Derby-ul Dinamo – Rapid s-a terminat la egalitate, scor 0-0, în etapa cu numărul 21 a SuperLigii. Meciul nu a fost lipsit de incidente, Braun fiind eliminat pe final.
În prelungirile jocului, Christopher Braun l-a ținut pe Astrit Selmani, iar jucătorii celor două formații au început să se îmbrâncească. Cele două tabere au fost despărțite cu greu, iar „centralul” Marian Barbu le-a arătat cartonașul roșu lui Braun și Opruț.
„A fost o situație diferită. În opinia mea, nu se dă niciodată cartonaș roșu pentru așa ceva. Nu vreau să comentez arbitrajul sau să spun ceva care să agraveze situația.
Am vrut doar să-l întreb pe arbitru de ce mi-a dat cartonașul roșu. Este dreptul meu. S-a întâmplat, am luat un punct. Vom vedea mai târziu cât de dezamăgiți vom fi că am plecat doar cu un punct”, a declarat Christopher Braun, după Dinamo – Rapid 0-0.
Christopher Braun a vorbit despre obiectivul lui Rapid la finalul derby-ului cu Dinamo și a avut o urare cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
„Dinamo a jucat foarte bine, au știut exact ce trebuie să facă. În primele 10-15 minute am avut probleme cu ei. Totuși, sunt mândru de echipa mea. Dacă am fi reușit să transformăm ocaziile de astăzi, cu siguranță am fi câștigat.
Play-off-ul este obiectivul nostru, dar sunt convins că, dacă vom avea atitudinea potrivită, vom ajunge acolo. Este întotdeauna bine să iei o pauză și să te restartezi. A fost un an greu pentru toți.
Vreau să urez tuturor un Crăciun fericit și să revenim cu toții cu energie proaspătă în 2025”, a mai declarat Christopher Braun.
După derby-ul de pe Arena Națională, Cristian Ignat a vorbit despre evoluția rapidiștilor și despre incidentul din final, în urma căruia Braun a fost eliminat.
„Atât noi, cât și ei, stăm bine în apărare. Suntem foarte compacți defensiv. Golul ne-a lipsit pentru că trebuie să fim mai concreți în fața porții. Ne-am dorit să câștigăm meciul, dar uneori simți ritmul jocului și te retragi, încercând să te aperi cât mai bine.
Noi intrăm în fiecare meci cu gândul să câștigăm. Asta ne-a spus și Mister în vestiar înainte de partidă, și chiar asta ne dorim. Totuși, e clar că siguranța defensivă este punctul pe care ne bazăm, iar de aici vin și rezultatele.
E clar că este un derby, iar spiritele se încing la un moment dat. Eu cred că trebuie să ne vedem de fotbal. Nu l-am mai văzut pe Braun atât de nervos, dar așa procedează un căpitan: își apără colegii.
Mă așteptam și la materiale pirotehnice, și la reacții din partea suporterilor, dar eu vreau să joc fotbal și atât. Urmează o pregătire foarte importantă și, poate, vor veni și jucători noi care să ne ajute. Cred că această pregătire este cea mai importantă pentru a intra în play-off.
A fost un an foarte bun pentru mine. La începutul anului eram la Mioveni, unde mă luptam să promovez, iar acum echipa nu cred că o să mai existe. Am venit la Rapid, am muncit, am avut încredere în mine și am reușit să joc câteva meciuri bune”, a declarat Cristian Ignat , după Dinamo – Rapid 0-0.