News

Foto exclusiv. Așa arată casa lui Nicolae Ciucă din Balotești. Ce spun vecinii premierului: ”E discret, nici nu știi când vine acasă!”

Premierul Nicolae Ciucă locuiește în comuna Balotești (județul Ilfov), acolo unde și-a ridicat în 2017 o casă cu o suprafață totală de 232 de metri pătrați. Vecinii spun despre demnitar că este o persoană discretă.
28.01.2022 | 15:07
Premierul Nicolae Ciucă a terminat construcția casei din Balotești în 2017
ADVERTISEMENT

Originar din comuna Plenița (județul Dolj), premierul Nicolae Ciucă a terminat Liceul Militar ”Tudor Vladimirescu” din Craiova, Școala Militară ”Nicolae Bălcescu” de la Sibiu (1988) și Academia de Înalte Studii Militare, specialitatea Arme Întrunite (1995).

Obținerea titlului de doctor în științe militare (2003), cu lucrarea “Dimensiunea angajării Armatei României în operaţii întrunite multinaţionale”, este contestată astăzi după ce jurnalista Emilia Șercan a publicat în PressOne informația că teza de doctorat a actualului premier ar conține cel puțin 42 de pagini plagiate din totalul de 138.

ADVERTISEMENT

Nicolae Ciucă și-a terminat casa din Balotești în 2017

După ce a activat ca șef al Statului Major General (2015-2019), Nicolae Ciucă a fost numit ministru al Apărării Naționale pe 4 noiembrie 2019, în guvernul Ludovic Orban. Apoi, între 7 decembrie și 23 decembrie 2020, Ciucă a fost pentru prima dată prim-ministru.

Într-un reportaj realizat de FANATIK în luna decembrie 2021 chiar acasă la părinții lui Nicolae Ciucă, în comuna Plenița, mama premierului își exprima dezamăgirea că fiul ei celebru a ajuns prim-ministru.

ADVERTISEMENT

”Vă spun sincer, nu ne place deloc că Nicu e prim-ministru. Ne bucurăm pentru el, normal, că e băiatul nostru, dar atât. L-am și sunat atunci și i-am spus că nu e bine pentru el. Prea mult stres, știți cum e…Noi eram fericiți când el era ministru la apărare, da, acolo ne plăcea când era!”, a declarat atunci Lucia Ciucă.

Ce spun vecinii despre premierul Nicolae Ciucă

În 2015, pe vremea când era șef al Statului Major General, Nicolae Ciucă (54 de ani) a cumpărat împreună cu soția, Maria Cristina, un teren de 598 de metri pătrați în comuna Balotești (județul Ilfov). În același an, portofoliul imobiliar al familiei Ciucă s-a îmbogățit și cu 2.829 metri pătrați de teren intravilan în comuna Pielești (județul Dolj).

ADVERTISEMENT

Doi ani mai târziu, în 2017, Nicolae Ciucă și soția s-au mutat în casa de 232 de metri pătrați ridicată pe terenul din Balotești. ”Rar îl vedem, că are ieșire și la șosea, și pe o stradă din lateral și nu prea iese din curte. Dar când se mai vede cu lumea din sat salută, e respectuos,  discret, nici nu știi când vine acasă”, a declarat o vecină a premierului pentru FANATIK.

Casa în care locuiește șeful guvernului este una cochetă, dar nu iese în evidență într-o zonă în care vilele cu mai multe etaje sunt la ordinea zilei. Gospodăria este mărginită într-o parte de șosea, dar intrarea în curte se face pe un drum lăturalnic, informează în exclusivitate FANATIK.

ADVERTISEMENT

Se lucrează la dispozitivul de pază al casei lui Nicolae Ciucă

Conform procedurii existente în cazul demnitarilor de rang înalt, casa premierului beneficiază și de o gheretă cu un agent de pază. În curtea casei lui Nicolae Ciucă, străjuită de drapelul național, este parcată una dintre cele două mașini Toyota ale familiei.

De altfel, zona dedicată dispozitivului de pază, amplasată peste drum de casa lui Nicolae Ciucă, se află în prezent în renovare, fiind înconjurată cu o plasă verde. Probabil, cum Ciucă a fost numit premier pe 25 noiembrie anul trecut, lucrările vor fi finalizate în curând, așa cum se observă din fotografiile publicate de FANATIK.

Dacă Nicolae Ciucă a declarat în 2021 că a încasat 168.613 lei ca angajat MApN, dar și alți 215.880 lei cu titlul de pensie, soția Maria Cristina a raportat o pensie de serviciu de la MApN de 59.772 lei pe an. Soții Ciucă sunt părinții lui Ștefăniță, un tânăr care a terminat Medicina, dar care în prezent lucrează în domeniul IT bancar, conform FANATIK.

ADVERTISEMENT