Gigi Becali a oferit declarații savuroase la prima ieșire publică după FCSB – Universitatea Craiova, scor 1-1. Patronul „roș-albaștrilor” a precizat că FC U Craiova 1948, finanțată de Adrian Mititelu, va fi aliatul FCSB-ului dacă oltenii vor face pasul în play-off.
Adrian Mititelu a confirmat ironic faptul că va fi aliatul lui Gigi Becali dacă FC U Craiova 1948 se va califica în play-off. Ulterior, patronul oltenilor a pus în lumină faptul că echipa pe care o patronează, alături de FCSB, sunt singurele echipe 100% private din fotbalul românesc.
VEZI VIDEO MAI JOS
„N-am răutate. Cred că este singurul patron din fotbal pe care nu am reușit să-l înving niciodată. Știe statistica pentru că mi-a zis-o de multe ori. Dacă omul se roagă pentru mine, cum să vorbesc eu de rău? Are dreptate, am să fiu aliatul lui în play-off.
Nici chiar așa. Deocamdată avem un meci foarte greu cu Mioveni, pe bune. Nu vreau să mă hrănesc cu optimism și după să mă desumflu. Dacă batem pe Mioveni gluma se îngroașă. El se referă că suntem o echipă care jucăm pe teren și ne poate influența nimeni.
De fapt, noi cu FCSB suntem singurele echipe din România care nu sunt susținute politic. Poate, noi chiar suntem singura. Echipe private 100%. Să ajung în play-off și vă spun după ce facem”, a declarat Adrian Mititelu în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
Gigi Becali a lăudat-o pe FC U Craiova 1948, care s-a apropiat la cinci puncte de locul 6 ocupat de Sepsi, ultima poziție care asigură prezența în play-off. Oltenii au două victorii la rând cu Rapid și Voluntari, însă au primit un verdict nefavorabil din partea Comisiilor FRF cu privire la incidentele de xenofobie de la Sf. Gheorghe și au pierdut la „masa verde”.
„În ceea ce privește declarațiile lui, eu sunt măgulit că este alături de noi și că el fiind un tip foarte evlavios sunt șanse foarte mari ca acele credințe ale lui să se îndeplinească. Să ajungem în play-off și după tragem concluziile cu cine suntem.
Deocamdată încă este un vis care este posibil, dar suntem departe. Sincer, dacă nu se rezolvă problema cu rejucarea meciului șansele sunt foarte mici”, a mai spus Adrian Mititelu la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
FC U Craiova 1948 speră în continuare la o miraculoasă calificare în play-off-ul SuperLigii. Oltenii au parte de un program mai lejer în ultimele patru meciuri ale sezonului regulat, spre deosebire de Sepsi, care le înfruntă pe Hermannstadt, Farul, CFR Cluj și FCSB.
Astfel, în ultima etapă, echipa finanțată de Gigi Becali o poate ajuta decisiv pe FC U Craiova 1948. „Să ajungem acolo, să depindem de meciul ăla. Emoțiile sunt și mai mari și din ce ne apropiem de acest deziderat, cu atât începe să fie mai insuportabilă atmosfera”, a încheiat Adrian Mititelu la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
FOARTE IMPORTANT: FANATIK SUPERLIGA, emisiunea exclusivităților din fotbalul românesc, poate fi urmărită LIVE în fiecare luni, marți și vineri, începând de la ora 10:30. O puteți viziona pe canalul de YouTube FANATIK, pagina de Facebook FANATIK, contul FANATIK de pe Tik-Tok și contul de Twitch FANATIK. De asemenea, și pe Facebook Horia Ivanovici Oficial!