Dezastrul aviatic din India, unde un singur pasager a supraviețuit prăbușirii unui avion Air India, readuce în discuție întrebarea pe care mulți și-o pun înainte de zbor: există locuri mai sigure în avion? Un pilot român cu mii de ore la activ a explicat cum își alege, ca pasager, scaunul în aeronavă, oferind o perspectivă bazată pe experiență.
În contextul tragediei aviatice din India, unde un singur pasager a supraviețuit prăbușirii aeronavei Air India AI171, discuțiile despre locurile considerate mai sigure în avion au revenit în prim-plan. Supraviețuitorul, Ramesh Vishwaskumar Bucharvada, se afla pe locul 11A, un scaun situat în spatele unei ieșiri de urgență.
Aparent, într-o zonă care, potrivit unor analize, ar putea oferi șanse mai mari de supraviețuire în cazul unui accident. Cu toate acestea, conform celor declarate pentru FANATIK, fostul pilot Nicu Fălcoi atrage atenția că, în realitate, nu există o rețetă sigură.
„A fost pur și simplu noroc. A avut un noroc chior. Sunt calcule făcute, dar dacă ai noroc, scapi. Dacă nu, nu scapi. Nu există așa ceva. Cel puțin nu conform celor pe care le știu eu.”, a ținut să puncteze fostul pilot Nicu Fălcoi.
Nicu Fălcoi, fost pilot și expert cu mii de ore de zbor în palmares, explică faptul că, în ciuda experienței sale vaste, alegerea locului în avion atunci când este pasager nu este o decizie complicată și nici bazată pe considerente de siguranță.
Fostul aviator admite că este mai mult o chestiune de comoditate și preferințe personale decât un factor care poate influența în mod semnificativ șansele de supraviețuire în cazul unui incident. Astfel, pentru un profesionist ca el, siguranța zborului depinde în primul rând de profesionalism și tehnologie, nu de locul în care stă în avion.
„Nu, eu mă așez oriunde. Să știți că atunci când călătoresc cu avionul, mă poziționez în funcție de cât de grăbit sunt. Dacă sunt foarte grăbit să cobor, mă așez în față. Dacă nu sunt grăbit sau știu că există o scară și în spate, mă așez în spate.
Eu niciodată nu am ținut cont de altceva. E doar o chestie de noroc. Cel puțin conform celor știute de mine.”, a precizat expertul în pilotaj, cu mii de ore de zbor.
Bărbatul care a supraviețuit, pe numele lui Vishwaskumar Ramesh Bucharvada, în vârstă de 40 de ani, a fost găsit în scaunul 11A al aeronavei Boeing 787-8 Dreamliner, poziționat chiar lângă o ieșire de urgență. Acesta se afla în India pentru a-și vizita familia și urma să se întoarcă în Marea Britanie împreună cu fratele său, când avionul s-a prăbușit la mai puțin de un minut după decolare.
Avionul transporta 242 de persoane: 230 de pasageri și 12 membri ai echipajului. Printre aceștia se aflau 169 de indieni, 53 de britanici, șapte portughezi și un canadian. În rândul pasagerilor se număra și familia fostului ministru-șef al statului Gujarat, Vijay Rupani.