News

Exclusiv. Liderul sindical STB Vasile Petrariu are un proces în care este condamnat la plata unor daune. Când are loc următorul termen

Consilier în Consiliul General al Capitalei din partea PSD, din care și-a dat demisia luni, Vasile Petrariu, liderul sindicatului reprezentativ din STB, are un proces pe rol în care are de achitat daune.
24.01.2022 | 18:27
Exclusiv Liderul sindical STB Vasile Petrariu are un proces in care este condamnat la plata unor daune Cand are loc urmatorul termen
Vasile Petrariu, lider sindical STB, are pe rol un proces în care a fost condamnat deja la plata unor daune
ADVERTISEMENT

Liderul Sindicatului Transportatorilor din București, sindicatul reprezentativ din STB, este Vasile Petrariu. Conducător al grevei care a paralizat de cinci zile transportul în comun din București, Petrariu a anunțat luni, 24 ianuarie, că renunță la funcțiile pe care le deținea în PSD.

“Am văzut în ultimele zile cum primarul general, Nicuşor Dan, nu a oferit absolut nicio soluţie la problemele legitime ale angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti (STB SA), dar încearcă într-un mod ruşinos să îşi acopere propria incompetenţă inducând ideea unui protest cu conotaţii politice.

ADVERTISEMENT

Vă transmit un singur lucru, domnule primar general: astăzi îmi dau demisia din funcţia de consilier general şi din Partidul Social Democrat. Acest protest nu are nicio conotaţie politică”, a notat Petrariu într-un comunicat oficial.

Soția lui Vasile Petrariu e pensionară și încasează 21.360 lei pe an

Potrivit ultimei sale declarații de avere, din iunie 2021, Vasile Petrariu are un apartament de 46 mp în București, deținut împreună cu soția, achiziționat în 1982. În 2020, liderul sindical a încasat un salariu anual de 42.720 de lei, în timp ce soția, Niculina, a încasat o pensie anuală de 21.360 lei.

ADVERTISEMENT

În declarația de avere depusă cu un an înainte, Vasile Petrariu trecea la câștiguri și suma de 12.000 lei anual, ca administrator de bloc, dar și alți 36.000 lei anual, venituri încasate din postura de președinte STB.

“Problemele pe care angajaţii STB SA le revendică nu au treabă cu politica, ci cu siguranţa transportului public, cu abuzurile care se fac în societate, cu salariile şi condiţiile de muncă. Bucureştenii trebuie să ştie, domnule Dan, că, deşi le-aţi dublat preţul biletului anul trecut, nu aţi făcut absolut nimic pentru a asigura condiţii de călătorie mai bune.

ADVERTISEMENT

Cum a ajuns liderul sindical STB să fie ”pârât” în același dosar cu primarul Capitalei

Dacă nu aţi fi fost arogant şi ne-aţi fi acordat mai mult de un minut la discuţii, poate aţi fi aflat că aceşti angajaţi se tem că în curând nu vor mai avea loc de muncă. Pentru că dumneavoastră şi camarila dumneavoastră vreţi să externalizaţi mare parte din activităţile realizate astăzi de angajaţii STB SA”, a răbufnit Petrariu la adresa primarului Nicușor Dan.

Amenințat cu judecata de primar, mai ales în contextul în care tribunalul a declarat deja greva ”ilegală”, Vasile Petrariu mai are pe rol un proces, în care liderul sindical apare tot în postura de ”pârât”, alături de Consiliul General al Primăriei Capitalei, de primarul Capitalei, dar și de alți consilieri.

ADVERTISEMENT

Potrivit FANATIK, procesul în care ECO SUD SA este ”reclamant”,  iar Consiliul General al Municipiului București, primarul general al Municipiul București și mai mulți consilieri, printre care și Vasile Petrariu, sunt ”pârâți” a demarat în septembrie 2020, la Tribunalul București.

ADVERTISEMENT

Amendă in solidar aplicată primarului și consilierilor generali

În iunie 2021, tribunalul s-a pronunțat în favoarea reclamantei ECO SUD SA, hotărând ca primarul general și consilierii generali – printre care și Petrariu Vasile – să achite, in solidar, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.

”Admite în parte cererea principală modificată şi cererea conexă. Aplică amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, în solidar, pârâţilor Primarul General al Municipiului Bucureşti şi consilierii generali membri ai Consiliului General al Municipiului Bucureşti din cererea principală şi cererea conexă, respectiv: (…) Petrariu Vasile-Iuliu, (…) etc, începând cu data de 15.11.2020 până la data executării obligaţiei stabilite prin sentinţa civilă nr. 2885/17.04.2019 a Tribunalului Bucureşti-secţia a II-a CAF.

Obligă pârâtul CGMB la penalităţi de întârziere în cuantum de 1000 lei/zi întârziere faţă de reclamantă, începând cu data de 13.08.2020, până la data executării obligaţiei. Document: Hotarâre 4256/2021  22.06.2021”, hotărau magistrații Tribunalului București, la prima pronunțare din dosar.

Următorul termen în acest proces, în care Petrariu Vasile, liderul sindicatului STB, apare în postura de ”pârât” este fixat pe 24 martie 2022, informează FANATIK.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria NEWS