FCSB luptă cu Farul pentru titlul în SuperLiga, însă Gigi Becali se gândește deja la conturarea lotului pentru sezonul viitor. În direct la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, finanțatorul roș-albaștrilor a vorbit despre varianta de a transfera de la rivalele CFR Cluj și Universitatea Craiova.
Gigi Becali a anunțat că FCSB are nevoie de întăriri în zona centrală a defensivei, iar finanțatorul vicecampioanei a precizat că a pus ochii pe Andrei Burcă, însă șansele ca stoperul de la CFR Cluj să facă pasul la FCSB sunt extrem de mici.
Principalul impediment este vârsta fundașului central (30 de ani), Gigi Becali fiind cunoscut pentru preferința de a cumpăra jucători de perspectivă. „Nu mă interesează la ora asta jucători și nu mă interesează fundași centrali de la Universitatea Craiova niciunul.
(n.r. Yuri vă place?) M-ar interesa Burcă, dar nu pot să-l iau. E om de afaceri (n.r. Neluțu Varga), dar… Burcă e jucător de aproape 30 de ani, nu? E jucător bun. Eu dacă dau bani pe jucători nu dau decât în pretextul că pot să mai iau măcar banii pe care i-am dat.
VEZI VIDEO MAI JOS
Pot să dau 300-400.000 pe un jucător de 28, 29 de ani, 500.000 maxim dacă am nevoie de el. Dar ca să dau 1 milion, 1,5 milioane, trebuie să aibă 20, 21 de ani. Trebuie să ai strategie de afaceri că altfel…
Tu trebuie să iei angajați în așa fel încât să faci socoteala. ‘Bă, luna asta rămân și eu cu 1.000 de euro’. Nici eu nu vreau să dau din banii mei la fotbal și să ajung mare campion”, a declarat Gigi Becali, în exclusivitate, la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
Venit în perioada de transferuri din iarnă la Universitatea Craiova, Juraj Badelj, fundașul central în vârstă de doar 19 ani, s-a integrat rapid în lotul lui Eugen Neagoe. Totuși, Gigi Becali a precizat că nu poate să-l cumpere pe tânărul fotbalist croat, din cauza strategiei lui Mihai Rotaru.
„Badelj de la Universitatea Craiova nu poți să-l iei. Mihai Rotaru e băiat deștept! El nu vinde jucători dacă au valoare. De la Universitatea Craiova nu poți să cumperi jucători. Dacă jucătorul face un milion de euro, Mihai Rotaru cere trei. Are omul bani”, a mai spus Gigi Becali.
În final, Gigi Becali a mărturisit că are în vedere doi jucători care evoluează în campionatul românesc, iar transferurile se vor materializa dacă FCSB izbutește să câștige titlul. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că Arnold Garita, atacantul lui FC Argeș, se află pe lista latifundiarului din Pipera.
„(n.r. jucători de la FC Botoșani) Nu mă interesează niciunul. Am pus ochii pe doi jucători, dar nu îi spun. Să luăm campionatul și doi jucători din România o să vină, o să vedeți. Unul e atacant, unul e fundaș central”, a încheiat Gigi Becali.
FANATIK SUPERLIGA se vede pe orice dispozitiv conectat la internet, tabletă, laptop sau chiar telefon mobil. Asigurați-vă că există o conexiune bună și un loc cât mai confortabil, show-ul este garantat! De luni până vineri începând cu ora 10:30, de fiecare dată o nouă ediție de colecție. Emisiunea poate fi urmărită pe site-ul FANATIK, pe canalul de YouTube FANATIK, pe pagina de Facebook FANATIK sau pe pagina de Facebook Horia Ivanovici Oficial sau pe contul FANATIK de Tik-Tok.