De secole, cercetătorii au încercat să dezlege enigma navelor fantomă, dar misterul pare că se adâncește. Pe de altă parte, au trecut sute de ani de când marinarii spun povești fantastice despre aceleași nave fantomă, dar oare cât adevăr se ascunde în spatele acestora și câtă fantezie?
Va putea oare cineva să dea explicații științifice și logice? Iată câteva dintre cele mai ciudate întâmplări pline de mister petrecute pe mare.
De când e lumea și pământul, marea a fost un loc plin nu doar de mister, ci și de tragedii cu adevărat zguduitoare. De secole întregi, oceanul a înghițit milioane de vieți în dezastre al căror nume a intrat în legendă. La un simplu calcul, doar nave precum Lusitania, Titanic sau Bismarck au dus fiecare peste 1000 de persoane în adâncurile mării.
Suflete pierdute care rătăcesc și acum fără să reușească să-și găsească liniștea, fiind condamnate să bântuie veșnic oceanele și vasele în care au pierit. Așa au ajuns navele să fie ocupate de sufletele oamenilor-fantomă, iar oamenii de știință susțin că nici astăzi acestea nu-și găsesc locul…
Un loc cu totul aparte îl ocupă povestea Transatlanticului de lux Queen Mary care timp de patru decenii i-a purtat pe mare pe cei mai bogați oameni ai lumii, dar din nefericire nu toată lumea a supraviețuit unei călătorii de vis.
Așa se face că sute de oameni au trecut la cele veșnice, iar fantomele acestora se crede că și acum sunt captive la bord, motiv pentru care vasul a devenit mai mult decât o atracție pentru vânătorii de fantome.
Se vorbește și acum despre statuia unui soldat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care apare pe coridoarele navei și umblă dintr-un loc într-altul în speranța că-și va găsi colegii din regimental care a pierit pe mare. De asemenea, prin pereții navei trece ori de câte ori dorește fantoma unei mirese, care în trecut a traversat Atlanticul pentru a-și cunoaște soțul și încă mai speră că va mai ajunge la altar…
Mai mult, curajoșii care au intrat în navă au spus că au auzit cântecele unei fetițe pe nume Jackie. Dacă aceste fantome sunt cuminți, nu același lucru se întâmplă cu un spirit agresiv care se spune că bântuie prin camerea boilerelor, ce încearcă să acapareze corpul vânătorilor de fantome care-i strică liniștea.
Este important de subliniat faptul că la începutul războiului, Queen Mary a fost rechiziționată de marina Statelor Unite ale Americii și transformată în navă militară, care a avut la bord zeci de mii de soldați. Se crede că însuși Hitler ar fi promis că va oferi suma de 3,5 milioane de dolari acelei persoane care va reuși să o scufunde.
Chiar dacă nimeni nu a reușit să facă acest lucru, Queen Mary nu a fost scutită de la dezastru, pentru că în octombrie 1942, Transatlanticul care transporta nu mai puțin de 15.000 de soldați s-a ciocnit, probabil dintr-o regretabilă greșeală, de vasul de escortă Curocoa, care a și fost scufundat.
Supraviețuitorii au crezut că vor fi salvați de Queen Mary, însă acest lucru nu a fost posibil, pentru că nava primise ordin să nu se oprească din mers, în caz contrar ar fi intrat în vizorul submarinelor germane.
Mary Celeste. Povestea celei mai înfricoșătoare navă-fantomă din lume, rămâne și acum unul dintre cele mai mari mistere. Istoria acestei nave a început în toamna anului 1860 când a fost construită chila brigantină Amazon, ce avea să se transforme mai târziu în renumita Mary Celeste.
Istoricii spun că încă de la început aceasta a fost predestinată reputației de vas blestemat, pentru că timp de trei zile a refuzat să intre la apă și, deși a fost împinsă, s-a încăpățânat să se urnească. Și avertismentele au continuat.
După prima sa călătorie, căpitanul s-a îmbolnăvit grav și a murit, iar în altă călătorie Mary Celeste a lovit un vas pescăresc în strâmtoarea Eastport și a scufundat un bric în Canalul Mânecii. Totul ia amploare însă în noiembrie 1872 când Mary Celeste a plecat din New York către Geneva, având la bord 1701 butoaie cu alcool, a căror valoare se ridica la 35.000 de dolari.
Asta în condițiile în care vasul valora doar 14.000 de dolari… Cât privește echipajul, acesta era format din zece oameni, din care doar șapte marinari, plus căpitanul Benjamin Spooner Briggs, soția sa, Sarah și fiica acestora de doar doi ani, Sophia.
În decembrie același an, Morehouse căpitanul Dei Gratia, o brigantină care transporta alcool, a observat la doar zece kilometri distanță o navă care venea fix spre el. Era Mary Celeste, cu al cărei căpitan, Morehouse fiind prieten cinase chiar înainte de plecarea vasului fantomă în larg.
Uluit, acesta își trimite oamenii să vadă ce se întâmplă cu Mary Celeste. Se constată că echipajul dispăruse, în condițiile în care încărcătura navei era intactă, iar de pe navă nu lipsea nici măcar echipamentul pentru vreme rea și obiectele personale.
Ba mai mult, potrivit legendei, atunci când Mary Celeste a fost găsită, masa pentru echipaj era pusă în cambuză, mâncarea aburindă se află în farfurii, iar ceaiul era abia făcut.
Mai mult, cârma nu era legată, semn că nimeni nu s-a gândit niciodată să părăsească nava. Mary Celeste a fost dusă în Gibraltar, iar din acel moment vestea navei fantomă s-a răspândit cu repeziciune. Nimeni nu a aflat niciodată ce s-a întâmplat cu echipajul, acesta dispărând pentru totdeauna….
Potrivit istoricului Donald Wilson, „echipajul Olandezului Zburător a căzut în pasul timpului și nu a reușit să iasă din el încă din secolul al XVII-lea. (…) Navigatorii navei sunt sortiți să trăiască aceleași evenimente până la sfârșitul timpului sau până când Pământul și oceanele sale dispar”. Legenda Olandezului Zburător a trecut la marinari din generație în generație, aceștia relatând faptul că nu puține au fost momentele când se spune că a fost văzută imensa navă neagră cu pânzele sfâșiate care se mișcă cu o viteză supranaturală și chiar poate zbura. Iar cine a avut acest ghinion, a fost supus pieirii.
Se spune că Olandezul Zburător a fost un vas din Amsterdam care se îndrepta spre Indiile de Est când a întâlnit ape tulburi în apropiere de Capul Bunei Speranțe. Pentru că a ținut cu tot dinadinsul să-și ducă planul la bun sfârșit, căpitanul și-ar fi omorât ajutorul, apoi a jurat că va traversa strâmtoarea indiferent cât de greu ar fi prețul. Dar nava s-a scufundat în furtună…
Potrivit unei legende, se spune că atunci când căpitanul a afirmat că va înfrunta natura chiar dacă va trebui să aștepte până la sfârșitul lumii, Diavolul l-ar fi auzit și i-ar fi dat viață veșnică. Acest act se crede că l-a supărat foarte rău pe Dumnezeu care, spune legenda, ar fi despărțit atunci cerurile, iar o umbră a coborât pe punea navei spunând: „Ești crud și fără inimă, căpitane. Vei fi condamnat pentru totdeauna”. În cel mai scurt timp, marinarii au fost transformați în schelete, iar căpitanul în însuși Olandezul Zburător. Tot legenda spune că singurul lucru care l-ar putea salva vreodată pe căpitan ar fi dragostea unei femei cu infinită credință în Dumnezeu.
Cât privește nava cu aburi SS Valencia, despre aceasta se știe că s-a scufundat lângă Vancouver în anul 1906, după ce a întâmpinat o vreme nefavorabilă și s-a lovit de un recif, sfârșind prin a fi inundată. Echipajul a coborât bărcile de salvare în care au ajuns cei 180 pasageri dar, din nefericire câteva s-au răsturnat, iar una chiar a dispărut, supraviețuind doar 37 de suflete. Până aici nimic ieșit din comun dar, de-a lungul timpului marinarii au susținut că au văzut de multe ori spectrul unui vas, iar în mod cu totul inexplicabil, la 27 de ani de la scufundarea vasului, una dintre bărcile de salvare a fost găsită plutind în apropierea recifului. De necrezut este faptul că barca arăta foarte bine, ba chiar toată vopseaua se afla la locul său.
Unul dintre cele mai uimitoare cazuri de navă fantomă rămâne Baychimo, un vas de transport cu aburi care a fost abandonat și lăsat să plutească în derivă în apele din Alaska. Nava a fost lansată la apă la începutul anilor 1920 și folosită în special pentru a transporta blănuri în nordul Canadei. În anul 1931, vasul fost prins în înghețurile din Alaska și pentru că nu a putut fi eliberat, echipajul a fost scos cu ajutorul unui elicopter. Ulterior, nava s-a eliberat după un viscol puternic, dar fiind serios avariată a fost abandonată de proprietari, care erau convinși că se va scufunda. Dar, surprinzător pentru toată lumea, aceasta a rămas pe apă pentru următorii 38 de ani. Legendele locului spun că Baychimo a fost văzută deseori plutind fără noimă până în anul 1969, când a dispărut fără ca cineva să poate găsi vreo explicație.
O categorie cu totul aparte a navelor care îi atrag pe vânătorii de fantome sunt epavele, despre care se spune că și în acest moment colcăie de stafii. De altfel, se estimează că nu mai puțin de trei milioane de epave sunt în acest moment pe fundul oceanelor, de la galioane spaniole la baleniere arctice sau nave de pirați din Caraibe. Iar dacă a crezut cineva că echipajele au amuțit pe vecie, s-a înșelat amarnic.
În acest context se crede că din pereții RMS Rhone, considerat mândria flotei regale britanice, vasul care a naufragiat în urma unui uragan de gradul V în Insulele Virgine în anul 1867, încă se mai aud urletele sufletelor care s-au scufundat odată cu ea. Dar asta nu îi sperie pe scufundătorii care zilnic vizitează nava, acoperită acum în totalitate de corali și alte plante marine. Dintre aceștia, sunt mulți care recunosc că atunci când se apropie de provă și partea mediană aflate la o adâncime mare, simt fiori în tot corpul. Motivul? Nu puține au fost cazurile în care ba au simțit o smucitură pe umărul drept, ba au auzit diverse scârțâituri, gemete sau vaiete. Și nu ai cum să nu-i crezi pe acești experimentați ai mării, mai ales că legenda locului spune că vasul e bântuit de 124 de suflete care au pierit când vasul de oțel cu aburi, robust, construit pentru a transporta pachete și pasageri între Anglia și Caraibe, s-a scufundat.
Oare nu cumva tocmai aceste sunete ciudate și atingeri care nu se știe de unde vin, sunt un avertisment al celor trecuți în lumea de dincolo că ar trebui să nu fie deranjați? Toate aceste nave au lăsat în urmă povești pline de aventuri, pericole și mistere profunde. Nimeni nu va ști vreodată dacă echipajele au fost răpite de creaturi mistice, ori dacă oamenii au trecut într-o lume paralelă. Și asta pentru că oceanele știu un lucru pe care oamenii nu-l vor face niciodată: să-și păstreze bine secretele.