Sport

Exclusiv. Lucian Burchel, răspuns tranșant la atacurile lui Mihai Pintilii: “Și-a pierdut controlul și a făcut mult rău!”. FCSB, la Comisia de Disciplină. Video

La FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, Lucian Burchel i-a dat o replică dură lui Mihai Pintilii după Hermannstadt - FCSB 0-1 și anunță că va sesiza Comisia de Disciplină.
23.01.2023 | 11:59
Exclusiv Lucian Burchel raspuns transant la atacurile lui Mihai Pintilii Sia pierdut controlul si a facut mult rau FCSB la Comisia de Disciplina Video
ADVERTISEMENT

Mihai Pintilii a ieşit din nou la atac şi a avut replici dure la adresa lui Lucian Burchel, după Hermannstadt – FCSB 0-1. Șeful Școlii de Antrenori i-a dat replica în emisiunea FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

Reacție dură a lui Lucian Burchel după declarațiile lui Pintilii: ”Și-a pierdut controlul”

La finalul meciului Hermannstadt – FCSB 0-1, Mihai Pintilii i-a transmis şefului Şcolii de Antrenori că încearcă să-şi facă nume pe spatele lui şi a susţinut că niciun fost fotbalist cu meciuri la naţională nu a primit ajutor de la acesta.

ADVERTISEMENT

Lucian Burchel a reacționat tranșant la declarațiile oficialului FCSB. ”Convingerile mele sunt să nu vorbesc despre ceea ce spun alții despre mine. Nu vreau să comentez lucrurile acestea. Mihai este un antrenor cu potențial. Și arată lucrul acesta. Are în spate o experiență de jucător. Dar are doar potențial.

La potențialul acesta trebuie ca prin studiu, prin calificări și licențiere, să adauge cunoștințe și experiență. Întregul proces este acesta. Studiem, punem în teren ceea ce am învățat, ori am dobândit prin experiență, și, pas cu pas, ajungem acolo unde ne dorim.

ADVERTISEMENT

Mihai este conștient de procesul acesta. El, aseară, și-a pierdut controlul. A dovedit că nu-și poate controla emoțiile. A câștigat un meci, felicitări, echipa condusă de Leo Strizu a câștigat un meci. Este important pentru FCSB lucrul acesta. Nu pot comenta ce spune un delegat la emoții.

Aceste lucruri nu mă ating. Consider că nu greșesc cu nimic în demersurile pe care le facem pentru a determina cluburile, mai ales, dar și antrenorii, să respecte legislația din România”, a spus Burchel la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

ADVERTISEMENT

VEZI VIDEO MAI JOS

”Și-a făcut foarte mult rău”

Lucian Burchel consideră că prin declarațiile făcute, Mihai Pintilii și-a făcut mult rău. Și a demonstrat că are nevoie de cursurile de antrenor pentru a dobândi abilități de comunicare.

”Cu aceste declarații și-a făcut foarte mult rău. În primul rând lui, ca persoană. Este rău să știe toată lumea că la un moment dat își va pierde controlul. 

ADVERTISEMENT

Și pentru că vorbește în necunoștință de cauză. Consideră că dacă se vorbește despre numele lui este urmărit. Nu este adevărat. Se vorbește, consider eu, despre o greșeală care nu e a lui.

Mihai Pintilii a fost ajutat de către FRF, i s-a deschis o ușă pentru a dobândi o calificare. Și nu este urmărit sub nicio formă. El din statutul de delegat, dacă este silitor și vine la școală, o va dobândi.

Această școală îl va ajuta foarte mult. Pentru că în planul de învățământ există materii ca psihologia sportului, pedagogie, comunicare. Va învăța. Era bine să fi făcut asta mai devreme.

Iar la comunicare, este mai mult decât cum manageriezi relația cu clubul, cu jucătorul. Te învață cum comunici. Din acest motiv insistă, haideți la școală oameni buni înainte de a vă expune”, a precizat Lucian Burchel la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

FCSB la Comisia de Disciplină

Declarațiile lui Mihai Pintilii nu vor rămâne fără urmări, spune șeful Școlii de Antrenori. Precizând că va sesiza faptul că a dat declarații și nu conținutul acestora. Lucian Burchel nu a putut însă oferi detalii despre sancțiunea pe care o riscă FCSB.

”Nu comentez calitatea limbajului. Nu mă simt jignit. Nu este jobul meu să mă simt jignit. Dar faptul că a oferit declarații în numele clubului, fără să aibă dreptul, poate constitui un subiect de sesizare către o Comisie de Disciplină.

De regulă, ambele părți sunt analizate la un astfel de moment. Pentru că clubul trimite un angajat, în cazul acesta un antrenor principal, cum este Leo Strizu. El trebuie să susțină conferințele de presă în numele clubului.

Jobul meu este să analizez ce se întâmplă din punctul de vedere al posibilelor încălcări ale regulamentului de către antrenori. Nu știu exact la ce pot duce astfel de încălcări. Nu sunt un factor de decizie în aceste spețe.

Eu nu mă voi sesiza pentru conținutul declarațiilor, ci pentru faptul că le-a dat, în numele clubului, fără să aibă acest drept. Eu trebuie să analizez, să citesc, după care mă consult cu departamentul juridic, după care fac sesizarea dacă noi considerăm că este cazul”, a conchis Burchel la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

 

 

ADVERTISEMENT