Life

Exclusiv. Claudia Pătrășcanu își dorește o fetiță: “Sunt convinsă că m-ar moșteni”. Dezvăluiri dureroase despre fața neștiută a divorțului de Gabi Bădălău

01.03.2021 | 10:46
Exclusiv Claudia Patrascanu isi doreste o fetita Sunt convinsa ca mar mosteni Dezvaluiri dureroase despre fata nestiuta a divortului de Gabi Badalau
ADVERTISEMENT

Viața Claudiei Pătrășcanu (40 ani) este ca un roller coaster, plină de trăiri diferite, de când s-a despărțit de Gabi Bădălău. Dacă pe plan personal este într-o continuă agonie, generată de relația tensionată cu tatăl celor doi băieți pe care îi are, dar și de drumurile în instanță, acolo unde se judecă procesul de divorț și cel pentru custodie, pe plan profesional respiră, din nou, aerul succesului.

Cariera muzicală – la care a fost nevoită să renunțe pe timpul căsniciei-, este în continuă evoluție. Cântăreața a lansat, zilele trecute, videoclipul melodiei  “Bolnavă de Amor”,  despre care spune că este “o piesă despre iubire și felul în care ne simțim atunci când ne lăsăm învăluiți de acest sentiment puternic” și speră să aibă același succes ca și piesa “Tată de duminică”.  Într-un interviu, acordat în exclusivitate, pentru FANATIK, artista face mărturisiri neștiute despre copilăria ei, despre cum i-a influențat viața moartea tatălui și, cel mai important, dezvăluie fața neștiută a războiului pe care îl duce cu fostul partener și tatăl copiilor ei, Gabi Bădălău, în care are de partea ei cel mai puternic aliat: Dumnezeu.

ADVERTISEMENT
  • De aproape 2 ani, drumul vieții tale s-a schimbat radical. Te-ai despărțit de tatăl copiilor, ți-ai reluat cariera muzicală și, ca noi toți, ai fost nevoită să faci față unui an pandemic deloc ușor. Cum ai descrie viața ta de acum?

Viața mea este mai liniștită, nu mai am stresul și teama certurilor, a jignirilor, umilințelor, nu mai împart nimic cu nimeni, sunt liberă în gândire și în dorințe, nimeni nu-mi face reguli, nu-mi impune, nu mă desconsidera. În fiecare zi mă trezesc și am o a doua ocazie să fac ce vreau, sa fiu ceea ce vreau, iar sngurul lucru care m-ar opri as fi doar eu. Singurul partener de viață, de la naștere până la finalul vieții, este Dumnezeu, și asta am învățat-o după o căsnicie toxică, eșuată. Acum mă gândesc mai des la lucrurile pe care le câștig decât la cele pe care le pierd. M-am regăsit pe mine și ce-i drept am învățat treptat acest lucru, mi-am redescoperit încrederea, frumusețea pe care cineva mi le-a luat fără să-mi dau seama. Acum mi le-am recuperat și mă gândesc la o nouă șansă în viața mea.

ADVERTISEMENT

Claudia Pătrășcanu: “Nu îmi doresc pentru copiii mei să crească în minciună și durere”

  • Când te gândești la copilăria ta, care este prima amintire ce-ți vine în minte?

Am avut o copilărie exemplară din toate punctele de vedere. Doi părinți care s-au iubit mult, am simțit iubirea lor, am văzut-o și mi-am dorit-o pentru creșterea mea în viață. Am numai amintiri frumoase, copilărie fără stresul aparaturilor, internetului și a tot ce trăiesc copiii noști în zilele de azi. Am primit educația pe care acum mă străduiesc și muncesc să o transmit copiilor mei.

  • Este femeia Claudia de acum, așa cum visa fetița Claudia să ajungă?

În mare parte, DA! Mi-am dorit și visat să cânt, să fiu pe scenă, să fiu aplaudată, iubită, respectată, cunoscută. În copilărie eram o fetiță drăgălașă, chipeșă și foarte delicată, impecabil de îngrijită și atentă ca rochiile mele să fie curate și neapărat albe. Dacă aș da timpul înapoi, tot cântăreață mi-aș dori să fiu. Dacă Dumnezeu mi-ar da și o fetiță, sunt convinsă că mi-ar moșteni calitățile vocale și cele scenice. 🙂

ADVERTISEMENT
  • Părinții sunt reperul copiilor în viață, cum au fost mama și tatăl tău pentru tine?

Atunci când ai o mamă precum a mea, cu demnitate, puternică, bună, loială, extrem de credincioasă și devotată copiilor ei, totul trece mai ușor. Mama ne-a ajutat să înțelegem pierderea și lipsa tatălui și ne-a pregătit pentru orice în viață. Ne-a vorbit atât despre greu, cât și despre ușor. Sunt convinsă că am înțeles abia acum, când eu am trecut prin această perioadă grea, că nu i-a fost ușor, dar avea pentru cine să meargă înainte. Pentru ea, am existat doar eu și fratele meu. Eu am învățat că trebuie să îmi pregătesc copiii pentru orice în viață, încât să știe cum să depășească orice situație fără să se piardă.

Claudia Pătrășcanu
Claudia Pătrășcanu mărturisește că s-a redescoperit după despărțirea de Gabi Bădălău
  • Ești în plin divorț, iar despărțirea nu a fost deloc una ușoară și departe de a fi amiabilă. Ce ți-ai dori să știe băieții voștri despre voi, mama și tata, atunci când vor crește?
ADVERTISEMENT

Mi-aș dori să știe tot adevărul. Nu îmi doresc pentru copiii mei să crească în minciună și durere pentru că aș suferi enorm. Un lucru este clar: au fost doi copii făcuți din iubire.

Claudia Pătrășcanu, despre acuzațiile conform cărora urmărește banii familiei Bădălău

  • Îți este teamă de urmările pe care le poate lăsa divorțul asupra copiiilor voștri?

NU! Voi avea grijă să înțeleagă fiecare lucru în parte și fiecare acțiune din momentul în care vor începe să pună întrebpri sau să ceară explicații. Voi avea grijă în educația lor, încât oricât de mari greșeli ar fi făcut părintele, ei să nu judece și să nu urască. Știu, simt și chiar nu voi permite să se întâmple acest lucru. Îmi cresc copiii cu credință și iubire pentru Dumnezeu. În ultima perioadă a anilor mei, nu am primit deloc bine și consider că credința mă ajută să nu urăsc, să nu doresc rău, ba chiar să mă rog pentru cei care îmi vor răul.

  • Cât de departe ai merge pentru Nicolas și Gabriel? 

Pentru ei aș renunța la tot. Aș muta munții din loc. M-aș muta pe altă planetă împreună cu ei. Aș renunța la propria viața

  • S-a speculat mult despre interesul financiar pe care îl ai la finalul căsniciei cu Gabi Bădălău. Care este adevărul? Ce înseamnă banii pentru tine? 

Banii sunt importanți. Sunt moneda de schimb pentru un stil de viață mai bun pentru noi și familia noastră, în general. Banii te pot ajuta să salvezi vieți, să ajuți. Banii nu sunt pe primul loc în viața mea, nu au fost niciodată! Pentru majoritatea, banii pot provoca stres, neliniști, agitație, nesiguranță și alte lucruri negative. Nu vreau să îmi pierd demnitatea și liniștea interioară pentru bani, dar să nu uităm că Dumnezeu a zis: să nu fiți iubitori de bani. El nu ne lasă si nu ne părăsește.

Claudia Pătrășcanu, mesaj emoționant pentru mamele singure

Claudia Pătrășcanu
Claudia Pătrășcanu a lansat o nouă piesă, “Bolnavă de amor”
  • Îl invoci des pe Dumnezeu, în conversația ta cu EL ce îi ceri?

Dumnezeu nu-și dă mai mult decât poți duce. El știe întotdeauna ce trebuie să ne dea și ce avem nevoie. Îi cer să mă lumineze, să mă ierte, să-mi ocrotească copiii și să pot ierta.

  • Piesa “Tată de duminică” este cea mai puternică melodie din cariera ta. Are un mesaj emoționant, este inspirată de despărțirea de tatăl copiilor tăi și multe femei care trăiesc sau trec printr-o situație similară se regăsesc în ea. Ce mesaj ai pentru mamele care au fost sau încă sunt prinse în căsnicii nefericite?

Mesajul meu pentru toate mamele este: În spatele fiecărui copil, există o mamă puternică! Oricât de greu ni s-ar părea totul, într-un moment dur din viață, Dumnezeu nu ne părăsește. Important este să ne păstrăm cumpătul, echilibrul și credința. Cere și ți se va da! Bate și ți se va deschide! Caută și vei găsi!

  • Curiozități despre Claudia Pătrășcanu

Cel mai mare vis este… să-mi văd băieții mari, la casele lor, să-mi cresc nepoții.

Cea mai mare minciună care s-a spus despre mine este… Detest minciuna și nu suport să ascult, fie că este despre mine sau despre altcineva.

Cel mai frumos moment din viața mea… nașterea copiilor mei și botezul. Au fost cele mai frumoase, unice și speciale momente.

Dacă aș fi Dumnezeu pentru o zi, aș…E foarte greu de răspuns. Nu aș vrea sa fiu Dumnezeu nici măcar pentru o secundă. Dumnezeu este doar unul și este Mare.

Partenerul alături de care mă văd trăind frumos, întreaga viață este invizibil încă :)), dar pe aproape.

Nu aș face niciodată… Nu aș fuma. Nu aș minți. Nu mi-aș schimba religia. Nu aș face nimic din ce l-ar deranja, pentru că îmi este frică de el.

Cartea care m-a impresionat cel mai mult este “Jocurile foamei” – o carte în care m-am regăsit. Mi-au mai plăcut “Om bogat, om sărac”. “Ce ar trebui sa știe orice bărbat”. Acum am început “Adolescentul în familie și în biserică”, pentru că vreau să îmi pregătesc băieții pentru un viitor liniștit.

Cel mai trist moment din viața mea a fost cel în care a murit tatăl meu, aveam 15 ani pe atunci.

  • Vezi aici videoclipul melodiei  “Bolnavă de Amor” ⤵

ADVERTISEMENT