Filmul negocierilor dintre Palic şi Dinamo. Ce se întâmplă luni

EXCLUSIV
Iuliana Spirache   
in Stiri sportive
02/02/2018, 20:40
Filmul negocierilor dintre Palic şi Dinamo. Ce se întâmplă luni

După ce a fost refuzat de Vasile Miriuţă, Antun Palic a intrat din nou în atenţia oficialilor lui FC Dinamo Bucureşti în momentul în care întâmpinau probleme cu transferul lui Gabi Torje, iar FANATIK.RO a aflat cum au decurs negocierile dintre croatul în vârstă de 29 de ani şi oficialii din „Ştefan cel Mare”.

Gabi Torje a ajuns la un acord cu FC Dinamo Bucureşti, dar oficialii de la Karabukspor, echipă pentru care a evoluat în prima parte a sezonului 2017-2018 din Turcia, au întârziat transferul care trebuia să se oficializeze în cursul zilei de joi şi nu vineri, aşa cum s-a întâmplat.

De ce i-au anulat biletele de avion

În cursul zilei de joi, şefii lui Dinamo Bucureşti şi-au luat gândul că ar mai putea oficializa transferul lui Gabi Torje şi s-au orientat către Antun Palic, fostul căpitan al „câinilor”. Mai mult, aceştia i-au trimis contractul şi biletele de avion croatului în vârstă de 29 de ani pentru ca vineri dimineaţa să ajungă la Bucureşti, dar au anulat biletele în momentul în care au primit actele lui Gabi Torje de la başkanii de la Karabukspor.

Contractul va fi valabil după vizita medicală

Transferul lui Antun Palic la Dinamo Bucureşti nu picase 100% după ce Dinamo a primit toate documentele lui Gabi Torje de la Karabukspor, iar cele două părţi au negociat pe tot parcursul serii de joi. Astfel, “câinii” au decis să-i mai dea o şansă croatului care a bifat 73 de meciuri pentru Dinamo.  Palic a ajuns în Bucureşti în cursul zilei de vineri şi a semnat un contract valabil pe un sezon şi jumătate cu echipa pregătită de Vasile Miriuţă – vezi detalii. FANATIK.RO a aflat că mijlocaşul va efectua vizita medicală luni, iar contractul său cu FC Dinamo Bucureşti va fi activat dacă Palic va trece testele medicale.

Iniţial, dinamoviştii îşi doreau ca Antun Palic să revină la FC Dinamo Bucureşti doar dacă Gabi Torje nu semna contractul cu echipa din „Ştefan cel Mare”, dar decizia internaţionalului român de a rămâne la trupa “câinilor” până la finalul sezonului 2017-2018 i-a făcut pe oficialii din „Groapă” să îşi asigure serviciile lui Antun Palic pentru un sezon şi jumătate.

800.000 de euro este cota lui Palic, conform transfermarkt.com

Ştirea MOMENTULUI

Cum îl ținea în frâu Mircea Lucescu pe Dănuț Lupu: „Avea program special”

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.