Farul Constanța a câștigat dramatic „finala” de titlu cu FCSB, după ce a revenit miraculos de la 0-2, și a provocat multă bucurie celor care au mers pe mâna lui Gică Hagi în „războiul” cu finul Gigi Becali. Printre aceștia s-a numărat și Vivi Răchită, analistul FANATIK SUPERLIGA, un aprig contestatar al patronului FCSB.
În urmă cu mai multe săptămâni, când lupta la titlu era departe de a fi încheiată, Vivi Răchită a avut curajul să facă o promisiune foarte îndrăzneață în direct la emisiunea FANATIK SUPERLIGA: „Dacă FCSB, cu Gigi Becali antrenor, ia titlul, îmi ard licența Pro în piața Universității”.
Era cât pe ce să rămână fără licență după startul furibund al FCSB-ului la Constanța, însă greșelile făcute la pauză de patronul Gigi Becali, cu două schimbări total aiurea, l-au scăpat de „achitarea” pariului…
„Licența Pro a rămas în regulă, nu a ars, nu s-a tăiat în Piața Universității…”, l-a tachinat moderatoarea Ioana Cosma la începutul ediției de miercuri, 24 mai, a emisiunii FANATIK SUPERLIGA.
„Uff… La 2-0 băgasem chibriturile în buzunar. Am zis «gata, rămân fără ea!». Dar am avut încredere în Hagi.. Și în Gigi… La pauză, rezolvă el”, a răspuns ușurat Răchită.
„Suntem 5 oameni aici, care am mers pe mâna lui Gică Hagi”, i-a ridicat din nou mingea la fileu Ioana Cosma, aluzie la faptul că și ceilalți invitați, Danuț Lupu, Florin Motroc și Dan Chilom, au anticipat acest deznodământ la finalul sezonului.
„Ne-am dus pe mâna profesionistului, am mers pe normalitate, ne-am dus pe ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani. Și mă gândeam că la anul, probabil, casele de pariuri nu o să mai pună cotă pentru locul 2. Că locul 2 se dă de la început, e antamat, și se bat celelalte echipe pentru locul 1 și locurile 3 și 4.
Cine ia locul 1 la anul? Dacă Hagi își menține jucătorii, dacă mai vin lângă el oamerni potenți, poate și comunitatea, probabil tot el va lua titlul. Pentru că are un proiect sănătos, are o metodică, are un club structurat așa cum trebuie din punct de vedere al profesionismului”, a spus Vivi Răchită la FANATIK SUPERLIGA.
„Mă interesează pe mine ce zice Răchită? Comentez eu de el? Răchită bate câmpii, treaba lui. O să-l întreb pe elefant ce zice șoricelul?”, e răspunsul oferit de Gigi Becali lui Vivi Răchită pentru afirmațiile sale. Iar acesta din urmă a venit cu o nouă replică.
„Am văzut ieri că m-a pomenit «Elefantul» (n.r. – Gigi Becali), a zis «Ce vorbește Răchită, el bate câmpii… Întrebi elefantul ce spune șoricelul…». Păi «nenea Elefantul»… Noi spunem de câțiva ani că nu vei lua campionatul, că nu-l vei vinde pe Florinel Coman cu o sută de milioane, că nu-l vei vinde pe Tavi Popescu pe 50, că dacă nu ai antrenor nu poți să câștigi titlul, că acest Comoagno nu este jucător de trei milioane de euro… Și multe alte lucruri…
Bate câmpii! Adică vorbește pe lângă subiect. Dacă e să vorbim de cine bate câmpii, FCSB lua campionatul fără să intre în play-off, la cât a bătut câmpii «Elefantul»… Nu? Când o să fac eu diferența între o țurcană și un merinos, atunci o să facă și el diferența între un jucător de fotbal și un fotbalist. Ca să înțeleagă”, a încheiat Răchită discursul acid la adresa lui Gigi Becali.
FANATIK SUPERLIGA se vede pe orice dispozitiv conectat la internet, tabletă, laptop sau chiar telefon mobil. Asigurați-vă că există o conexiune bună și un loc cât mai confortabil, show-ul este garantat! De luni până vineri începând cu ora 10:30, de fiecare dată o nouă ediție de colecție. Emisiunea poate fi urmărită pe site-ul FANATIK, pe canalul de YouTube FANATIK, pe pagina de Facebook Horia Ivanovici sau pe contul FANATIK de Tik-Tok.