În toamna anului trecut, ”caramelele” au fost sancționate cu 10 puncte din același motiv. La finalul lui februarie, clubul din Liverpool a avut câștig de cauză parțial la apel și a primit înapoi 4 puncte.
Aflată în continuare în lupta pentru evitarea retrogradării, Everton a primit o nouă lovitură teribilă. Clubul a fost penalizat cu 2 puncte pentru o altă încălcare a regulilor de profitabilitate și sustenabilitate ale Premier League.
”O Comisie independentă a acordat o deducere imediată de 2 puncte lui Everton pentru încălcarea Regulilor de profitabilitate și sustenabilitate (PSR) ale Premier League pentru perioada care se încheie cu sezonul 2022/23.
În cursul unei audieri de 3 zile luna trecută, Comisia independentă a analizat dovezi și argumente din partea clubului cu privire la o serie de potențiali factori atenuanți pentru încălcarea admisă de 16,6 milioane de lire sterline, inclusiv impactul celor două acuzații PSR succesive.
Făcând acest lucru, Comisia a stabilit că sancțiunea corespunzătoare este o deducere de 2 puncte, care intră vigoare imediat. Comisia independentă a reafirmat principiul că orice încălcare a PSR este semnificativă și justifică o sancțiune sportivă”, se arară într-un comunicat al Premier League, conform The Sun.
Înainte de această sancțiune, trupa lui Sean Dyche se afla pe locul 15 în clasament, cu 29 de puncte, la 4 puncte de Luton Town, prima formație aflată sub linia retrogradării. Cu această penalizare, Everton coboară pe 16, sub Brentford, și mai are doar 2 puncte peste Luton.
Într-un comunicat oficial, Everton a anunțat că a luat act de decizia Comisiei, însă nu este de acord cu hotărârea. Mai marii clubului au început deja pregătirile pentru a contesta această hotărâre.
Regulamentele PSR ale Premier League permit cluburilor să piardă 105 milioane de lire sterline într-o perioadă contabilă de trei ani, iar acum s-a constatat că Everton a depășit acest prag pentru două perioade consecutive.
Nottingham Forest este un alt club din Premier League care a fost sancționat din aceleași motive. ”Pădurarii” au primit o penalizare de 4 puncte, după ce numai în acest sezon a avut pierderi de 61 de milioane de lire sterline.