News

Exclusiv. Gabriela Szabo, atac la primar. Îl dă în judecată pe Nicușor Dan, după ce a fost demisă de la CSM București

Gabriela Szabo îl cheamă în instanță pe Nicușor Dan, după ce acesta a demis-o de la conducerea clubului CSM București printr-un mesaj pe Facebook. FANATIK a aflat ce se întâmplă în spatele acestei acțiuni.
21.06.2022 | 14:00
Exclusiv Gabriela Szabo atac la primar Il da in judecata pe Nicusor Dan dupa ce a fost demisa de la CSM Bucuresti
Nicușor Dan a criticat managementul ”defectuos” al Gabrielei Szabo, în fruntea CSM București / Colaj foto: Fanatik / Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Gabriela Szabo a decis să-l acționeze în judecată pe Nicușor Dan, după ce actualul Primar General al Capitalei a luat decizia de a o demite pe fosta sportivă din fruntea CSM București și a o transfera la conducerea Centrului Metropolitan de Educație și Cultură ”Ioan I. Dalles”.

Gabriela Szabo, lezată de afirmațiile lui Nicușor Dan

Gabriela Szabo a acceptat transferul, însă a fost deranjată de felul în care a acționat primarul municipiului București. Fosta campioană a aflat de pe Facebook despre faptul că nu va mai conduce clubul sportiv, după ce Nicușor Dan a scris o postare în care critică performanțele manageriale ale Gabrielei Szabo.

ADVERTISEMENT

Conform informațiilor obținute de FANATIK, ordinul de primar prin care se constată încetarea activității Gabrielei Szabo la conducerea CSM București a fost trimis cu puțin timp înainte ca Nicușor Dan să anunțe acest lucru pe Facebook.

Gabriela Szabo s-a simțit lezată de afirmațiile primarului, care a caracterizat managementul fostei atlete ca ”defectuos”, cu ”decizii pripite și fără consultare, tergiversarea luării altor decizii, incapacitatea de a armoniza relațiile interne, abordări conflictuale în interacțiunile cu șefii secțiilor sportive”.

ADVERTISEMENT

Nicușor Dan a trimis Corpul de Control după ce a ”detașat-o” pe Gabriela Szabo

Nicușor Dan a recunoscut că a luat decizia schimbării Gabrielei Szabo fără a avea la bază rezultatele unui control prealabil, ci o discuție cu membrii Consiliului de Administrație al CSM București. El a anunțat că ulterior demiterii sportivei urmează să trimită Corpul de Control pentru a verifica activitatea clubului.

Gabriela Szabo a replicat, tot într-o postare, că decizia Primarului General nu ”are o bază documentară” și că ”pare motivată de aspecte aflate personal de domnul primar din interiorul clubului”. Ea a explicat că, cel mai probabil, ”sursele” lui Nicușor Dan sunt angajați aflați în conflict deschis cu ea, care au pierdut în instanță dosare de defăimare la adresa ei sau a activității sale.

ADVERTISEMENT

De asemenea, Gabriela Szabo a declarat că va analiza legalitatea procedurii aplicate de Nicușor Dan, în condițiile în care nu a luat parte la întâlnirile acestuia cu membrii Consiliului de Administrație, deci nu a avut ocazia să se apere.

Nicușor Dan, chemat în instanță ”pe persoană fizică”

Gabriela Szabo a deschis o acțiune civilă, împotriva lui Nicușor Dan, la judecătoria Sectorului 5. Acțiunea a fost înaintată pe data de 14 iunie 2022, la 10 zile după ce fosta campioană a fost demisă de la CSM București și are ca obiect ”acțiune în răspundere delictuală”.

ADVERTISEMENT

La primul termen, instanța a amânat ședința pentru ca cererea să-i fie comunicată și lui Nicușor Dan. Următoarea întâlnire în instanță va avea loc pe 30 septembrie.

Nicușor Dan nu a fost chemat în proces în calitatea oficială pe care o deține, ci va trebui să răspundă personal pentru afirmațiile făcute la adresa Gabrielei Szabo.

FANATIK a contactat-o pe Gabriela Szabo pentru o reacție legată de acest subiect, însă aceasta nu a oferit niciun răspuns până la momentul publicării articolului.

Alin Petrache, predecesorul Gabrielei Firea, demis de la CSM București într-un mod asemănător

CSM București este un club sportiv finanțat de Primăria Capitalei. Szabo s-a aflat la conducerea lui din anul 2017, atunci când l-a înlocuit pe Alin Petrache, demis din funcție pentru ”cheltuieli iresponsabile”. După o perioadă de interimat, ea a susținut cu succes examenul pentru postul de director general.

De-a lungul timpului, au existat multe discuții legate de cheltuielile uriașe pe care CSM București le are din bani publici. În 2021, Nicușor Dan spunea că doar echipa de handbal costă PMB aproximativ 17-18 milioane de lei pe sezon. La CSM București activează cea mai valoroasă dar și cea mai bine plătită jucătoare din lume, Cristina Neagu, care primește lunar aproximativ 20.000 de euro.

ADVERTISEMENT
Tags: