Carousel hot news

Şi-a REZILIAT contractul! Patru vedete refuză să revină

UPDATE 21:25. Gigi Mulţescu a vorbit, în exclusivitate pentru FANATIK.RO, despre despărţirea de Petrolul. "Îmi pare foarte rău. Marţi vom semna actele de reziliere. Îmi doream enorm să facem...
15.12.2014 | 21:00
Şi-a REZILIAT contractul! Patru vedete refuză să revină

UPDATE 21:25. Gigi Mulţescu a vorbit, în exclusivitate pentru FANATIK.RO, despre despărţirea de Petrolul. “Îmi pare foarte rău. Marţi vom semna actele de reziliere. Îmi doream enorm să facem performanţă. Era un proiect care promitea foarte mult, dar asta este. Vorba aia: boală lungă, moarte sigură!“, a spus Mulţescu.

Gigi Mulţescu nu mai este începînd de astăzi antrenorul celor de la Petrolul Ploieşti. Sursele FANATIK.RO susţin că tehnicianul a ajuns la un acord cu conducerea clubului pentru rezilierea acordului!

“Nu mai putem continua aşa!”

Mulţescu a purtat în ultimele zile mai multe discuţii legate de viitorul său la clubul prahovean. Din acestea, antrenorul a înţeles că situaţia financiară a “lupilor” este una precară, iar visul său, acela de a se lupta cu Steaua pentru titlul de campion, nu mai este realizabil. “Fără bani nu se poate face performanţă. Eu vreau să fiu cel mai bun, să mă lupt să cîştig campionatul. Trebuie să avem siguranţă financiară. Nu mai putem continua aşa. E mai bine să încheiem aici conturile“, le-ar fi transmis Mulţescu şefilor de la Petrolul, conform aceloraşi surse. În urma negocierilor, antrenorul a fost asigurat că va primi salariile pentru lunile noiembrie şi decembrie. Primele pe care le-a cîştigat în acest tur de campionat îi vor fi virate la finalul sezonului, dacă formaţia ploieşteană va avea fondurile necesare.

Nebunie: Alcenat, Albin, Teixeira şi Tamuz nu mai vor să vină!

Situaţia dezastruoasă de la Petrolul se răsfrînge şi asupra lotului de fotbalişti. De altfel, sursele FANATIK.RO susţin că acesta a fost principalul motiv pentru care Mulţescu nu a mai vrut să continue la Ploieşti. Astfel, conducerea l-a înştiinţat pe tehnician că vedetele Alcenat, Albin, Teixeira şi Tamuz nu se vor mai întoarce la echipă. Clubul prahovean analizează în perioada următoare care este formula rentabilă pentru despărţirea de aceştia, existînd chiar şi varianta rezilierii contractelor. Petrolul nu mai are bani să le achite salariile şi e dispusă, se pare, să renunţe gratis la aceştia doar ca să scape de plata sumelor aferente.

3 este locul ocupat de Petrolul în campionat, cu un punct în spatele celor de la CFR Cluj şi la 10 puncte în urma liderului STEAUA Bucureşti.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri