România a pierdut marți seară, în al doilea amical susținut în luna martie, împotriva Țărilor de Jos, cu scorul de 2-0, după ce în urma cu doar câteva zile se impunea în fața Portugaliei cu 1-0. Constantin Grameni, mijlocașul Rapidului a dezvăluit ce le-a spus Daniel Pancu în vestiar, imediat după înfrângere.
România U21 a susținut ultimul meci de pregătire înaintea Campionatului European din Slovacia, împotriva Țărilor de Jos. Micii „tricolori” au pierdut de această dată, după ce neerlandezii le-au înscris două goluri într-un interval de doar 7 minute.
La finalul partidei, Constantin Grameni, mijlocașul celor de la Rapid, a tras concluziile și a dezvăluit ce le-a spus Daniel Pancu în vestiar: „Supărați e mult spus, suntem puțin dezamăgiți pentru că atunci când pierzi un meci nu ai cum să fii altfel, indiferent că e amical, dar cum ne-a spus și în vestiar domnul Pancu: importante au fost evoluțiile, alte obiective am avut în aceste două amicale pentru că am jucat cu două forțe ale Europei și eu zic că ne-am ridicat la nivelul lor cu brio și am dovedit încă o dată că putem să ne batem de la egal la egal cu oricine.
N-am simțit o diferență mare pentru că și în meciul acesta și în meciul cu Portugalia nu i-am simțit superiori în dueluri, de exemplu cum îi simțeam la U19, U18, când eram mai mici. Atunci mi se părea o diferență mare. Rar atingeam mingea, ne pasau, acum am avut momentele noastre când am ținut de minge. Eu zic că e cu totul altceva și se vede că suntem o echipă puternică.
Eu sunt un tip pozitiv și zic cel puțin să egalăm performanța celor din 2019. Acum, vedem. E un obiectiv destul de greu de realizat, dar nu ne oprește nimeni să visăm. Din moment ce am demonstrat că ne putem bate cu oricine, noi sperăm să ajungem până acolo și după vedem.
Normal, până la urmă U21 este un pas intermediar până la naționala mare și toți urmărim să ajungem acolo mai devreme sau mai târziu. Cred că e obiectivul cel mai mare pentru orice jucător să ajungă la echipa națională și fiind acolo domnul Lucescu, care nu mai are nevoie de cuvinte din partea nimănui, clar ne motivează în fiecare zi încât să muncim. Asta ne ambiționează și normal că va conta și evoluția de la Euro pentru viitoarea selecție la naționala mare”, a declarat Constantin Grameni la finalul celui de-al doilea amical susținut de România U21
Dina Grameni și Ștefan Baiaram se vor înfrunta în SuperLiga României în următoarea etapă de play-off. Mijlocașul giuleștenilor a fost întrebat dacă există o rivalitate între ei în vestiarul echipei naționale, însă Grameni nu a lăsat loc de interpretări declarând că sunt chiar colegi de cameră.
Totodată, Grameni a comentat și situația neplăcută de a juca fără spectatori pe Giulești: „Nu, e chiar colegul meu de cameră. Am mai vorbit puțin că ne vedem sâmbătă pe teren, dar mai mult vorbeam de meciul de astăzi pentru că o luăm pas cu pas. Din păcate nu îi vom putea avea aproape pe suporterii noștri în Giulești, dar nu avem ce face, trebuie să ne adaptăm cât mai repede. Chiar dacă ne împingeau de la spate, o să ne ajute copii pentru că sunt sigur că viitoarele generații de rapidiști vin din spate”, a declarat Grameni, prefațând următorul meci al Rapidului în play-off, împotriva Universității Craiova