Dacia Hipster, cea mai mică mașină a cunoscutului brand de automobile, este doar un concept, și începem să spunem asta pentru cei care se entuziasmează prea tare. Așadar, vorbim despre un proiect care, cine știe, într-o zi ar putea deveni realitate.
Conceptul Dacia Hipster, prezentat recent la Paris, a atras atenția presei internaționale, iar prestigioasa publicație TopGear dedică un articol amplu pe seama micuței mașini electrice. Mașina are doar trei metri lungime și 1,55 metri lățime, însă, așa înghesuită cum pare, oferă patru locuri pentru adulți. E cu 20% mai ușoară decât Dacia Spring și, potrivit conceptului prezentat de curând, prin acest model, Dacia vrea să promoveze, de fapt, înjumătățirea amprentei de carbon pe durata ciclului de viață.
Cei de la Dacia spun că Hipster oferă destulă autonomie pentru drumurile zilnice și, teoretic, ar trebui alimentată doar de două ori pe săptămână. În Franța, majoritatea șoferilor parcurg mai puțin de 38 de kilometri, spre deosebire de conducătorii auto din Marea Britanie, unde media e de 30 km. Mașinuța-concept a celor de la Dacia ar putea fi o soluție mai bună față de multe modele electrice, pornind chiar de la dimensiunea acesteia, căci ar asigura o mai bună mobilitate în orașe.
David Durand, vicepreședintele de design al modelului Hipster de la Dacia, a declarat pentru revista Top Gear că e vorba de o variantă „eco-smart”, care ar presupune costuri mult mai mici, iar ideea de bază ar fi gândirea unor astfel de autovehicule prietenoase cu mediul înconjurător cu o autonomie de 150 de kilometri.
„Nu ne-am dorit o mașină mică și să pretindem că se dă drept altceva. Noi ne-am inspirat și din mașinile kei din Japonia, niponii fiind adevărați specialiști în a jongla cu constrângerile și a obține ceva mișto în același timp. Am vrut ca Hipster să aibă personalitate și să fie ușor de recunoscut, dar să nu își piardă din seriozitate și fiabilitate. Arată ca o mașină sigură: are linia mediană ridicată, iar poziția la volan e aceeași ca într-un Sandero. Dacia Hipster e mică și prietenoasă, dar nu e o jucărie”, susține Durand.
Cât despre caroseria conceptului Hipster, este făcută dintr-un material denumit „Starkle”, adică un plastic reciclat provenit de la bare de protecție și planșe de bord vechi. Interiorul mașinuței este unul simplu, dar nu auster. Accesul în față și în spate se face printr-o ușă mare, cu chingi textile în loc de clasicele mânere. Geamurile culisează, iar scaunul din față este tip banchetă. Mașina prezentată la Paris a fost explorată de mai mulți jurnaliști pasionați de automobile, iar unul dintre aceștia a scris deja o recenzie pentru publicația carwow.co.uk.
Editorul site-ului, James Edkins, a mers în capitala Franței ca să o vadă în realitate și să o atingă, astfel că acum vorbește din experiența celui care chiar știe cu ce se mănâncă modelul Dacia Hipster.
„Potrivit dicționarului Oxford, hipster definește o persoană care urmează tot ce e nou și la modă în materie de îmbrăcăminte și stil de viață, în special tendințele care sunt în afara normei culturale. Noua Dacia Hipster se potrivește doar pe jumătate cu acest termen. E în afara normei, dar nu vrea să urmeze tendințele, ci să le seteze”, a scris jurnalistul James Edkins.
În continuare, pentru a dovedi cititorilor cât de mică e mașina în comparație cu el, britanicul a ținut morțiș să facă o poză în picioare, lângă ea, având în vedere înălțimea sa. „E greu să apreciezi din poze dimensiunea reală a mașinii, așa că am stat lângă ea pentru comparație, eu, ”un prostănac” de 1,90 metri. Mașina e cu 70 cm mai scurtă decât Spring, iar Spring nu e tocmai un Range Rover.
Îmi place mult cum arată, are un bot împins în față, ca un bulldog francez, iar asta o face simpatică. Privită din lateral, arată ca un baby Land Rover Defender, cu forme pătrățoase”, a completat Edkins.
Reporterul de la Carwow a remarcat și designul de interior, unul minimal, șoferii dispunând de un mic ecran digital, un suport de telefon și câteva butoane, nimic mai mult. Toate funcțiile multimedia sunt controlate printr-o aplicație de pe telefon, iar muzica vine dintr-o boxă Bluetooth prinsă în sistemul YouClip.
Cât despre cât ar putea costa Dacia Hipster dacă ar depăși faza de concept, jurnalistul a făcut o comparație cu alte mașini și a ajuns la o concluzie: „Și acum, partea sensibilă: prețul. O Dacia Spring pornește de la 15.000 de lire sterline, iar micuțul Citroen Ami costă 7.700 de lire. Hipster ar trebui să se plaseze între ele: e mai mare și mai serioasă decât un Ami, dar nu are rafinamentul lui Spring. Asta ar însemna că în câțiva ani am putea vedea o Dacia electrică de aproximativ 10.000 de lire sterline”.