Pepe este în stare de șoc după moartea lui Costin Mărculescu. Artistul ne-a vorbit, cu glasul gâtuit de emoție, că nu îi vine să creadă că bunul său prieten nu mai e.
„Nu îmi găsesc cuvintele, vă zic sincer. Nici nu știu ce aș putea să spun… Adică am și eu întrebări cu mine, despre Costin. Mă întreb de ce acum… Mă întrebe de ce s-a întâmplat. Sunt foarte îndurerat și în același timp nu îmi vine să cred. Neg să cred că a murit Costin”, ne-a spus în exclusivitate cântărețul.
„Am senzația că nu s-a întâmplat. Pentru mine era mai mult decât un prieten. Nu ne vedeam chiar săptămânal, să zic că făceam grătare des cu el, dar vă zic sincer că atunci când ne întâlneam parcă nici nu ar fi trecut timpul peste noi. Aveam o relație specială”, ne-a mai mărturisit îndrăgitul artist.
Acesta ne-a spus și cum a aflat de moartea lui Costin Mărculescu, care în prima fază i s-a părut o altă glumă proastă a presei: „Mi-a zis Capatos aseară. Eu nu m-am uitat la televizor. Am văzut că primesc telefoane peste telefoane. Am avut un șoc”.
Cât despre dreptul de semnătură pe care actorul Costin Mărculescu l-a dat lui Pepe și Marei Bănică, muzicianul ne-a mai spus că el nu credea că vorbea serios și nu știe să aibă această împuternicire: „Mi-a zis de multe ori, Pepito, când o să mor tu și Mara o să vă ocupați de înmormântarea mea. Nu îl luam în seamă, vă dați seama”.
Totodată, artistul ne-a mai spus că va fi alături de familie cu tot ce are nevoie, inclusiv ajutor financiar, pentru că în astfel de momente rudele actorului au nevoie de sprijin mai mult ca oricând.
Persoana care se va ocupa de înmormântarea lui este Mara Bănică, căreia Pepe îi va pune la dispoziție toate lucrurile necesare pentru a-l conduce pe ultimul drum pe actor așa cum se cuvine.