News

Exclusiv. Adevărul despre operația la ochi a lui Petre Daea. Ministrul Agriculturii confirmă pentru FANATIK: ”E ruptură de retină”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a confirmat pentru FANATIK informația că problema de la ochi este ceva mai complicată decât a lăsat să se înțeleagă.
25.10.2022 | 18:49
Exclusiv Adevarul despre operatia la ochi a lui Petre Daea Ministrul Agriculturii confirma pentru FANATIK E ruptura de retina
Deși Petre Daea a negat inițial că ar fi ceva grav, ministrul a recunoscut că a suferit o operație de fixare a retinei / Foto: ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO / Hepta
ADVERTISEMENT

Petre Daea a fost supus unei intervenții chirurgicale la ochi, luni dimineața. Ministrul Agriculturii s-a prezentat la Spitalul Clinic de Oftalmologie, acolo unde a fost operat de medicii Florin Baltă și Marian Burcea.

Inițial, Petre Daea a spus că problemele de la ochi nu sunt grave

Deși Petre Daea a ”bagatelizat” situația, spunând că a avut ”o situație delicată” și că nu i s-a ”spart” nimic, FANATIK a aflat că situația ministrului este una ceva mai complicată decât a lăsat acesta să se înțeleagă.

ADVERTISEMENT

Conform unor surse medicale, Petre Daea ar fi suferit o dezlipire de retină, o afecțiune care dacă nu este tratată prompt, poate duce la pierderea permanentă a vederii.

De asemenea, externarea fostului ministru s-ar fi făcut la cerere, acesta motivând că are treabă la minister și că nu mai poate rămâne în spital.

ADVERTISEMENT

Petre Daea, pentru FANATIK: ”Cred că e o ruptură de retină”

Contactat de FANATIK, Petre Daea a confirmat informația legată de starea lui de sănătate.

”Da, așa este. Cred că e o ruptură de retină, așa mi-au zis medicii. Mai bine ați vorbi direct cu cadrele medicale, să vă explice dânșii. Am fost operat cu laserul și am purtat un bandaj doar în prima zi. Ochiul drept este în refacere, să zicem”, a declarat Petre Daea pentru FANATIK.

Ministrul Agriculturii spune că nu știe care este cauza situației lui medicale, dar a dezvăluit că analizele i-au ieșit bine, motiv pentru care s-a putut întoarce la birou.

ADVERTISEMENT

”Este o problemă care a apărut pur și simplu. Analizele au ieșit bine, inclusiv cele de tensiune oculară. Eu consider că sunt 100% apt de muncă”, a explicat Petre Daea pentru FANATIK.

În cazul în care operația nu se făcea la timp, Petre Daea putea să-și piardă vederea la ochiul drept

În mod normal, operația de dezlipire de retină necesită o perioadă mai îndelungată de recuperare, decât alte intervenții oculare. Pacientul trebuie să urmeze un tratament post-operator cu picături și să respecte anumite restricții indicate de medic.

ADVERTISEMENT

De asemenea, acuitatea vizuală se recuperează ceva mai greu, însă există și situații fericite, în care pacientul își revine complet, mai ales dacă intervenția a fost făcută rapid.

Nu în ultimul rând, zona operată rămâne sensibilă și există posibilitatea unei recidive, chiar și dacă intervenția a fost făcută corect.

Ministrul Daea, prezent azi la ședința zilnică de la Ministerul Agriculturii

Petre Daea vine după o perioadă agitată la Ministerul Agriculturii, acolo unde, în urmă cu câteva zile, a reușit să finalizeze Planul Național Strategic al României, care a fost transmis Comisiei Europene. Documentul a fost elaborat după consultări cu fermierii și a fost agreat de experții de la Bruxelles. Acesta acoperă perioada 2023 – 2027 și fixează obiective pentru care România va beneficia de 15,8 miliarde de euro.

Conform informațiilor prezentate pe pagina oficială a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea a fost prezent la sediul instituției la ora 08:00, unde a ținut ședința zilnică, alături de secretarii de stat. Întâlnirea s-a încheiat în jurul orei 09:00.

Petre Daea are 72 de ani și e la al patrulea mandat în guvern

Miercuri seara, ministrul Agriculturii va fi reprezentat de unul dintre secretarii de stat la conferința ”The 22th Anniversary of the US – Romania Strategic Partnership”, care era trecută în agenda de lucru a ministrului.

Petre Daea are 72 de ani și este la al patrulea mandat în fruntea Ministerului Agriculturii. Între 2008 și 2016, el a fost ales în Parlamentul României, mai întâi ca senator, apoi ca deputat.

ADVERTISEMENT
Tags: