Sport

Expertul TAS Cristian Jura, chemat la Comisia de Apel în cazul Sepsi – FC U Craiova: “Meciul trebuie să se decidă pe teren!”. Exclusiv

Expertul în dreptul sportului, Cristian Jura, a fost chemat la Comisia de Apel în cazul Sepsi - FC U Craiova. Arbitrul TAS a spus pentru FANATIK că meciul ar trebui decis pe teren.
06.03.2023 | 18:33
Expertul TAS Cristian Jura chemat la Comisia de Apel in cazul Sepsi  FC U Craiova Meciul trebuie sa se decida pe teren Exclusiv
Expertul TAS, Cristian Jura, chemat la Comisia de Apel în cazul Sepsi - FC U Craiova: "Meciul trebuie să se decidă pe teren!". Sursa: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Marţi este aşteptată o decizie a Comisiei de Recurs în scandalul de xenofobie de la Sepsi – FC U Craiova. Comisia de Disciplină a decis ca Sepsi să câştige cu 3-0, la masa verde, însă totul s-ar putea răsturna la 180 de grade.

Expertul TAS, Cristian Jura, chemat la Comisia de Apel în cazul Sepsi – FC U Craiova: “Rezultatul trebuie stabilit pe teren!”

Din informaţiile FANATIK, expertul în drept sportiv, Cristian Jura, a fost chemat la Comisia de Recurs, acolo unde va avea o depoziţie în acest caz. Jura este şi arbitru TAS şi a oferit o declaraţie pentru publicaţia noastră, spunând că meciul ar trebui decis pe teren:

ADVERTISEMENT

“Acest caz trebuie combătut sub toate formele lui, dar pe de altă parte cred că rezultatul ar trebui stabilit pe teren. Vor fi mai multe elemente luate în considerare în stabilirea unui verdict, dar trebuie să vedem argumentele cu care vin toate părţile mâine (n.r. marţi)”, a spus Jura pentru FANATIK.

Pe data de 29 ianuarie, meciul dintre Sepsi şi FC U Craiova a fost oprit în minutul 26, la scorul de 0-0, din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor olteni. Andrei Chivulete a trimis echipele la vestiare şi totul a rămas să se decidă la Comisii.

ADVERTISEMENT
Cristian Jura
Cristian Jura

Sepsi a câştigat “la masa verde”, la Comisia de Disciplină!

Două săptămâni mai târziu, Comisia de Disciplină a hotărât ca Sepsi să câştige cu 3-0, la masa verde, confruntarea. Clubul Sepsi a fost amendat cu 25.000 de lei, FC U Craiova cu 22.500 de lei, iar oltenilor le este interzis să aibă galerie la următoarele şase meciuri din deplasare.

Adrian Mititelu a atacat decizia la Comisia de Recurs, care a trebuit să dea un verdict pe data de 2 martie, dar a fost amânat pentru marţi, 7 martie. Dacă nu va avea câştig de cauză, Adrian Mititelu mai are o singură cale de atac, la TAS.

ADVERTISEMENT

Sepsi şi FC U Craiova, despărţite de un punct în lupta pentru play-off

Sepsi şi FC U Craiova sunt în luptă directă pentru un loc în play-off. Cu cele trei puncte obţinute la Comisia de Disciplină, covăsnenii sunt pe locul 6, cu 41 de puncte, unul mai mult decât FC U Craiova.

Dacă Sepsi va câştiga meciul împotriva celor de la CFR Cluj şi Comisia de Recurs va lua aceeaşi decizie, atunci covăsnenii se vor califica în play-off cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat.

ADVERTISEMENT

Însă, în cazul în care se va dicta rejucarea duelului, este posibil să fie un meci direct pentru calificarea în play-off. În ultima etapă, FC U Craiova joacă la Hermannstadt, în timp ce echipa lui Bergodi va juca pe terenul celor de la FCSB.

  • 1 punct este între cele două formaţii în clasament
  • 26 este minutul în care s-a întrerupt meciul dintre Sepsi şi FC U Craiova
ADVERTISEMENT