Fotbal international

Excluderea lui Manchester City din Liga Campionilor, rezultatul dezvăluirilor unui hacker portughez. El a stat și la baza condamnării lui Ronaldo

15.02.2020 | 08:26
Excluderea lui Manchester City din Liga Campionilor rezultatul dezvaluirilor unui hacker portughez El a stat si la baza condamnarii lui Ronaldo
ADVERTISEMENT

Manchester City, cea ma bogată echipă din Premier League, a primit cea mai cruntă lovitură posibilă pe plan european. Echipa de pe Etihad a fost exclusă pentru următoarele două sezoane din Champions League din cauza fair-play-ului financiar. La originea pedepsei primită vineri de ”cetățeni” stau dezvăluirile unii hacker portughez, o așa-zisă sursă pentru  ”Football Leaks”.

Pedeapsa primită de Manchester City e rezultatul dezvăluirilor unui hacker portughez. El a stat și la baza condamnării lui Ronaldo

Manchester City era amenințată încă din martie 2019 clubul cu excluderea din Champions League din cauza încălcării fair-play financiar. Echipa antrenată de Pep Guardiola s-a opus deciziei UEFA de declanșare a unei anchete.

ADVERTISEMENT

La acea dată, ”șeicii” nu au fost de acord cu măsura Camerei de Investigaţie a Comisiei de Control Financiar al Cluburilor a UEFA de a trimite dosarul său la camera de judecată, căreia i-a recomandat să dicteze sancţiuni.

Întreaga anchetă a pornit însă în urmă cu doi ani, în 2018, de către jurnaliștii prestigioasei reviste germane ”Der Spiegel”. Pe atunci, la redacția acestora au sosit o serie de documente de la o sursă pe care au numit-o ”John”.

ADVERTISEMENT

Între timp s-a aflat că un hacker portughez, pe nume Rui Pinto, era cel care intrase în posesia unor emailuri și fișiere compromițătoare în care apăreau informații potrivit cărora Manchester City primea sponsorizări de multe milioane de euro și încălca regulile fair-play-ului financiar.

Rui Pinto, reținut de autorități

Hackerul care se face ”vinovat” de excluderea lui City din Champions League pentru următorii doi ani a fost reținut în Portugalia, având 147 de capete de acuzare, cum ar fi sabotaj informatic și acces ilegal la informații.

ADVERTISEMENT

Acesta a oferit un interviu pentru ” Der Spiegel” în care dezvăluie că, fără informațiile culese de el, nu s-ar fi aflat despre infracțiunile financiare comise de mari staruri ale fotbalului mondial, precum Di Maria, Falcao sau Cristiano Ronaldo.

”Cred că a meritat întregul meu efort de dezvăluiri. Au fost câteva rezultate notabile. Ați avut cazurile fiscale împotriva superstarilor din fotbal precum Cristiano Ronaldo, José Mourinho, Radamel Falcao și Ángel Di María. Există investigații în Belgia și Franța.”, spunea acesta în 2019.

ADVERTISEMENT

În urma informațiilor oferite de Rui Pinto, Ronaldo a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare și plata unei amenzi colosale. În iunie 2018, procurorii l-au acuzat că a fraudat statul cu 14,8 milioane de euro în taxe.

În opinia lui Rui Pinto, Football Leaks Football a relevat cât de răspândiți sunt banii murdari în afaceri și felul în care oligarhii și șeicii exploatează fotbalul pentru propriul câștig.

După informațiile oferite de el, Asociația europeană de fotbal UEFA a investigat și, începând de vineri, sancționat pe Manchester City, un club englez de top. Se pare că clubul a încălcat regulile financiare interne ale asociației prin semnarea unor contracte de sponsorizare false.

Manchester City va ataca la TAS decizia UEFA

Campioana en-titre a Angliei are dreptul să atace decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne și este de așteptat ca gruparea engleză să facă acest lucru cât mai curând acest lucru.

”Procesul UEFA a fost defectuos și au existat în mod constant scurgeri ceea ce înseamnă că nu ar exista prea multe îndoieli în ceea ce privește rezultatul. Mai simplu spus, acesta este un caz inițiat de UEFA, urmărit de UEFA și judecat de UEFA. Vom merge la TAS”, se arată într-un comunicat al clubului.

ADVERTISEMENT