Unul dintre cele mai șocante cazuri din România ultimilor 20 de ani este cel al lui Daniel Petru Corogeanu, care a fost preot la Mânăstirea Tanacu, din județul Vaslui. În iunie 2005, Corogeanu, împreună cu patru măicuțe, printre care se afla și stareța mânăstirii, au supus-o unui ritual de exorcizare pe o altă măicuță, Irina Cornici, care a decedat. În prezent, Corogeanu și măicuțele se află în libertate, dar fostul preot nu s-a intregrat încă în comunitate.
Irina Cornici a murit după trei zile infernale, în care a fost legată de o cruce de lemn, fără apă și mâncare, de preotul și măicuțele care erau convinși că este posedată de diavol. Fosta stareță, Nicoleta Arcalianu, a fost condamnată, în 2008, la șase ani de închisoare cu executare, iar celelalte trei măicuțe la câte cinci ani de închisoare. Ele au fost eliberate condiționat din penitenciar la finalul lui 2010.
Daniel Corogeanu a primit cea mai mare pedeapsă, de șapte ani de închisoare, din partea magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru lipsire ilegală de libertate urmată de moartea victimei. Sentința a venit după ce procesul s-a întins pe aproape doi ani și jumătate. Fostul preot de la Tanacu a fost încarcerat, la Penitenciarul Vaslui, pe 30 ianuarie 2008.
După trei ani și zece luni petrecuți în celulă, pe 30 noiembrie 2011, Daniel Corogeanu a fost eliberat condiționat. “Noi am făcut propunerea de eliberare condiționată a deținutului Daniel Petru Corogeanu în urma evaluării făcute de către Comisia de eliberare condiționată din cadrul Penitenciarului Vaslui”, a declarat Petru Toma, purtătorul de cuvânt al penitenciarului.
“În cererea înaintată către Judecătorie am prezentat o evaluare a deținutului Daniel Petru Corogeanu, care a participat în mod activ la acțiunile din interiorul penitenciarului, ținându-se cont inclusiv de rapoartele de pedepsire care au existat pe perioada cât persoana privată de libertate s-a aflat în penitenciar. Instanța a analizat această propunere și a dispus punerea în libertate condiționată a lui Daniel Petru Corogeanu”, a mai explicat reprezentantul penitenciarului.
De atunci, fostul preot de la Mânăstirea Tanacu a dus o viață retrasă și chinuită. Jurnaliștii de la Libertatea au dat de urma lui în 2013, când au vorbit cu sătenii din Portari, județul Vaslui, care au dezvăluit că Daniel Corogeanu locuiește într-o casă ascunsă printre dealuri și că intră rar în contact cu oamenii.
În 2017, cei de la vice.com l-au găsit pe Corogeanu tot în zonă. “Știți, sunt fericit acum. Am înțeles lucruri. Comitem greșeli tot timpul, dar am priceput că salvarea este acum, aici, în noi. Împrejur, în natura asta, printre oamenii ăștia simpli cu hrana lor autentică și credința simplă”, a mărturisit Corogeanu.
De atunci nu se mai știe nimic de Daniel Corogeanu. Conform informațiilor FANATIK, acesta nu a mai stat în județul Vaslui, deși mărturisea că și-a găsit liniștea. În 2019, el a ajuns în comuna suceveană Preutești, unde a dorit să se stabilească. Corogeanu a primit de la un om cu stare un teren de 3.000 metri pătrați, pe care a dorit să ridice o locuință. Cei de la primărie au aprobat planul urbanistic zonal de introducere a terenului în intravilanul satului Leucușești, care ține de Preutești, actele fiind pe numele lui Daniel Corogeanu.
Contactat de FANATIK, primarul comunei, Ion Vasiliu, a vorbit despre fostul preot de la Tanacu. „Terenul nu era al lui, i l-a dat un om cu bani de la noi din zonă, care a mai ridicat vreo trei schituri prin zonele izolate. Le-a făcut pe cheltuiala lui, erau particulare, ca să zic așa, nu țineau de Biserică. Unul dintre schituri, Sfântul Nicolae, este în satul Huși, care ține tot de comuna Preutești, acolo a fost stareț Daniel Corogeanu”, a declarat Ion Vasiliu.
Primarul din Preutești a mai dezvăluit cum a fost perioada petrecută de Corogeanu în comuna sa: „Nu a apucat să își ridice nici o casă pe terenul acela, că el stătea la schit, în pădure. Era singur, dar am auzit că se ținea de slujbe, așa că oamenii au început să vină, chiar dacă e un loc uitat de lume, unde se ajunge doar pe jos. Eu nu m-am dus, pentru că îi știam trecutul și nu am vrut să fiu acolo.”
Primarul Ion Vasiliu a povestit că totul s-a încheiat atunci când enoriașii au descoperit că starețul schitului este preotul exorcist de la Tanacu. “Toată treaba asta a ținut cam doi ani, adică 2019 și 2020, până când enoriașii au aflat cine este el, cel cu grozăvia de la Tanacu. Până la urmă l-au gonit. Asta e, nu a fost asimilat de comunitate. Nu mai știu nimic de el, s-o fi întors la Vaslui. Schitul unde a stat a fost integrat în Episcopia Hușilor, iar în locul lui Corogeanu au venit niște măicuțe”, a mărturisit, pentru FANATIK, primarul din comuna Preutești.