Fotbal intern

DECIZIA NEAŞTEPTATĂ a lui Gigi pentru viitorul Stelei

UPDATE 15.40: Massimo Pedrazzini a confirmat, la Radio GSP, că a purtat o discuţie cu Virgil Becali şi cu Valeriu Argăseală după ce Gigi Becali şi-a dat OK-ul pentru redeschiderea Academiei...
12.11.2013 | 12:55
DECIZIA NEASTEPTATA a lui Gigi pentru viitorul Stelei
ADVERTISEMENT

UPDATE 15.40: Massimo Pedrazzini a confirmat, la Radio GSP, că a purtat o discuţie cu Virgil Becali şi cu Valeriu Argăseală după ce Gigi Becali şi-a dat OK-ul pentru redeschiderea Academiei Stelei. “M-am întîlnit cu Virgil Becali şi cu Valeriu Argăseală şi le-am spus că eu sînt deschis la noul lor proiect. Gigi Becali şi-a dat acordul ca dînşii să discute cu mine despre implicarea mea. Momentan vom avea şase grupe, iar eu îmi voi pune în slujba Stelei toată experienţa mea. Eu am în cap un plan, un program de urmat, dar nu pot să vă spun ce nume vom aduce la centrul de Copii şi juniori. Oricum este vorba tot de antrenori români, nu de antrenori din stăinătate, Voi încerca să producem fotbalişti pentru echipa mare. Uitaţi-vă la Filip, care este de la Academia Stelei şi l-a înlocuit foarte bine pe Pintilii. Am de gînd să aduc la Academia Stelei şi un preparator fizic pentru toate grupele mele. Acest nou proiect este foarte bun pentru mine, deoarece am mare orgoliu să fac treabă bună pentru acest club”, a declarat Pedrazzini la Radio GSP.

Gigi Becali s-a hotărît să-şi îndrepte din nou atenţia către  Centrul de copii şi juniori al Stelei. FANATIK a aflat că oficialii clubului din Ghencea doresc să mărească numărul de grupe de copii şi vor reînfiinţa Academia care a funcţionat un singur an, în sezonul 2009 – 2010. Surse din anturajul latifundiarului din Pipera ne-au dezvăluit că acesta are de gînd să-i propună conducerea centrului de juniori al celui mai titrat club din fotbalului românesc italianului Massimo Pedrazzini. “Nu mai avea rost să mai ţin Academia. De ce să o mai ţin? Ca să cheltui 800.000 de euro pe an fără să producă nimic? Nu mai sînt prostul nimănui”a comentat Becali imediat după ce a închis Academia. Acum însă s-a sucit.

ADVERTISEMENT

“Pedrazzini e cel mai indicat să se ocupe de juniorii noştri”

Unul dintre apropiaţii lui Gigi Becali a dezvăluit pentru FANATIK de ce este italianul favorit să preia conducerea Centrului de copii şi juniori al Stelei. “Massimo a mai lucrat la noi şi ştie cum merge treaba în Ghencea. Credem că este persoana portivită să se ocupe de conducerea Centrului de copii şi juniori al Stelei. Însă totul se va decide în această iarnă, după ce vom vedea ce o să mai obţină Steaua Under 19 în Liga Campionilor. A venit vremea să ne ocupăm mai mult şi de creşterea propriilor talente, deoarece am fost puşi într-o situaţie penibilă în această vară. Am bătut pe la mai multe uşi să ni se dea juniori ca să putem juca în Liga Campionilor la tineret”, ne-a spus un apropiat al “roş-albaştrilor”.

Mircea Sandu i-a avertizat pe stelişti

FANATIK a mai aflat că nici Mircea Sandu, preşedintele FRF, nu a stat cu mîinile în sîn după ce a văzut că oficialii Stelei s-au chinuit în aceată vară să formeze echipa de tineret a “roş-albaştrilor” pentru Liga Campionilor. “Vedeţi ce faceţi cu banii de pe Rusescu şi de pe Chiricheş. Nu vă bateţi joc de juniori. FRF trebuia să încaseze 10 la sută din transferurile acestora în străinătate, dar special am renunţat la aceşti bani pentru ca voi, cluburile, să-i reorientaţi către copii şi juniori. Aveţi grijă ce faceţi, fiindcă, pînă la urmă, Steaua se face de rîs“, le-a spus Sandu conducătorilor “roş-albaştrilor”.

ADVERTISEMENT

 

Tags: