Sport

SUPER EXCLUSIV / Fosta lui Tecău este noua IUBITĂ a lui Mutu!

Adrian Mutu nu mai are echipă din septembrie, de cînd şi-a reziliat contractul cu Petrolul Ploieşti. Atacantul a fost la un pas de un transfer în India, dar a întîmpinat probleme cu obţinerea...
14.02.2015 | 09:04
SUPER EXCLUSIV  Fosta lui Tecau este noua IUBITA a lui Mutu

Adrian Mutu nu mai are echipă din septembrie, de cînd şi-a reziliat contractul cu Petrolul Ploieşti. Atacantul a fost la un pas de un transfer în India, dar a întîmpinat probleme cu obţinerea vizei, iar mutarea nu s-a mai perfectat. La scurt timp, au apărut informaţii conform cărora “Briliantul” ar fi agăţat ghetele în cui, însă fotbalistul a negat această variantă. Liber ca pasărea cerului, Mutu s-a concentrat, în ultimele luni, pe distracţie. Fostul internaţional român a fost fotografiat de mai multe reviste de tip tabloid în diverse cluburi de noapte în compania unor adevărate bombe sexy, dar fotbalistul a susţinut sus şi tare că îi este fidel soţiei, aflată în Republica Dominicană.

“Mutu este înnebunit după Corina!”

FANATIK.RO a aflat, totuşi, că lucrurile nu stau chiar aşa. Conform unor surse, Mutu ar trăi o poveste de dragoste de cîteva luni alături de Corina Tievi, o superbă fată din Braşov. Relaţia dintre cei doi ar fi cît se poate de serioasă, iar atacantul ar petrece majoritatea timpului în compania iubitei sale. “Adi este pur şi simplu înnebunit după Corina. Se simt bine împreună şi pînă în prezent nu s-au certat nici măcar o dată. Acum, odată ce s-a liniştit, vrea să-şi găsească şi o echipă unde să joace”, a povestit, pentru FANATIK.RO, un apropiat al fotbalistului. Faptul că Mutu ar avea o nouă iubită surprinde, asta dacă ţinem cont că fotbalistul este, încă, însurat cu Consuelo, alături de care are şi două fetiţe.

Relaţie de un an cu Tecău

Sportivii nu sînt o necunoscută pentru Corina. Braşoveanca s-a iubit, timp de un an, cu Horia Tecău, iar tenismenul o prezenta peste tot drept viitoarea sa soţie. Programul foarte încărcat al sportivului, cu turnee şi partide în străinătate, a dus, în final, la despărţire. Totuşi, cei doi au mai ţinut legătura, dar nu şi-au mai reluat relaţia. “Am fost cu Horia un an, au fost nişte clipe minunate, sînt greu de descris. Au fost şi greşeli, însă ne-am iubit enorm. Am hotărît de comun acord să ne despărţim şi am rămas prieteni foarte buni”, a precizat tînăra. În prezent, Corina este make-up artist la un salon foarte cunoscut din zona Vitan, iar talentul ei în arta machiajului le determină pe multe vedete din shobizzul autohton să apeleze la ea.

A petrecut Crăciunul cu ea în Republica Dominicană

În ultimele luni, au existat zvonuri conform cărora Mutu s-ar afla în pragul divorţului. Fotbalistul a negat varianta şi chiar a petrecut Crăciunul în Republica Dominicană. “Briliatnul” a stat mai mult în compania celor două fete, iar mai multe fotografii au fost postate pe un site de socializare. Totuşi, Consuelo nu a apărut în nici un cadru, fapt care confirmă că relaţia lui Mutu cu Consuelo scîrţîie de ceva timp.

În vară s-a iubit cu o blondă superbă

Corina Tievi nu este prima femeie cu care s-ar iubi Adi Mutu de cînd este căsătorit. Vara trecută, presa prahoveană a scris că fotbalistul are o aventură cu un model din Ploieşti, pe nume Călina Duca. Model al unei cunoscute agenţii, focoasa blondă s-a afişat în repetate rînduri la braţ cu “Briliantul”, însă cei doi au refuzat să ofere detalii despre relaţia lor. “E viaţa mea personală, fac ce vreau în timpul liber! Nu mi se pare normal să pun pe tapet aceste lucruri. Vă rog frumos să-mi respectaţi dreptul la intimitate. N-am vorbit pînă acum despre aceste răutăţi şi nici n-am s-o mai fac”, a precizat Mutu la momentul respectiv.

250.000 de euro cota lui Mutu conform site-ului transfermarkt.de