Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Mihai Rotaru, plecăciuni în fața ”Regelui” Hagi: ”E cel mai mare antrenor român în viață! Ne-a demolat! Trebuie să-i facem statuie”. Video exclusiv

Mihai Rotaru a avut la FANATIK SUPERLIGA un discurs laudativ la adresa lui Gică Hagi, după ce acesta a reușit să aducă primul titlu din istoria Farului.
23.05.2023 | 13:25
Mihai Rotaru plecaciuni in fata Regelui Hagi E cel mai mare antrenor roman in viata Nea demolat Trebuie sai facem statuie Video exclusiv
Exclusiv. Mihai Rotaru, plecăciuni în fața Regelui Hagi E cel mai mare antrenor român în viață! Ne-a demolat! Trebuie să-i facem statuie. Video
ADVERTISEMENT

”Regele” a fost în extaz după ce a devenit din nou campion, spunând că ziua de 21 mai 2023 este o zi de pus în ramă pentru club, și a fost sufletul petrecerii în vestiar, imediat după victoria în fața FCSB-ului.

Gică Hagi, ridicat în slăvi de Mihai Rotaru

Într-o intervenție telefonică la cea mai nouă ediție a emisiunii FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, patronul Universității Craiova, Mihai Rotaru, a lăudat performanța reușită de Gică Hagi și a cerut ca acesta să aibă statuie pentru ce a făcut în fotbalul românesc.

ADVERTISEMENT

”Farul e campioană meritată. Ce a făcut Gică Hagi acolo este incredibil, dar nu este un miracol pentru că este munca lui. El a știut de unde pleacă și unde vrea să ajungă. Este ceva extraordinar. El ne-a bătut pe toți pe fotbal, nu pe altceva.

Cred că orice antrenor, orice conducător din fotbalul românesc, în momentul în care vrea să treacă la treabă primul lucru trebuie să-l citească pe Hagi. Vezi ce a scris, vezi care e filosofia lui de joc, vezi cum o pune în practică, uită-te la la el în curte. Este un exemplu.

ADVERTISEMENT

Hagi este cel mai mare antrenor român în viață, de departe. Pentru că el nu a câștigat campionate cu echipă de sute de milioane de euro sau de zeci de milioane de euro. Nu, el a produs jucători, i-a pus în sistem și ne-a bătut pe toți. Sunt invidios pe el, dar în sensul bun al cuvântului.

Este un exemplu de urmat. Ne uităm acolo, trebuie să vedem cum a făcut, pentru că nu e vorba de un campionat, e vorba de două campionate în decurs de cinci ani de zile. Nu există întâmplare. Lui Hagi trebuie să-i facem statuie, asta trebuie făcut. Ca și jucător, ca și antrenor ne-a demolat pe toți”, a declarat Rotaru, la emisiunea FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

ADVERTISEMENT

Condiția lui Hagi pentru a-l transfera pe Florinel Coman

Florin Prunea a făcut și el o plecăciune în fața lui Gică Hagi după ce Farul a câștigat campionatul și crede că ”Regele” merită mai mult. Fostul portar este de părere că la un moment dat ”Regele” va face pasul către un club din Europa sau către o echipă națională, spunând că tot ce se întâmplă în acest moment la Farul i se datorează strict lui.

Gică Hagi a anunțat în direct la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI singura condiție cu care îl transferă pe Florinel Coman de la FCSB. Managerul tehnic al noii campioane a mărturisit că îl va transfera pe ”șeptarul” roș-albaștrilor în cazul în care va găsi un patron de calitate.

ADVERTISEMENT

FANATIK SUPERLIGA se vede pe orice dispozitiv conectat la internet, tabletă, laptop sau chiar telefon mobil. Asigurați-vă că există o conexiune bună și un loc cât mai confortabil, show-ul este garantat! De luni până vineri începând cu ora 10:30, de fiecare dată o nouă ediție de colecție. Emisiunea poate fi urmărită pe site-ul FANATIK, pe canalul de YouTube FANATIK, pe pagina de Facebook FANATIK sau pe pagina de Facebook Horia Ivanovici Oficial sau pe contul FANATIK de Tik-Tok.

VEZI VIDEO MAI JOS

ADVERTISEMENT