Sport

Exorbitant! Cât a putut plăti un fan pentru a vedea meciul dintre Tyson și Paul de la VIP

Lupta dintre "Iron" Mike Tyson și Jake Paul va fi una incendiară, iar pentru asta un fan a ales să-și obțină cel mai scump bilet la eveniment! Va avea incluse și alte beneficii.
16.11.2024 | 04:00
Exorbitant Cat a putut plati un fan pentru a vedea meciul dintre Tyson si Paul de la VIP
Un fan înstărit a plătit o sumă astronomică pentru a vedea de la VIP meciul dintre Tyson și Paul! Cât a putut costa biletul. Foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Mike Tyson – Jake Paul reprezintă meciului anului în box. Lupta mult anticipată dintre cei doi luptători poate sparge recordurile de audiență pe Netflix, platforma care va transmite în direct confruntarea din Texas. Între timp, un suporter al boxului nu s-a sfiit în privința banilor pentru a vedea marele meci și a plătit o avere pe un bilet cu locuri în primul rând!

Exorbitant! Un fan a plătit 2 milioane de dolari pentru un bilet la VIP la confruntarea din Mike Tyson și Jake Paul!

Marea confruntare dintre „Iron” Mike Tyson și Jake Paul va avea loc pe stadionul AT&T din Arlington, Texas în ziua de vineri, 15 noiembrie. Cel mai ieftin bilet a pornit de la prețul de 60 de dolari, însă cel mai scump a atins pragul de… 2 milioane de dolari!

ADVERTISEMENT

Atât a plătit un fan pentru a vedea meciul din postura de VIP și a avea acces în primele rânduri, potrivit publicației Sport Bible. Pentru această sumă exorbitantă, respectivul fan nu doar că se va bucura de confruntare din cele mai bune locuri are arenei, dar a mai și primit o serie de beneficii și experiențe nemaivăzute!

Printre acestea se numără: acces la toate evenimentele săptămânii (conferințele de presă și sesiunea cântarului oficial), posibilitatea de a fi însoțit de alte 5 persoane alături de care va face turul arenei, acces la vestiare și un cadou inedit, o pereche de mănuși cu autografele lui „Iron” Mike și Jake Paul.

ADVERTISEMENT

Trebuie menționat că suporterul care a achiziționat acest bilet va sta alături de încă o persoană la alegerea acestuia în două locuri special amplasate aproape de ring, la o distanță considerabilă peste mulțime, iar celelalte 4 persoane invitate vor avea locuri rezervate în primul rând.

ADVERTISEMENT

Fericitul cumpărător al celui mai costisitor tichet la Tyson – Paul va mai avea parte și de transport asigurat la stadion de un grup de escorte de securitate, dar și de un sejur de două nopți la un hotel de lux din orașul în care se află și stadionul care va găzdui partida de box, Arlington.

ADVERTISEMENT

Mike Tyson, pregătit să revină în ring după mai bine de 19 ani!

Partida dintre Mike Tyson și youtuber-ul american Jake Paul trebuia să se țină inițial în luna iulie, însă a fost amânată din motive ce au ținut de starea de sănătate a lui „Iron” Mike. În cele din urmă, Tyson și-a revenit și este pregătit să urce din nou în ring, pentru prima dată după anul 2005, în care și-a disputat ultimul meci la profesioniști!

Tot în vară, după ce a trecut peste ulcerul de care suferea, Mike Tyson i-a aruncat niște cuvinte dure lui Paul, înaintea marii confruntări. Marele pugilist american a recunoscut că Paul nu îi va putea face față și „va fugi ca un hoț” după ce va fi înfrânt.

ADVERTISEMENT

Peste 70.000 de fani sunt așteptați pe AT&T Stadium de lângă Dallas, arenă ce va urma să găzduiască meciuri și de la Cupa Mondială FIFA din 2026. Stadionul are o capacitate de 80.000 de locuri, ce poate fi mărită până la 100.000 în funcție de eveniment.

Tags: