EXCLUSIV. Alex Crişan, primul arbitru român din elită! Cum a ajuns acolo: “Du-te la snooker, ai restanţă. Ne vedem la toamnă!”

Alex Crişan e primul român care arbitrează snooker la cel mai înalt nivel. A oficiat meciurile celor mai importanţi jucători din lume la competiţiile de cea mai mare anvergură. În aceste zile, aşa cum era şi de aşteptat, Alex e arbitru la Mastersul European de la Bucureşti, primul turneu profesionist din România.

Românul a acordat un interviu pentru FANATIK.RO în care a vorbit despre mai multe teme, dar snookerul se vede altfel cînd eşti lîngă masă şi simţi concentrarea şi emoţiile jucătorilor, dar şi presiunea spectatorilor. Alex ne-a povestit şi cum e această senzaţie.

– Salut Alex! Cum ţi se pare că avem un turneu de o asemenea anvergură în România?

– Mi se pare incredibil. Nu îmi vine să cred că la 5 ani după ce am intrat în lumea World Snooker vom avea un turneu de o asemenea anvergură în România. Să ştiţi că e un turneu foarte mare, cu foarte mulţi bani puşi în joc şi cu jucătorii din elita mondială.

– A trecut primul tur din acest turneu. Cum simţi că se joacă?

– Se joacă la maximum. Se simte tensiunea în timpul jocurilor. Noi din arenă simţim cînd un jucător e concentrat şi că dă totul să cîştige. Pentru jucătorii de elită poate nu contează chiar atît de mult partea financiară, dar vor să joace cu o arenă plină.

– Toţi jucătorii spun că această arenă e perfectă pentru snooker…

– Da, aşa este. E o arenă cu o singură masă centrală, cu foarte multe locuri, atmosfera e caldă. Se vede şi se aude foarte bine.

– Eşti primul român care arbitrează la cel mai înalt nivel în snooker. Cum ai ajuns aici?

– În acest an am ajuns să arbitrez de 10 ani în meciuri. Am început să arbitrez meciuri internaţionale în turneele de amatori. Campionate europene de amatori, campionate mondiale de amatori. Din 2011 am avut oportunitatea să particip la “Paul Hunter Classic” şi cum erau pe vremuri PTC Championship (n.r. Players Tour Championship) care aveau ca rol, mai mult promovarea snookerului pe continent şi au avut un succes nebun. A fost şansa mea să intru în echipa lor.

– Cum te-ai apucat de snooker şi ţi-a spus că vrei să fii arbitru?

– Am început să joc snooker în anii 2004, 2005. Pe vremea aceea era Asociaţia Română de Snooker. Stăteam foarte mult la masa de snooker la acea vreme. Mă antrenam 8-10 ore la masa de snooker şi participam la competiţii. După ce terminam meciul mă mai jucam. Îmi puneam o pereche de mănuşi şi mă jucam pe acolo. Nu mă puteam numi arbitru.

În 2006, România a organizat Campionatul European de Snooker la Constanţa şi aveau nevoie de arbitri. În perioada respectivă eram în sesiune şi trebuia să îmi las 2-3 examene pe toamnă. Unii profesori m-au înţeles, alţii au spus: “Du-te, ai restanţă. Ne vedem la toamnă!”. După aceea, am dat un examen ca să pot oficia meciuri de începători şi am fost arbitru la acea competiţie. Foarte multe competiţii de amatori, în toate colţurile lumii, chiar şi în Columbia. Cînd am început cu World Snooker, eram plecat de acasă şi 3-4 luni.

Digisport.ro

A venit reacția soțului, după ce o jurnalistă celebră s-ar fi sărutat cu alt bărbat în fața a 20.000 de oameni

– Un drum lung…

– Da şi totul trebuie făcut pas cu pas. Pentru că cine crede că se poate ocupa de snooker ca jucător şi ca arbitru şi ştie două, trei lucruri, nu e în regulă. Nu se pot sări etape. E ca în viaţă. Totul trebuie făcut pas cu pas.

– Arbitrii au emoţii cînd oficiază un meci?

– Da. Sînt multe lucruri care te frămîntă. Cînd oficiezi la turneu, nu cunoşti sala, nu cunoşti publicul. Uite, colegii mei acum la Bucureşti. Eu am mai arbitrat în sala asta la demonstrativul cu Ronnie, Steve Davis, Jimmy White şi Stephen Hendry. Colegii mei aveau un pic de presiune pe umeri că nu ştiau cum se comportă publicul, dacă ştie să aplaude la o lovitură spectaculoasă, la break de peste 100 de puncte sau cînd se cîştigă jocul. Pînă la urmă se pot întîmpla o mulţime de chestii. Este o presiune, pentru că arbitrezi campionul mondial, pe Mark Selby, pe Ronnie O’Sullivan şi o mulţime de jucători importanţi.

– Tu cînd ai avut cele mai mari emoţii în snooker?

– Cele mai mari le-am avut cînd am fost anunţat că îl voi arbitra pe Ronnie O’Sullivan la Antwerp, în 2011. Aveam o sală a arbitrilor şi nu mai puteam să stau jos, cu o jumătate de oră, o oră înainte de începutul meciului. Am mers la Jan Verhaas (n.r. arbitru olandez de snooker) şi l-am rugat să îmi dea un sfat. Înainte avusese o discuţie cu mine, îmi spunea cîteva chestii pe care le greşisem, dar apoi mi-a spus: “Ştii ce ţi-am zis înainte. Uită tot. Relaxează-te şi simte-te bine în arenă”. Am încercat, dar m-a alergat în jurul mesei, Ronnie (rîde). Curgeau apele pe mine.

– Ai vreun arbitru preferat?

– Pentru calitatea arbitrajului şi ştiinţa regulamentului. Ca şi ţinută, ca şi comportament şi relaţie cu jucătorii: Jan Verhaas. E o persoană caldă şi cînd ne spune nouă ce am greşit ştie cum să o facă. Nu se răsteşte la nimeni.

– Care e cea mai amuzantă fază în care ai fost implicat la masa de snooker?

– Au fost mai multe. Cea mai recentă a fost într-un meci cu Shaun Murphy şi nu am observat că în lovitura lui a introdus două bile roşii. Am văzut doar una şi cînd am spus break-ul, am spus “One”, în loc de “Two”. Mi-a făcut semn că au intrat două bile roşii şi pe tabelă a apărut corect. Cînd a jucat bila maro, am pus bila pe punct, dar în mintea mea rămăsese tot un punct mai puţin şi am spus cinci în loc de şase. S-a uitat la mine şi m-a corectat. Iar după următoarea bilă roşie s-a întors şi s-a uitat la mine să vadă ce scor spun.

– Dar ca jucător, cine ţi se pare cel mai amuzant?

– Mark Selby. Întreţine atmosfera cu publicul destul de des

– Ce le recomanzi celor care vor să se apuce de arbitraj?

– Cei care vor să se apuce de arbitraj de snooker au o şansă pe care eu n-am avut-o. Costă destul de mult să avansezi ca arbitru, în condiţiile în care ai deplasări de suportat, dar pot să spun că şansa celor care vor să se apuce e că mă au pe mine. Nu ţin experienţa mea pentru mine, o împărtăşesc cu ei, îi ajut să ajungă mai repede acolo unde îşi doresc. Eu sînt arbiru examinator la nivel internaţional, singurul pe sud-estul Europei momentan. Pot la mine în ţară să organizez examene, cursuri. Eu a trebuit să merg la alte campionate în afară că obţin celelalte categorii, arbitru clasă 2, clasă 1, examinator, care înseamnă costuri.

– Şi bănuiesc că e mai greu să ajungi acolo…

– Da. Nu întotdeauna ajungi pentru că nu întotdeauna eşti selectat. Depinde de cît de bun eşti pe plan naţional şi abia apoi vezi dacă eşti selectat pentru Campionatele Europene şi Mondiale de amatori.

– Care e visul tău în cariera de arbitru de snooker?

– Ce n-am avut în toată această perioadă e un break maxim, un break de 147 de puncte. Doar am avut şansa să asist la unul cînd am arbitrat la Masters. Am ţinut scorul cînd a reuşit Marco Fu break-ul de 147. Vreau să ajung la Crucible în calitate de arbitru. Tribunele sînt mai aproape de masă, atmosfera e apăsătoare, Acolo este presiunea cea mai mare, spectatorii sînt foarte aproape de tine. Nu e aşa de mult spaţiu în jurul mesei şi presiunea e mult, mult mai mare.

Ţinînd cont că doar în China sînt 60 de milioane de telespectatori, dacă greşeşti, se propagă imediat greşeala ta în toată lumea. Mi-ar plăcea să mai ajung încă o dată la Masters. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera şi publicul român. Au fost foarte mulţi români în sală, în Londra şi toţi au fost uimiţi îşi încîntaţi că a fost şi un român acolo şi a arbitrat.