Life

Exclusiv! Ei sunt semifinaliștii sezonului 4 Asia Express ! Am aflat cel mai bine păzit secret al emisiunii

Sezonul 4 al reality-show-ului Asia Express se filmează chiar în aceste momente, iar din cele nouă perechi care au pornit pe ”Drumul Împăraților” au mai rămas mai puțin de jumătate, adică semifinaliștii.
08.07.2021 | 18:47
Exclusiv Ei sunt semifinalistii sezonului 4 Asia Express  Am aflat cel mai bine pazit secret al emisiunii
Am aflat cel mai bine păzit secret al sezonului 4 Asia Express: cine sunt semifinalistii Fotomotaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

FANATIK a intrat în posesia unor informații clasificate ca ”ultrasecrete” de producătorii emisiunii Asia Express, reușind să afle cine s-a calificat, de fapt, în semifinala sezonului 4 al reality-show-ului care are loc pe ”Drumul Împăraților”.

Secretele de la filmările sezonului 4 Asia Express s-au aflat

Vedetele pornite pe „Drumul Împăraților” sunt nevoite să străbată Turcia, Georgia, Azerbaijan, Iordania și Israel, dar, la finalul drumului vor ajunge, de fapt doar câteva din cele nouă perechi care au pornit.

ADVERTISEMENT

Iar informațiile obținute, în exclusivitate, de FANATIK, par să indice că, deja, se filmează semifinalele reality-show-ului de la Antena 1, iar asta înseamnă că mai sunt doar 4 perechi care luptă pentru marele premiu pus în joc de producătorii de la Asia Express.

Astfel, sursele FANATIK ne-au dezvăluit că, acum, au mai rămas în show două echipe mixte și câte una exclusiv masculină, respectiv feminină.

ADVERTISEMENT

Cine este în semifinalele Asia Expres ”Drumul Împăraților”

FANATIK a aflat, în exclusivitate, că în concurs au mai rămas perechile formate din Cosmin Natanticu și soția lui, Eliza, Mihai Petre și soția lui Elwira, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, precum și Lidia Buble, alături de sora ei, Estera.

Trebuie precizat că, la Asia Express, sezonul 4, au mai pornit, acum mai bine de o lună, când s-a dat startul filmărilor, pe lângă cei rămași să lupte pentru locul în finală, și perechile Connect-R și Shift, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francy, Alexandra Ungureanu și mama ei, Lorelei și Zarug, precum și Adriana Trandafir alături de fiica ei, Maria Speranța.

ADVERTISEMENT

Asia Express, show de supraviețuire

Cu excepția celor patru perechi rămase în semifinale, ceilalți concurenți au căzut, practic, testul supraviețuirii din cel de-al patrulea sezon al Asia Express, fiind eliminate.

Nu de altceva, dar regulamentul emisiunii este foarte strict, iar fiecare pereche trebuia să se descurce cu suma de un dolar pe zi și au fost nevoiți să își procure singuri cele necesare, fie că era vorba de mâncare, de cazare sau de transport.

ADVERTISEMENT
Asia Express
Irina Fodor, Oase și Marius Damian sunt prezentatorii celui de-al patrulea sezon al Asia Express -Drumul Imparatilor sursa foto: Antena 1

În plus, așa cum se plângeau câțiva concurenți, lupta a fost cu atât mai dificilă cu cât trebuiau să depășească probleme serioase, precum cele legate de limba cu care să se înțeleagă cu cei din țările pe care le-au străbătut, ba chiar să se adapteze la legi nescrise din culturile cu care au luat contact de-a lungul reality-show-ului.

Marele premiu de la Asia Express, râvnit de patru perechi

Cele patru perechi care au rămas în show, în semifinală, Cosmin și Eliza Natanticu, Mihai și Elwira Petre, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, precum și Lidia și Estera Buble, vor lupta cu înverșunare pentru marele premiu pus în joc.

Iar acesta nu este deloc mic, sezonul 4 Asia Express ”Drumul Împăraților” urmând să ofere perechii câștigătoare un premiu în valoare de 30.000 de euro, brut.

Iar pentru a câștiga premiul și trofeul reality-show-ului Asia Express, perechile rămase în competiție, arbitrați de Irina Fodor (înlocuitoarea Ginei Pistol pe perioada concediului de maternitate al acesteia) și de Oase și Marius Damian, vor fi nevoite, spun sursele FANATIK, să demonstreze că pot supraviețui, practic, în orice condiții, probele devenind din ce în ce mai dificile.

ADVERTISEMENT