News

Exclusiv. Marius Tucă a pierdut procesul cu Adrian Sârbu. Jurnalistul își cerea drepturile de la Aleph News

Jurnalistul Marius Tucă a pierdut procesul cu Adrian Sârbu, prin care solicita achitarea unor restanțe financiare de pe vremea când lucra pentru trustul Aleph.
05.07.2022 | 09:03
Exclusiv Marius Tuca a pierdut procesul cu Adrian Sarbu Jurnalistul isi cerea drepturile de la Aleph News
Marius Tucă se judecă cu firmele lui Adrian Sârbu, pentru banii restanți / Colaj foto: Fanatik
ADVERTISEMENT

Marius Tucă a pierdut, în primă fază, procesul pe care i-l intentase fostului său prieten și partener de afaceri, Adrian Sârbu. Jurnalistul invocase întârzieri ale executării obligațiilor de plată ca urmare a contractului pe care l-a avut cu firmele din trustul Aleph.

Marius Tucă și Adrian Sârbu au fost prieteni și parteneri în proiectul Aleph

Marius Tucă a lucrat cu Adrian Sârbu încă de la startul proiectului Aleph News, în anul 2020, iar cei doi au pozat încă de la început în parteneri cu drepturi egale. Marius Tucă a realizat un talk-show în prime-time, la televiziunea lui Sârbu, însă emisiunea a fost scoasă de pe post la sfârșitul anului 2021, alimentând zvonurile legate de o posibilă ruptură între cei doi.

ADVERTISEMENT

Atât Sârbu cât și Tucă au refuzat să comenteze pe marginea situației create, însă la sfârșitul lunii aprilie, jurnalistul a depus două acțiuni în instanță, în nume propriu, împotriva a două societăți din trustul Aleph.

Tucă mai are un proces cu televiziunea lui Sârbu

Acum câteva zile, magistrații au respins acțiunea pe fond împotriva companiei Docudrama SRL, la care Aleph Media deține 99,9% din părțile sociale (restul fiind deținute de Daniel Iacob), Tucă având la dispoziție 10 zile să atace decizia.

ADVERTISEMENT

În celălalt proces, în care Marius Tucă a dat în judecată societatea Aleph Media SRL, o primă decizie s-ar putea lua miercuri, 6 iulie 2022. Aleph Media SRL îi are ca asociați pe Ana Cristina Iacob, Zazu Film SRL și Prosperya Financial Management SRL.

Dacă procesele deschise de Marius Tucă fostului său prieten se referă la datoriile pe care acesta le are ca urmare a apariției sale pe post, conform informațiilor FANATIK, el și Adrian Sârbu continuă să rămână legați prin afaceri pe care le dețin împreună.

ADVERTISEMENT

Ce firme împart jurnalistul și omul de afaceri

Cei doi rămân asociați la Smart TV Management, unde fiecare deține 50% din părțile sociale (Sârbu – prin intermediul Aleph Media). Totuși, în august 2021, Adrian Sârbu a fost revocat din funcția de administrator al societății, și înlocuit cu Roșu Costinela – Cristina.

O altă firmă pe care cei doi o împart este Radio Smart SRL, unde Aleph Media SRL are 50%, Marius Tucă – 40% și Dan Iacob – 10%. Și de aici, Adrian Sârbu a fost revocat din funcția de administrator și înlocuit cu Victor Adrian Tamaș.

ADVERTISEMENT

Pierderi uriașe pentru Aleph Media, în 2021

Aleph Media SRL a încheiat anul 2021 cu o pierdere de 58 de milioane lei și datorii de 55 milioane lei, la o cifră de afaceri de 4,7 milioane lei și având 123 de angajați.

Docudrama SRL, firmă care are ca obiect de activitate producția cinematografică, video și programe de televiziune, a reușit, însă, să facă un profit de 1,26 milioane lei, la o cifră de afaceri de 5 milioane lei, având 23 de angajați.

Adrian Sârbu a lansat Aleph News în 2020, postul de televiziune fiind primul dintr-un proiect mai amplu care își propunea să revoluționeze industria divertismentului, prin înglobarea TV-ului și online-ului. El l-a avut alături pe Marius Tucă încă din prima zi, atunci când a apărut ca invitat al acestuia, în cadrul emisiunii pe care jurnalistul o modera.

Experimentul ”social television” nu a reușit

”Noi, astăzi, am aruncat doi termeni în piața media, în vlogosferă și anume: Aleph și social television. Ce putem face? Să-i aruncăm și să îi confirmăm prin ceea ce facem. Și ceea ce facem este proiectul Aleph care astăzi trăiește prima lui iterație numită Aleph News, un canal de News care va trăi o altă ipostază numită Aleph Business, poimâine Aleph Education, ajungem până la urmă și la canalul de cultură urbană, numit Smart TV”, spunea Adrian Sârbu, la câteva ore după lansarea Aleph News.

ADVERTISEMENT