Exclusiv. Irina Margareta Nistor, interviu neconvențional, de la debutul în lumea fascinantă a filmului la viața în izolare, alături de… Ritz și serialele favorite de pe Netflix! Video

Irina Margareta Nistor este mult mai mult decât bine-cunoscuta VOCE care a tradus peste 3.000 de filme de pe celebrele casete VHS văzute claie peste grămadă în casa vreunui „fericit” posesor de video în ultimii ani de comunism.

Irina Margareta Nistor, interviu neconvențional, de la debutul în lumea fascinantă a filmului la viața în izolare, alături de… Ritz și serialele favorite de pe Netflix!

FANATIK a intrat în lumea apreciatului critic de film și om de televiziune care este, inseparabil, Irina Margareta Nistor și a aflat chiar de la „sursă”, în exclusivitate, cum a început să iubească a șaptea artă, cum a devenit atât de cunoscută de românii care ajunseseră să dea pe un video cât pe un autoturism Dacia 1300 sau pe un apartament de două camere!

Și alte aspecte inedite ale unei vieți „angajate” în acțiune clipă de clipă, din care nu pierde nicio secundă, pe care o trăiește din plin, atât de plin încât te întrebi când mai are timp să… respire! Ce a făcut cu primii bani câștigați, câte activități „duce” acum, care sunt filmele și serialele preferate, cine este Ritz și de câți ani sunt împreună, plus alte și alte „amănunte” neștiute, într-un super-interviu marca FANATIK. Stingeți lumina, așezați-vă comod în fotoliu, începe filmul „Viața și iubirile Irinei”!

 Doamna Nistor, care a fost primul film ce v-a marcat, haideți să spunem decisiv, dacă nu este prea mult, viața? În copilărie, în adolescență, când s-a întâmplat?

Digi24.ro

O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet

– Pentru meseria de mai târziu, care înseamnă televiziune și cinema inseparabile, în mod sigur „The Network” / „Rețeaua de televiziune”, din ’76, al lui Sidney Lumet, cu William Holden, Peter Finch (Oscar) și Faye Dunaway (Oscar), pe care inițial l-am tradus la Cinematecă în anii ’80 și apoi pentru comisiile de cenzură din TVR, care, firește, l-au trântit de fiecare dată, deși luase Oscarul inclusiv pentru scenariu! Vă spun asta ca să fim mai recunoscători că nu mai există cenzură și putem vedea, practic, orice, cu condiția să avem un strop de discernământ. Așa că vă las să căutați „The Network” și să-l judecați singuri.

Clasicul romantic „Casablanca”, filmul preferat, urmat îndeaproape de fresca istorică „Doctor Jivago”

Cum și când a apărut pasiunea pentru filme?

– Ca și în cazul pasiunii sentimentale, e greu să definești momentul. Pur și simplu nu poți trăi fără ele. Mai ales că am fost „alimentată” din plin încă din primele zile de viață, cu noul televizor alb-negru, firește, Rubin… una dintre pietrele zodiei mele… căci în 1957 a apărut minunea catodică, așa îi zicea, și în România!

Care este/sunt filmul/filmele preferate? De câte ori l-ați/le-ați văzut?

– „Casablanca” neîndoios, „Doctor Jivago”… da, așa se ortografiază, ca romanul și nu Zhivago, „Totul despre Eva”, „Iluzia cea mare”, „Balzac și micuța croitoreasă chineză”, care mai ales acum ar trebui văzut și înțeles, titlul corect ăsta e și nu cum a apărut într-un alt interviu, care nu mi s-a dat la citit, ca și cum „Balzac” ar fi un film și „Micuța croitoreasă” un altul. Este despre Revoluția Culturală din China, subiect tabu între timp! De câte ori le-am văzut? Nu stau să număr, pentru că eu am făcut Literele, Filologia, de asta am tendința să corectez nonstop și nu Cifrele, Contabilitatea.

Actrița și actorul preferat? De la noi și de la „ei”…

– De la ei Ingrid Bergman… „Casablanca”, nu?… dar nu numai… și George Sanders, care au și jucat împreună, în „Călătorie în Italia” din ’54, al lui Roberto Rossellini, mult comentatul iubit/soț al lui Ingrid, pe care l-a despărțit de prima nevastă, într-o țară profund catolică! De la noi, tot din generațiile precedente, Elvira Popescu și Edward G. Robinson, nu vă mirați, a fost român!

Digisport.ro

A venit reacția soțului, după ce o jurnalistă celebră s-ar fi sărutat cu alt bărbat în fața a 20.000 de oameni

Și filmul românesc preferat?

– Întotdeauna și pentru totdeauan „Pădurea spânzuraților”. Ar fi redundant să mai adaug „al lui Ciulei”…

A tradus prima casetă VHS în 1985, au urmat „cam” 1.500 până în Revoluție

Care a fost primul dumneavoastră loc de muncă? Are legătură cu cinematografia? Dacă nu, când și cum ați ajuns să lucrați în domeniul preferat?

– Primul loc de muncă? Sună foarte a limbă de lemn… (râde) A fost în TVR. Pentru că nu eram membră de partid și am refuzat să devin, m-au angajat abia după trei ani de colaborări și concedii fără plată, ca să scap de repartiția obligatorie, tot un fel de șomaj, că anii i-am pierdut la vechime! M-au angajat pentru că aveau nevoie de mine, pe un post extrem de prost plătit, care se chema tentant: „regizor de platou”, dar făceam tot traduceri de filme, simultane și subtitrări, și nu întoarcem cartoane la cameră, gen „Defecțiune tehnică”, așa cum scria în fișa postului.

Când și cum ați ajuns să traduceți filme?

– M-a recomandat criticul și maestrul meu: D.I. Suchianu, cu care mergeam lunea la Cinema Studio, la niște proiecții pentru membrii ACIN… Asociația Cineaștilor… M-a recomandat lui Tudor Caranfil, care, când a rămas în pană de colaboratori, era vară și perioadă de vacanță, în disperare de cauză, m-a chemat și m-am dus imediat. Și am rămas vreme de aproape 20 de ani în TVR. Se întâmpla pe 4 iunie 1980, când îmi pregăteam lucrarea de diplomă la Universitatea București, Franceză-Engleză, despre „Poezia cinematografică a lui Cocteau”.

Dar prima casetă video când ați tradus-o?

– Prima casetă a fost în 1985, pe 5 noiembrie, recomandată de un domn,  șeful pompierilor din Televiziune… tovarăș cu grad mare, după cum aveam să aflu abia după Revoluție, dar mi-a făcut un enorm bine!… Așa l-am cunoscut pe inginerul Zamfir, care avea aparatura necesară. Deja traduceam pentru Comisia de cenzură și la Cinematecă, și pentru alte vizionări, mai mult sau mai puțin… ilegale! (râde)

Cam câte casete ați tradus? Dar filme în total?

– Cam 3.000 de filme până în Revoluție, deci 1.500 de casete, filme per total dublate peste 5.000 și subtitrate peste 1.000.

Cel mai dificil film de tradus a fost șocantul documentar „Șocanta Asie”

Ați avut probleme cu securitatea? Pentru că se știa sigur cine este „vocea” de pe casetele video aduse „subversiv” din „capitalismul putred și decadent”…

– Singura scuturătură a fost după ce am tradus „Iisus din Nazaret”. Dar știți asta deja din „Chuck Norris vs Comunism”, documentarul Ilincăi Călugăreanu, despre povestea casetelor, care a avut premiera la Sundance, în 2015 și a fost  difuzat de HBO, la noi și pe Netflix în peste 20 de țări, și acum, după 5 ani!

Se câștiga bine din traducerea casetelor înainte de 1989? Față de un serviciu obișnuit „la stat”… Cam cât ați câștigat din acele traduceri?

– Iar începi cu cifre?! Cam două, trei lefuri pe lună! Dar și munceam de-mi săreau capacele!

Cât a mai ținut „afacerea” cu casete video după 1989? Până când ați mai tradus filme?

– A ținut până în 1996, când pe 26 martie, fix de ziua mea, altă coincidență, s-a dat legea dreptului de autor, deci am refuzat să o fac ilegal. Chiar dacă pe vremuri ilegaliștii, comuniști, ce-i drept, aveau niște pensii consistente! …Glumesc! (râde)

Mai țineți minte ce v-ați cumpărat din primul salariu? Dar din primii bani de pe casetele video?

– Din primul salariu am scos-o pe mama la Capșa, din primii bani de pe casetele video am luat un tort de înghețată de la Inter, pentru ai mei, mama, tata și bunica… Și din primii bani, ca ghid, în studenție, o mașină de scris Olivetti… Și din prima sorcovă, pe la vreo patru, cinci ani , o fructieră de cristal, de pe Calea Victoriei!

Care a fost filmul cel mai dificil de tradus?

– „Șocanta Asie”, un documentar.

Cea mai haioasă greșeală de traducere: „Morții au fost arși de vii!”

Cea mai mare gafă în miile de traduceri pe care le-ați făcut? Dar cea mai haioasă?

– Rareori m-am reascultat ca să-mi dau seama de gafe și în viteza aia, la prima vedere, e greu să te prinzi. De Paște am revăzut „Iisus din Nazaret” și am constatat că am ratat asta: „Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu”. Mi-a fost ciudă! Dar când ai răspunderea unui asemenea text, la prima vedere, peste 6 ore, și pe care nu-l aprofundaseși la Școala de Duminică, într-un regim ateu, în care ne făceam cruce în cerul gurii, și de la trei ani mi se spusese să nu povestesc că avem icoane în casă…

La haioase… Aaaa, da: „Morții au fost arși de vii!”, în „Șocanta Asie”. Mi s-a părut că doar arși nu-i destul de intens, ca imagine și am colorat, am îmbogățit exprimarea! (râde)

Câte filme ați văzut în viața dumneavoastră?

– Aproape permanent cei care mă urmăresc pe Facebook sunt în același număr cu filmele pe care le văd. De exemplu, pe 26 aprilie, în Duminica Tomei, erau 25.383. Fix! (râde)

Ce faceți acum for living, cum spun americanii? Cu ce vă ocupați?

– De 16 ani am o emisiune la radio, „Vocea Filmelor”, scriu despre marile festivaluri de ani buni, Cannes și Berlin, unde ajung datorită sponsorilor, altfel nici gând, odată și la Veneția, Namur, traduc piese de teatru, citesc pentru nevăzători, prezint câte două filme și o rețetă săptămânal, pentru un radio din Noua Zeelandă, sunt președinte onorific pentru Fundația Vodafone, unde avem multe proiecte, pe sănătate și învățământ, la care țin enorm, sunt în board-ul Adunații Copăceni pentru copiii cu durată de viață redusă, organizez Festivalul de Psihanaliză și Film de la București, înfrățit cu cel de la Londra, de opt ani încoace și anul trecut l-am dus și la Iași… (face o pauză, parcă pentru a-și trage răsuflarea…)

Apoi sunt invitată la TedX-uri, în țară și în străinătate, joc în piesa „Colibri”, e pe TIFF Unlimited, în 28 aprilie, la ora 20, regizată și interpretată de Daniel Popa, sunt ambasadorul Serilor Filmului Românesc de la Iași, fac prezentările filmelor de la Cannes, în diverse orașe din țară, pentru festivalul organizat de Cristian Mungiu, sunt în juriu la concursul de scurte Nespresso Talents, mă ocup de partea de cinema la Flight Festival din Timișoara, recomand pelicule și cărți, am canalul YouTube „Vocea Filmelor”, mai nou, răspund la interviuri audio, video sau în scris… P.S. Să nu mă întrebi iar cât câștig! Mare parte sunt ProBono.

 Și când mai… răsuflați?!

– Ai impresia că respir greu, ca în reclama cu „ăla negru care respira greu” din Star Wars?! (râde)

Nu-i ajunge „timpul liber” din izolarea de pandemie pentru câte vrea să facă…

Cu ce vă ocupați timpul acum, în izolare?

– Nu-mi ajunge timpul. Recuperez o grămadă de filme pe care n-am apucat să le văd, scriu articole, traduc piese, îmi pregătesc, de acasă, emisiunea de la Radio Gold FM, ne auzim vinerea de la 13 la 14, dau interviuri și încerc să le ridic și altora moralul.

Citesc cărți, ascult muzică, mă bucur de faptul că stau mai mult cu motanul meu, Ritz și mă pot juca și cu o cățelușă absolut nebună, dar adorabilă, Jazzy Daisy Crazy.

M-am îndrăgostit de vreo trei seriale polițiste, de pe EpicDrama: „Miss Fisher”, în Anii Nebuni, cu farmecul și moda de rigoare, în Australia, „Murdoch”, sfârșit de secol 19, în Toronto, Canada și invențiile cele mai dragi mie: radio, fotografia, telegraful, automobilul, filmul și psihanaliza, și „Endeavour”, anii ’60, în lumea liberă.

Plus, pe Netflix, „Viața de Apoi”, care-i cu dublu sens și pentru ce ni se întâmplă acum! Și dacă mai durează izolarea, poate recuperez și „Urzeala Tronurilor”, de care n-am avut răbdare până acum. Ca să intru și eu în rândul lumii! (râde)

Cum arată o zi perfectă în viața normală pentru Irina-Margareta Nistor?

– Dis-de-dimineață știrile de la Télématin, de pe TV5, cu un triplu Kazaar ristretto de la Nespresso, cel puțin trei filme la Cinema City, Băneasa sau Hollywood Multiplex și o masă la Nordsee, o piesă de teatru sau un concert, o parada a modei sau un vernisaj ori o lansare de carte și uneori un night-cup, cu prietenii, la English Bar de la Athénée Palace Hilton sau la Inter, reluările știrilor, peste noapte, la Digi24 și emisiunea de cultură generală a lui Virgil Ianțu, la TVR… Cât mai puțin somn! Mă plictisește!

„Ritz e total contrariat când îmi aude vocea la televizor sau pe video. Și asta se întâmplă din totdeauna”

Dar acum, în nenorocirea asta din jur, singură acasă?

– Nu sunt singură, sunt cu motanul Ritz. Și cred că sunt mai înconjurată ca niciodată de telefoane și mesaje, loco sau de peste mări și țări. Am o grădină, unde ies doar ca să fac fotografii florilor sau să mă dau puțin în leagăn…De ce aș pleca de acasă dacă cinematografele sunt închise? Unde să mă duc? Eu sunt sedentară, deci îmi priește.

Așa e, nu sunteți singură… Cum a ajuns Ritz la dumneavoastră?  

– Mi l-a dăruit o fostă cursantă, căci îmi place să-mi împărtășesc cunoștințele de franceză și engleză. Mi l-a adus băiețelul ei, Răzvan, într-o căciuliță, acum 20 de ani. Între timp, puștiul de altădată este doctor, însurat, și a căpătat o căciulă de la Berlinală, ca răsplată, când am dat ultima petrecere, înainte de pandemie, pe 8 martie, de aniversarea patrupedului birmanez și de Baba mea… Zilei femeii, chiar dacă a devenit internațională, nu-i pot uita sorgintea bolșevică… Acum abia îmi dau seama că Ritz și Răzvan au aceeași inițială, „R”, dăruitul și dăruitorul!

Ce face Ritz când vă aude vocea „la televizor”? O recunoaște?

– Da, Ritz e total contrariat când îmi aude vocea la televizor sau pe video. Și asta se întâmplă din totdeauna. Vorba unei prietene: ar trebui să fac un playback, ca să nu-l stresez! Că nu cred că are noțiunea ce-i aia un ventriloc… (râde) …care oricum e o invenție sinistră, stil Chucky de circ, de bâlci!

Argumentele cinematografului în competiția crâncenă cu televizorul

De ce ar mai merge iubitorul de film la cinematograf la „reluarea vieții” când are cinematograful acasă, Netflix, HBO GO și alte platforme care-i oferă filmele „la nas”?

– În primul rând că acasă înseamnă și DVD-uri, cu bonusuri, și care nu depind de conexiunea la internet, și se pot comanda, și sunt livrate la domiciliu, vin cu comisionarul, ca florile.

Nu numai platforme… sună groaznic „platformă”, parcă vezi un pantof pentru cei cu platfus… ca și o altă grozăvie, cuvântul „influencer”… dacă s-ar ști că vine de la „flu”, tot de la o gripă, poate am mai lăsa-o cu prostia asta! Virusează în egală măsură, inclusiv limba! Unde ești tu, dragă domnule profesor Pruteanu, să ne aperi?

Revenind la mersul la cinema… când a apărut televizorul, toată lumea a spus „Gata, nu va mai merge nimeni în sala de cinema”. Când a apărut video-ul, la fel. Și evident când au apărut astea noi, site-urile cu filme mai mult sau mai puțin de furat…

Greșit total! Frații Lumiere și-au lansat splendida invenție într-o cafenea, nu la ei în sufragerie! E cu totul altă atmosferă. Le spunea „case ale filmului” în perioada interbelică, și în engleză sunt „Movie House”, o a doua locuință, pentru care nu plătim impozit, ci doar bilet.

Pun pariu că nu vedeți nimic pe întuneric, la voi în cameră! Misterul acelor câteva secunde, înainte să înceapă proiecția, creează toată magia! O altfel de hipnoză!

Ați avut ocazia să vă bucurați de momentul când niște copii merg pentru prima dată la cinematograf? Și cum țipă de mirare și neliniște, plus de nerăbdare, când se stinge lumina? E o experiență fără egal! Intrarea într-o altă dimensiune, fără grijile și dilemele de zi de zi! Un portal, ar zice noua generație! Asta e marea diferență. Și marea binecuvântare a celei de-a 7-a arte!

Și cererile în căsătorie în fața publicului? Nimic mai tulburător și de neuitat! Și aniversările în sălile de VIP? Vom râde și vom plânge împreună, vom mânca floricele, dacă ne plac, dacă nu, ca în cazul meu, niște M&M, obligatoriu cu alune, sau arahide cu iuțeală, crunchy peanuts…

Dintr-o dată n-o să ne mai enerveze nici dacă răspunde cineva la telefon în timpul protecției, sau își trimite ori citește nepermisele mesaje, din lipsă de respect pentru cineaști și cinefili, iese la baie, cel puțin de două ori în două ore, ori se ridică și-ți obturează genericul final, sau ajunge după ce începe reprezentația, nici dacă face zgomot, când soarbe gălăgios din paharul de cola, sau clefăie la nachos, pentru că, știți cum zice românul: rău cu rău, dar mai rău e fără rău!

• 3.000 de filme, cu aproximație, a tradus Irina Margareta Nistor până în Revoluție! Adică 1.500 de casete…
• 25.383 „fix” a văzut Irina Margareta Nistor într-o viață dedicată cu pasiune celei de-a 7-ea arte. Și asta până în Duminica Tomei, 26 aprilie. De atunci au trecut 6 zile, înmulțiți 6 cu 5 și adăugați…
• 20 de ani a lucrat Irina Margareta Nistor la TVR, timp în care a subtitrat peste 1.000 de filme