News

Exclusiv. Ce salariu are Mircea Geoană la NATO. Veniturile civililor din Alianţa Nord-Atlantică au fost subiect de dispută

Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, își desfășoară activitatea din vara lui 2019 la Bruxelles, unde se află sediul Alianței Nord-Atlantice. Pentru activitatea sa, demnitarul încasează venituri impresionante.
24.03.2022 | 16:31
Exclusiv Ce salariu are Mircea Geoana la NATO Veniturile civililor din Alianta NordAtlantica au fost subiect de disputa
Românul Mircea Geoană este secretar general adjunct NATO
ADVERTISEMENT

Mircea Geoană, fost ambasador al României în SUA și ministru de externe, a fost numit în poziția de adjunct al secretarului general NATO pe 17 iulie 2019. Geoană își desfășoară activitatea la sediul din Bruxelles al Alianței Nord-Atlantice, unde ocupă o funcție foarte bine remunerată. De altfel, Geoană a reacționat la invadarea Ucrainei de către Rusia chiar de la Bruxelles, în ziua când Rusia a declanșat războiul în țara vecină.

Cât câștigă Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO. Românul lucrează la sediul din Bruxelles

“Rusia recurge la forță în încercarea de a rescrie istoria. Agresiunea Moscovei neagă Ucrainei un destin liber și independent. Obligația noastră în NATO este de a ne proteja toți aliații. Nu trebuie să existe nicio neînțelegere sau neclaritate în acest sens. Un atac împotriva unui stat aliat este considerat un atac împotriva întregii Alianțe. Aceasta este garanția sacrosantă a securității noastre colective”, a spus secretarul general adjunct al NATO.

ADVERTISEMENT

”Acest conflict va mai continua cel puțin câteva săptămâni, nu vedem semne de încetinire din partea Rusiei, acum sunt încetiniți de probleme de moral și de logistică, dar vedem în continuare cum vin întăriri din Abhazia, Osetia, din Orientul Îndepărtat, folosesc arme hipersonice, arme termobarice, arme cu fragmentare care sunt interzise”, a declarat recent Mircea Geoană.

Geoană lucrează în cadrul unei instituții uriașe, care are două ramuri, una civilă și militară, doar partea civilă fiind compusă din peste 1.000 de angajați. Bugetul total al NATO a fost de 2,5 miliarde de dolari în 2020, bani cheltuiți pentru plata salariilor angajaților civili, staff-ului internațional și pentru mentenanţa şi operarea activelor militare.

ADVERTISEMENT

NATO a cerut suplimentarea bugetului de 200 de milioane de euro, din care 60% sunt salariile

Bugetul ce revine sectorului civil al NATO este de aproximativ 200 milioane de euro, 60% din sumă fiind destinată salariilor. Banii vin de la guvernele celor 30 de țări aliate, iar bugetul a fost o sursă de tensiune în ultima perioadă. Agenția Reuters a publicat un material din care reiese că NATO a cerut o mărire de buget de 2,2% în 2020, dar s-au iscat discuții în contradictoriu.

”Este o criză economică uriașă din cauza pandemiei, iar ei cer bani în plus pentru o instituție în care cel mai mic salariu este de 4.000 de euro”, a declarat un diplomat pentru Reuters. Un oficial NATO a dezvăluit că salariile din cadrul Alianței sunt indexate în fiecare an și că există de fiecare dată negocieri dure în acest sens.

ADVERTISEMENT

De altfel, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, s-a întâlnit în acea perioadă cu miniștrii de externe ai Italiei și Spaniei pentru a-i determina să fie de acord cu o suplimentare a bugetului NATO. Se pare că aceasta s-a realizat, pentru că NATO a postat o nouă grilă a salariilor de la sediul său din Belgia, valabilă de la 1 ianuarie 2022.

Posturile civililor angajați ai Alianței Nord Atlantice primesc niște grade, de la 1 la 24, cel mai mic salariu fiind de 2.858 de euro lunar, iar cel mai mare de 12.340 euro. Cele mai importante şi mai bine plătite sunt gradele superioare, U4 (remunerat cu 14.939 euro pe lună), U2 (16.843 euro) și U1 (24.166 euro). Gradul U1 reprezintă vârful ierahiei civile a NATO, adică secretarul general Jens Stoltenberg.

ADVERTISEMENT

Salariul lui Mircea Geoană este al doilea după cel al secretarului general NATO, Jens Stoltenberg

Astfel, reiese că norvegianul Jens Stoltenberg, aflat în funcţie de la 1 octombrie 2014, urmează să încaseze 289.992 de euro în anul 2022. În februarie 2022, presa norvegiană a publicat, conform FANATIK, un material despre câștigurile lui Jens Stoltenberg, care au reieșit din taxele pe care acesta le-a plătit anual statului.

Norvegienii au scris că Stoltenberg a încasat de la NATO, în 2018,  274.077.36 euro (2,6 milioane de coroane norvegiene), iar în 2019 a primit 284.618 euro (2,7 milioane de coroane), date ce demonstrează că salariul secretarului general al NATO a crescut cu aproximativ 5% în 2022 față de 2018.

În ceea ce îl privește pe Mircea Geoană, postului său îi corespunde gradul U2 din grila salarială, consultată de FANATIK, ceea ce înseamnă că secretarul general adjunct al NATO încasează 16.843 de euro pe lună, adică 202.116 euro pe an. În perioada în care a fost ambasador la Washington, între 1996 și 2000, Mircea Geoană avea un salariu lunar de 3.000 dolari, adică 36.000 USD pe an.

 

 

ADVERTISEMENT