:59
Evenimentele zilei din sport sambata 30 octombrie Andrei Ivan patru goluri cu CS Mioveni Barcelona doar egal la primul meci fara Koeman
ADVERTISEMENT

Simona Halep merge ceas la Tranylvania Open

Simona Halep s-a calificat în finala turneului WTA de la Cluj după ce a zdrobit-o pe ucrainianca Marta Kostyuk în doar 60 de minute, scor 6-0, 6-1.

Halep va avea un adversar redutabil în finala de la Transylvania Open, pe letona Anett Kontaveit, care luptă pentru un loc la Turneul Campioanelor și vrea cu orice preț să cucerească trofeul la Cluj.

ADVERTISEMENT

Florin Tănase și Constantin Budescu în lotul lui Edi Iordănescu pentru meciul cu FC Argeș

Edi Iordănescu îi va avea la dispoziție pentru meciul de la Buzău pe Florin Tănase și Constantin Budescu, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate.

Față de ultimul meci din Casa Pariurilor Liga 1, la FCSB revin trei jucători care au fost infectați cu COVID-19, iar antrenorul FCSB-ului țintește spre a șaptea victorie consecutivă.

ADVERTISEMENT

Andrei Ivan, one-man show cu CS Mioveni

Andrei Ivan continua forma excelentă la Universitatea Craiova și a reușit patru goluri în meciul cu CS Mioveni care îi menține pe olteni pe locul doi în Liga 1.

Dorit de Fatih Terim la Galatasaray, atacantul „leilor” a marcat opt goluri în nouă partide și s-a apropiat la doar un gol de golgheterul Ligii, Jefte Betancor. Andrei Ivan a ratat cinci etape din cauza unei accidentări.

ADVERTISEMENT

Real Madrid, lider în La Liga după victoria cu Elche

Brazilianul Vinicius Junior a reușit o dublă la Elche în victoria cu 2-1, iar madrilenii sunt lideri în La Liga la egalitate de puncte cu FC Sevilla și Real Sociedad (24 de puncte).

Real Madrid a profitat de eliminarea lui Guti din minutul 63 și a preluat conducerea zece minute mai târziu după o pasă excelentă a lui Luka Modric.

ADVERTISEMENT

Juventus e în cădere liberă în Serie A

Juventus Torino a pierdut cu 2-1 meciul cu Verona și e pe locul nouă în Serie A după 11 etape și ar mai putea pierde câteva locuri. „Bâtrăna Doamnă” la nu mai puțin de 13 puncte de Napoli și AC Milan care împart prima poziție.

Verona a condus încă din minutul 14 cu 2-0 după dubla reușită în trei minute de atacantul Giovanni Simeone. Juventus nu a reușit decât să reducă din diferență pe final de meci prin mijlocașul american Weston McKennie.

Barcelona, primul meci după demiterea lui Ronald Koeman

Barcelona a încercat să treacă peste șocul demiterii lui Ronald Koeman pe Camp Nou împotriva lui Alaves, însă a încheiat la egalitate, scor 1-1. Criza se adâncește însă și mai mult și formația blaugrana se află doar pe locul nouă.

Depay a deschis scorul în minutul 49, însă avantajul catalanilor a durat doar trei minute și Alaves obține un punct în deplasare după golul reușit de atacantul Luis Rioja.

ADVERTISEMENT