Cele două cluburi au ajuns la un acord pentru împrumutul atacantului de 20 de ani. Stoica a fost prezentat oficial de echipa condusă de Eugen Neagoe pentru care va evolua până în vară.
Prezent la cea mai nouă ediție a emisiunii FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, Robert Niță a avut un atac violent la adresa fotbalistului aflat sub contract cu FCSB, după ce s-a vehiculat varianta că a refuzat o ofertă din Italia pentru a merge la Universitatea Cluj.
”Cel mai mult mi-a plăcut declarația cu Ianis Stoica. ‘Domne nu am vrut să-l vând în rate’ și vine și anturajul fotbalistului și ne spune ‘a avut ofertă din Italia, a refuzat-o, vrea să dovedească la Universitatea Cluj că e fotbalist’.
Bă, suntem nebuni? Din Italia? Suntem retarzi? Ne iei la mișto? Care e ăla în România care joacă și nu joacă, jucător de perspectivă care deocamdată nu a dovedit nimic în prima divizie, un tânăr, care a refuzat Italia că are ambiția asta să se ducă la U Cluj care e cu un picior retrogradată, să vedem dacă o să joace și acolo, să dovedească el că e fotbalist.
Hai mă, suntem surzi? A avut din Italia, dar a ales Clujul că e oraș universitar. Împrumut până în vară, 15 meciuri, și vrea să dovedească. Asta e mentalitatea, ăștia suntem”, a declarat Niță, la emisiunea FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
VEZI VIDEO MAI JOS
Ianis Stoica nu a impresionat în sezonul actual pentru FCSB. Fotbalistul din zona ofensivă a ”roș-albaștrilor” a evoluat în 19 meciuri pentru vicecampioana României fără să marcheze vreun gol. În sezonul precedent, Ianis Stoica a înscris 9 goluri în 34 de partide și a reușit alte 5 pase decisive la vicecampioana României.
Ianis Stoica a început titular la FCSB în startul sezonului, când la cârma formației finanțate de Gigi Becali se afla Nicolae Dică. Treptat, tânărul fotbalist și-a pierdut locul în primul 11. Totuși, pentru Ianis Stoica se pregătea o ofertă de 5 milioane de euro, informație dezvăluită la FANATIK SUPERLIGA.
Bănel Nicoliță a mărturisit că la un meci din Conference League, din vară, oameni din fotbal au vrut să ia legătura cu finanțatorul Gigi Becali pentru o eventuală mutare a lui Ianis Stoica în zona Golfului.
”Eram în tribună la un meci din Europa când era Nicolae Dică antrenor și erau oameni care se interesau și voiau să ajungă la Gigi Becali să-i spună dacă vrea mai mult de 5 milioane pe el ca ofertă”, a dezvălui Nicoliță.