Life

Exclusiv. Celia, aniversare în condiții de pandemie: „Nu mai am nevoie de nimic”

14.10.2020 | 16:21
Exclusiv Celia aniversare in conditii de pandemie Nu mai am nevoie de nimic
ADVERTISEMENT

Cântăreața Celia împlinește astăzi frumoasa vârstă de 36 de ani și, dacă în alți ani avea planuri mărețe, pandemia și-a spus cuvântul, iar artista va sta în casă cu ai ei.

Celia, alături de familie de ziua ei

Renumita interpretă de muzică pop-dance a povestit în exclusivitate pentru FANATIK ce face de ziua ei, având în vedere situația prin care trecem din cauza virusului.

ADVERTISEMENT

„Sincer ….nu prea am ce să fac de ziua mea, ne retragem în casă, e perioada asta așa cum  e. Prietenii îmi sunt aproape chiar și de departe și le simt căldura…

Vor veni și anii cu petreceri și multe îmbrățișări, anul acesta noi vom fi acasă. S-au închis iar toate restaurantele, dar eu sunt fericită cu ai mei!

ADVERTISEMENT

Sunt împlinită lângă familia mea și asta e cel mai important, că atunci când intram în casa și închidem ușile sunt liniștită și simt că am totul acolo în interiorul căminului nostru, în sânul familie mele, mă simt fericită!

Sunt bine și recunoscătoare! Sincer, nu mai am nevoie de nimic”, a declarat Celia pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Mesajul primit de la omul care i-a fost aproape în orice moment

Pentru modestia și frumusețea ei interioară, artista este iubită de o mulțime de oameni, iar pe lângă familie, există o altă persoană cu totul specială în viața ei care i-a fost alături atunci când era pe val, dar și când căuta idei să revină pe scenă.

Unul dintre oamenii cei mai importanți din viața artistei i-a adresat un mesaj emoționant cu ocazia zilei sale de naștere. Este vorba despre prietenul ei și omul care se ocupă de imagine, Eugen Băltărețu.

ADVERTISEMENT

„Îţi mulţumesc din tot sufletul că mi-ai dat ocazia să te cunosc, să-ţi explorez nestingherit sufletul şi să-ţi cunosc povestea din spatele ochilor strălucitori.

Eşti un om minunat, cu un suflet atât de frumos desenat, un om plin de vise şi de principii, un om plin de amintiri magice clădite numai cu oameni la fel de frumoşi ca tine, un om încărcat de seninătate şi poftă de viaţă, un om plămădit din bunătate şi frumuseţe sufletească fără margini, un om pe care viaţa l-a supus la sute de teste, dar pe care le-a trecut de fiecare dată cu capul sus, un om plin de râsete senine şi zâmbete calde, un om care pune problemele şi nevoile lui pe locul doi, un om aparent simplu, dar atât de special”, este o parte a mesajului pe care i l-a scris Eugen, text care a emoționat-o profund pe cântăreață.

celia
Celia, alături de unul de oamenii de bază din viața ei, Eugen Băltărețu. Foto: Instagram

 

 

ADVERTISEMENT