Carousel hot news

EXCLUSIV / “Cîinele” Luchin se TRANSFERĂ la capătul lumii!

Şefii lui Dinamo îşi freacă palmele de bucurie! Dorinţa lor de a-l vinde pe Srgian Luchin, cel mai bine plătit jucător din lot, ar putea căpăta contur chiar în primele zile ale anului 2014,...
Autori: Adrian Dumitru, Mircea Dominte | 31.12.2013 | 11:10
EXCLUSIV /

Şefii lui Dinamo îşi freacă palmele de bucurie! Dorinţa lor de a-l vinde pe Srgian Luchin, cel mai bine plătit jucător din lot, ar putea căpăta contur chiar în primele zile ale anului 2014, avînd în vedere că există interes concret din partea unui club din prima ligă a Rusiei. Este vorba despre Tom Tomsk, echipa la care este legitimat şi fostul mijlocaş al lui CFR Cluj, Gabi Mureşan. Ruşii nu au făcut încă o ofertă oficială, dar i-au înştiinţat pe reprezentanţii jucătorului, dar şi pe şefii lui Dinamo despre faptul că fundaşul este un fotbalist interesant pentru clubul de pe locul 15.

Se întîlnesc pentru negocieri

În acest context, sînt şanse bune ca reprezentanţii echipei localizate geografic în Siberia să se întîlnească pentru a discuta cu oficialii lui “Ştefan cel Mare” pînă la mijlocul lunii ianuarie, pentru a stabili în ce condiţii poate ajunge Luchin în Rusia. În mod normal, şansele ca trananzacţia să se realizeze sînt destul de crescute avînd în vedere că momentan, Tom Tomsk este singurul club care a manifestat interes pentru cel mai bine plătit jucător din lotul “cîinilor”.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE