Sport

Evenimentele zilei din sport, vineri 8 octombrie. Pablo Cortacero, dat în judecată de oficialii lui Dinamo. Cristiano Ronaldo a scăpat de acuzațiile de viol

FANATIK vă prezintă într-un rezumat al zilei cele mai importante evenimente sportive de vineri, 8 octombrie.
08.10.2021 | 22:06
Evenimentele zilei din sport vineri 8 octombrie Pablo Cortacero dat in judecata de oficialii lui Dinamo Cristiano Ronaldo a scapat de acuzatiile de viol
ADVERTISEMENT

La ceas de seară, FANATIK îți propune o trecere în revistă a celor mai importante evenimente sportive de vineri, 8 octombrie. Chiar dacă Liga 1 s-a întrerupt pentru meciurile din preliminariile CM 2022, cluburile nu au parte deloc de liniște.

La Dinamo, spre exemplu, „războiul” cu Pablo Cortacero – afaceristul spaniol care se face vinovat pentru datoriile uriașe acumulate spre sfârșitul anului 2020 – e încă departe de a se fi încheiat. Chiar dacă în acte figurează și astăzi ca acționar majoritar, are puteri limitate din cauza procedurii de insolvență și riscă să aibă parte de un nou proces.

ADVERTISEMENT

Evenimentele zilei din sport, vineri, 8 octombrie. Oficialii lui Dinamo îl dau în judecată pe Pablo Cortacero

Concret, FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că actuala conducere de la Dinamo (n.r. reprezentantă de administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu și directorul executiv Iuliu Mureșan) intenționează să-l acționeze în instanță pe Cortacero. Motivul? Acesta ar fi încercat în mod voit să ducă societatea în pragul falimentului.

În fapt, managementul defectuos al membrilor din conducerea Dinamo 1948 SA, respectiv Lotus Perfect Products SRL, Fernandez Pablo Manuel Cortacero și Couto Lago Alejandro, a fost cauza principala a intrării debitoarei în incapacitate de plată, ce a culminat cu deschiderea procedurii insolvenței”, se arată în raportul prezentat recent de Zăvăleanu.

ADVERTISEMENT

Numele lui Ionuț Negoiță apare în „Pandora Papers”. Sume uriașe din paradisuri fiscale ar fi fost direcționate spre Dinamo

Pe când deținea pachetul majoritar de acțiuni al clubului Dinamo, Ionuț Negoiță ar fi direcționat în conturile acestuia nu mai puțin de cinci milioane de euro din paradisuri fiscale. O sumă deloc de neglijat, mai ales în contextul problemelor financiare din ultimii șapte ani.

Concret, numele controversatului om de afaceri figurează, potrivit Rise Project, în celebra serie de documente „Pandora Papers”, ca „beneficiar nedeclarat” la două firme din Insulele Virgine Britanice.

ADVERTISEMENT

Marius Șumudică s-a întors în Turcia: „Mi-am îndeplinit visul”

Liber de contract încă de la sfârșitul lunii august, când s-a despărțit de CFR Cluj, Marius Șumudică a revenit în Turcia, la Yeni Malatyaspor. Nu va avea, însă, o misiune deloc ușoară, pentru că noua sa echipă se află în aceste momente pe loc retrogradabil.

Sunt foarte bucuros că am revenit în fotbalul turc. Am întâlnit niște oameni OK. Azi-noapte am semnat contractul și astăzi începem treaba. Sper, împreună cu staff-ul, să scot echipa din situația delicată în care se află și să avem aceleași rezultate pe care le-am avut la Kayserispor și Gaziantep. 

ADVERTISEMENT

Mi-am dorit foarte mult să revin în Turcia și iată că mi-am îndeplinit visul. M-am întors într-un campionat puternic, un campionat în care te simți antrenor și ești respectat”, a declarat tehnicianul.

Cristiano Bergodi este noul antrenor al lui Sepsi: „Luni începe treaba”

Tot vineri, Cristiano Bergodi și-a pus semnătura pe contractul trimis de Sepsi și a devenit oficial noul antrenor principal, în locul lui Leo Grozavu, demis din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare. Covăsnenii vor efectua, în cursul zilei de luni, 11 octombrie, prima ședință de pregătire sub comanda italianului.

Acesta își va face debutul chiar în compania celor de la FC Voluntari, echipă pe care a pregătit-o la precedenta sa aventură pe scena fotbalului românesc. Partida este programată sâmbătă, 16 octombrie, de la ora 17:30, pe arena din Sfântu Gheorghe.

Cristiano Ronaldo a scăpat de procesul în care era acuzat de viol

Cistiano Ronaldo poate răsufla ușurat în privința acuzațiilor de viol. După ce a studiat cu atenție  documentele depuse de avocații reclamantei, un judecător din Nevada a recomandat clasarea dosarului, pe motiv că acestea ar fi fost piratate.

Presupusa victimă – Kathryn Mayorga, un fost model în vârstă de 37 de ani – susținea că a fost forțată de starul portughez să întrețină relații sexuale în 2009, într-un hotel din Las Vegas și pretindea daune morale de 75 de milioane de dolari.

Lista nominalizaților la Balonul de Aur 2021

Prestigioasa revistă France Football a anunțat cei 30 de jucători nominalizați pentru Balonul de Aur 2021. Printre aceștia se numără eternii rivali Leo Messi și Cristiano Ronaldo, Neymar, Kylian Mbappe, dar și Mohamed Salah. Lista completă îi cuprinde pe:

  • Cesar Azpilicueta (Spania / Chelsea)
  • Nicolo Barella (Italia / Inter)
  • Karim Benzema (Franța / Real Madrid)
  • Leonardo Bonucci (Italia / Juventus)
  • Kevin De Bruyne (Belgia / Manchester City)
  • Giorgio Chiellini (Italia / Juventus)
  • Cristiano Ronaldo (Portugalia / Manchester United)
  • Ruben Dias (Portugalia / Manchester City)
  • Gianluigi Donnarumma (Italia / AC Milan, PSG)
  • Bruno Fernandes (Portugalia / Manchester United)
  • Phil Foden (Anglia / Manchester City)
  • Erling Haaland (Norvegia / Borussia Dortmund)
  • Jorginho (Italia / Chelsea)
  • Harry Kane (Anglia / Tottenham)
  • N’Golo Kante (Franța / Chelsea)
  • Simon Kjaer (Danemarca / AC Milan)
  • Robert Lewandowski (Polonia / Bayern Munchen)
  • Romelu Lukaku (Belgia / Inter, Chelsea)
  • Riyad Mahrez (Algeria / Manchester City)
  • Lautaro Martinez (Argentina / Inter)
  • Kylian Mbappe (Franța / PSG)
  • Lionel Messi (Argentina / Barcelona, PSG)
  • Luka Modric (Croația / Real Madrid)
  • Gerard Moreno (Spania / Villarreal)
  • Mason Mount (Anglia / Chelsea)
  • Neymar (Brazilia / PSG)
  • Pedri (Spania / Barcelona)
  • Mohamed Salah (Egipt / Liverpool)
  • Raheem Sterling (Anglia / Manchester City)
  • Luis Suarez (Uruguay / Atletico Madrid)

Acuzații grave la adresa fotbaliștilor din naționala Franței: „Se dopează”

Bucuria calificării naționalei Franței în finala Ligii Națiunilor este umbrită de un scandal monstru. Romain Molina – unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de investigație din Hexagon – susține că majoritatea fotbaliștilor din lotul condus de Didier Deschamps sunt dependenți de protoxid de azot.

Vorbim despre un gaz incolor, cu miros dulceag, utilizat de regulă ca propergol sau în amestec cu alte gaze, în anestezia chirurgicală. Având în vedere că este agent oxidant, acesta întreține arderea și poate provoca reacții adverse precum hipoxie sau creșterea presiunii intracraniene.

ADVERTISEMENT