EXCLUSIV | Managerii de spitale, amenințări directe la adresa personalului medical! Doctorii, reduși la tăcere în plină pandemie de coronavirus

EXCLUSIV FANATIK
Claudiu Ilie   
în Exclusiv
28/03/2020, 15:38
EXCLUSIV | Managerii de spitale, amenințări directe la adresa personalului medical! Doctorii, reduși la tăcere în plină pandemie de coronavirus GALERIE FOTO EXCLUSIV FANATIK
Angajații spitalelor nu mai au voie să vorbească cu presa. Sursa foto - hepta.ro

România anului 2020 se confruntă cu o criză importantă. De altfel, coronavirusul a pus stăpânire pe întreaga lume și impresia tuturor este aceea că autoritățile de peste tot sunt depășite într-o luptă cu un adversar letal și invizibil. La fel se întâmplă și la noi, într-o țară în care problemele din domeniul sanitar erau și așa aproape fără de sfârșit. Mai mult de atât, managerii de spitale au trecut acum la amenințări directe la adresa personalului medical!

Managerii de spitale, amenințări directe la adresa personalului medical!

”Nimeni nu mişcă fără acordul nostru”, aceasta pare a fi noua deviză afișată de șefii spitalelor. Cei cu funcție de conducere nu au mai ezitat și le-au transmis subordonaților că vor fi repercusiuni serioase pentru oamenii care aleg să divulge informații din sânul unităților medicale.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Astfel, la scurt timp după ce coronavirusul a acaparat țara s-a pus pumnul în gura personalului medical. Indiferent de numele spitalului, de funcție sau importanță, nimeni nu mai are voie să vorbească. Declarațiile au fost interzise de urgență.

Doctorii, reduși la tăcere în plină pandemie de coronavirus

Dacă în primele zile doctorii și asistentele s-au plâns că se luptă cu mâinile goale într-un război înfiorător, managerii au schimbat din mers placa. Există acum presiuni uriașe, oamenii din sistem sunt puși să semneze tot felul de declarații și drumul de la amenzi record până la destituiri pare a fi unul scurt și nu tocmai populat.

Inițial, zeci de medici au transmis că nu au măști de protecție, că nu beneficiază de o banală pereche de mănuși și că sunt victime sigure împotriva COVID-19. Nu a mai durat mult și chiar au apărut cazuri serioase în care personalul medical a fost infectat.

Lumea s-a speriat, oamenii au înțeles că de la Colectiv încoace nu s-au schimbat prea multe, că dotările sunt mai degrabă de Ev Mediu în unele situații și că un asemenea virus poate ucide un număr impresionant de oameni. Și asta pentru că sistemul medical este unul cu mari lacune.

Spitalele regionale promise de fosta guvernare s-au dovedit o gargară ieftină. Noul Executiv bâlbâie măsuri și ordonanțe și singura certitudine este aceea că virusul începe să facă ravagii. Drept pentru care s-a trecut la următoarea fază, aceea în care medicii nu mai au voie să comunice absolut nimic fără permisiunea autorităților.

S-a întâmplat la Spitalul din Suceava, acolo unde doctorii și asistentele au transmis că n-au avut nicio șansă în fața coronavirusului. Medicii de la Filantropia au apelat la viitoarele mămici și le-au spus că spitalul în care urmau să nască va fi transformat într-o unitate exclusiv pentru COVID-19.

Aproape zilnic spitalele au intrat în carantină, izolare și s-au închis ermetic. Doctorii care au mai încercat să spună ce se întâmplă înăuntru, care este atmosfera, ce lipsuri au și ce nevoi, au tăcut destul de repede. Spitalul Militar, cel supranumit spitalul demnitarilor este ultimul care se adaugă pe această listă a tăcerii.

Comandantul unității, Florentina Ioniță Radu i-a pus pe toții șefii de secție să semneze că vor aduce la cunoștință personalului din subordine faptul că a devenit interzisă diseminarea către persoane din afara instituției a numerelor de telefon personale ale angajaților precum și informații referitoare la situația medicală a pacienților internați aici.

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles