Tânăr, fermecător și cu mult bun simț… Așa este Edward Sanda și, dacă ajungi să îl cunoști, nu ai cum să nu îl îndrăgești. La doar 23 de ani știe ce vrea și muncește zilnic pentru succesul muzical, dar mai ales pentru inima Cleopatrei Stratan, cea care i-a devenit rapid logodnică și cu care își dorește deja copii.
FANATIK.RO a aflat povestea care se află în spatele succesului cunoscut de cântărețul Edward Sanda, care, din 2017, se află constant în topurile muzicale. Piesa de debut, “Doar pe a ta” feat. Ioana Ignat, a intrat încă de la început în topul celor mai difuzate melodii pe radio și TV, iar în prezent este cea mai descărcată piesă românească de pe iTunes, cu peste 61 de milioane de vizualizări pe YouTube, și cea mai căutată prin Shazam. Cum a reușit Edward Sanda să cunoască succesul muzical, cât de greu i-a fost, ce a făcut cu primii bani, dar și ce planuri are împreună cu Cleopatra Stratan, afli din interviul de mai jos.
Încă din copilărie îmi doream foarte mult să ajung la fel de cunoscut precum artiștii pe care îi vedeam zilnic la TV și îi ascultam la radio. Am muncit mult, iar în drumul spre succes am dat de obstacole, de uși închise până când drumul m-a adus la Famous Production și visul meu, în sfârșit, s-a îndeplinit! Acum încerc pe cât posibil să avansez și mai mult în cariera mea.
La vârsta de 6 ani deja eram foarte pasionat de tobe, îmi improvizasem un set din oalele și tigăile mamei. 😊 În timpul liceului am început să învăț singur să cânt la mai multe instrumente, apoi am luat lecții de canto clasic și de canto modern.
Cred că așteptarea de a mă lansa în industria muzicală a fost un oarecare hop. În general, în această etapă, mulți cedează, dar eu am reușit să o depășesc.
Am urcat pe scenă pentru prima oară în clasa a XI-a, la liceu, la Balul Bobocilor, și am reușit să ridic toată sala în picioare cu piesa „Sorry seems to be the hardest word”. Primii bani câștigați din muzică au fost la un concurs de karaoke în orașul în care locuiam, am câștigat premiul 1, în valoare de 700 lei, și mi-am cumpărat prima clapa midi care m-a ajutat să îmi creez un Home Studio.
Suntem foarte buni prieteni și colegi atât de scenă, cât și de studio. Ne înțelegem foarte bine, iar în studio avem o conexiune extraordinară care se pare că îi surprinde și pe alții, iar de fiecare dată ne dorim ca piesele noastre să ajungă la cât mai multe inimi. Lucrăm la cea de-a treia piesă a noastră, pe care o vom lansa anul acesta.
Cu toate că a fost un an foarte greu și neplăcut, relația cu viitoarea mea soție, Cleopatra, a fost cea mai frumoasă și specială parte din an. Acest lucru m-a ajutat să simt mai puțin pandemia.
Ne place să gătim împreună și să călătorim!
Noi ne potrivim în orice lucru pe care îl facem pentru că de la bun început am semănat foarte mult și ne-am dat seama că suntem la fel.
Părinții noștri ne susțin întotdeauna cu fiecare alegere pe care o facem în ceea ce privește relația noastră. Cu siguranță vor fi niște bunici fericiți!
A învățat toate piesele mele pe de rost, iar de fiecare dată când mă vede la TV mă strigă să vin acasă și să mă joc cu ea.
Îmi place foarte mult tenisul de câmp și să fiu înconjurat doar de oameni cu perspective bune de viață, de la care am ce învața.
Cea mai mare dorință a mea este să-mi îndeplinesc fiecare vis!
Piesa care mi-a marcat copilăria Dragostea din tei!
Cel mai trist moment din viața mea a fost când am stat departe de părinți o bună parte din copilăria mea.
Filmul preferat este Bohemian Rhapsody!
Cartea care m-a impresionat cel mai mult: „Arta gândirii creative”, de Rod Judkins.
Dacă aș fi Dumnezeu pentru o zi aș face fiecare om fericit!
Actrița/actorul preferat: Rowan Atkinson.
Mâncarea preferată: sushi!
Cea mai importantă persoană din viața mea este am mai multe persoane importante!
Pentru mine, banii sunt esențiali pentru a-mi asigura traiul vieții de zi cu zi!