News

Explicaţiile PMP pentru eşecul la alegeri şi “vina” AUR: “S-au mobilizat trăsniții!” Analiza politologului Cătălin Avramescu

16.12.2020 | 17:47
Explicatiile PMP pentru esecul la alegeri si vina AUR Sau mobilizat trasnitii Analiza politologului Catalin Avramescu
ADVERTISEMENT

PMP a obținut un rezultat dezamăgitor la Parlmentare, obținând un procentaj care a plasat partidul sub pragul electoral.

PMP traversează o perioadă de schimbări, începută cu demisia președintelui Eugen Tomac. Politologul Cătălin Avramescu a candidat pe prima poziție pe lista PMP din diaspora, pentru un mandat de senator.

ADVERTISEMENT

Învins în alegeri, ca toți colegii săi, Avramescu este convins că rezultatul scrutinului a fost influențat, decisiv, de ascensiunea AUR.

Explicaţiile PMP pentru eşecul de la alegerile parlamentare

După eșecul din alegeri, liderii PMP au intrat în ședință. Referitor la cauzele pentru care formațiunea politică din care face parte a ratat intrarea în Parlament, Cătălin Avramescu a oferit explicații pentru FANATIK.RO, din punctul de vedere al politologului, dar și al candidatulu: „Opinia publică a fost focalizată pe lucruri foarte diferite, pe alte campanii electorale. A existat o foarte mare nesiguranță și oamenii și-au pierdut încrederea în procesul electoral, dovadă că avem un record la nivelul neparticipării. Toate partidele au înregistrat o scădere masivă. Dacă vă uitați la numărul de voturi, PSD a obținut mai puțin decât în 2016, la fel și PNL, dar aici discutăm despre procente. Excepția este așa-zisul partid AUR, care de fapt nu este un partid politic. Acolo este cu totul altceva și lucrurile țin de niște circumstanțe foarte speciale”.

ADVERTISEMENT

Deși a candidat în diaspora, o zonă în care, teoretic, electoratul de centru dreapta era majoritar, Avramescu a fost nevoit să se recunoască învins. Explicația este dată de participarea scăzută la vot, dar mai ales de numărul mare al susținătorilor AUR: „Per total, noi am obținut 8,61% din sufragii. Votul din diaspora a urmat aceleași reguli ca acela din țară, dar în proporții diferite. În fond, pandemia este universală. Mulți au stat acasă și avem o participare foarte redusă și atipică, în sensul în care electoratul tradițional al partidelor nu s-a mobilizat. În schimb, s-au mobilizat foarte bine trăsniții. Mă refer la electoratul AUR, pentru că acolo avem de a face cu un scor produs de un singur tip de electorat, care nu este politic!”

Cătălin Avramescu, despre ascensiunea AUR: „Expresia frustrării și a urii anti-vacciniștilor radicali!

Profesorul Avramescu este de părere că ascensiunea AUR a fost „cheia” rezultatelor finale și catalogează această Alianță drept o grupare nocivă pentru România. „În imensa lor majoritate, simpatizanții AUR nu sunt oameni care au o ideologie politică. Mulți dintre ei nici nu știu să recunoască acest partid, unde se poziționează, ce doctrină și ce lideri are. Ați observat că, de multe ori, cei din partid nici nu știu unii de alții? Problema este că această formațiune este expresia frustrării și a urii unui singur grup, compus din anti-vacciniștii radicali”, a argumentat dumnealui.

ADVERTISEMENT

Din punctul de vedere al lui Cătălin Avramescu, AUR a „prins viteză” în cursa electorală după declarațiile șefului statului, referitoare la campania de vaccinare: „De fapt, ascensiunea misterioasă a acestui grupuscul se datorează strict următorului eveniment, foarte clar localizat în timp: cu vreo 10 zile înaintea alegerilor, Klaus Iohannis a anunțat, în mai multe rânduri, că vom primi vaccinul anti-COVID și că va urma o campanie de vaccinare în masă. Din acel moment, o mare parte din opinia publică a luat foc. A văzut în fața ochilor negru, roșu, cruci și așa mai departe, iar din acea clipă, AUR s-a mobilizat masiv”.

Politologul Cătălin Avramescu, acid după ce PMP a ratat intrarea în Parlament „S-au mobilizat trăsniții!” (sursa arhivă personală Cătălin Avramescu)
Politologul Cătălin Avramescu, acid după ce PMP a ratat intrarea în Parlament „S-au mobilizat trăsniții!” (sursa arhivă personală Cătălin Avramescu)

„Există oameni care au credințe de tip Baba Vanga!”

Se pare că reticența românilor față de tratamentul împotriva pandemiei este hotărâtoare în privința evoluției lumii politice românești. „Nu trebuie să subestimăm amploarea sentimentului anti-vaccinist. Sigur că, pentru noi, ceilalți, care – cred – suntem persoane raționale, este greu să vezi că în secolul XXI există oameni care au credințe de tip Baba Vanga. Aceștia există!”, a argumentat, într-un stil „colorat”, intervievatul nostru.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, Avramescu spune că fenomenul este generalizat și că nu poate fi atribuit persoanelor cu o educație firavă: „Am întâlnit și oameni școliți, cu diplome. Unii dintre ei m-au contactat direct și mi-au spus că în acele vaccinuri se află nanocipuri, că urmează să fim controlați cu tehnologie 5G… Când te uiți la ei, de la distanță, par normali, dar în realitate ceva este rupt la șurubul principal!”

Absența lui Băsescu din campanie n-a descurajat „electoratul educat” al PMP

S-a discutat, în unele cercuri, despre faptul că declinul PMP are rădăcini în distanțarea lui Traian Băsescu de formațiunea pe care a creat-o. Deși fostul președinte își desfășoară, în continuare, mandatul din Parlamentul European, mulți au așteptat de la Băsescu o implicare vizibilă în susținerea PMP. Cătălin Avramescu are, însă, o părere diferită: „Dumnealui nu a fost unul dintre actori. Nu cred că vreun eventual alegător de-al nostru a fost descurajat pentru că Traian Băsescu nu a fost pe buletinul de vot sau pentru că nu s-a implicat mai mult”.

„Domnul Băsescu este deputat în Parlamentul European și nu era o opțiune să plece de acolo, ba chiar ar fi fost neserios. Să nu subestimăm alegătorul, mai ales cel al PMP-ului, care este unul bine educat, poate cel mai bine educat al tururor partidelor și vorbesc din punctul de vedere al anilor de școală. Puteți verifica acest lucru, dacă veți consulta analizele sociologice. Veți vedea că mulți dintre alegători sunt oameni lucizi, nu sunt anti-vacciniști. Votantul știe când cineva îți vorbește pentru că vrea să se poziționeze, pur și simplu, în politică și este implicat în campania electorală. Domnul Băsescu n-a fost implicat, în mod direct, în campania electorală. Sigur, domnia sa spune ce are de spus și bine face. Dar nu a candidat”, a „plusat”, pe aceeași temă, Avramescu.

Traian Băsescu, fondatorul Partidului Mișcarea Populară (sursa hepta.ro)
Traian Băsescu, fondatorul Partidului Mișcarea Populară (sursa hepta.ro)

„Demisia lui Eugen Tomac, decontul eșecului”

Liderul PMP, Eugen Tomac, a demisionat de la conducerea partidului, după aflarea rezultatelor alegerilor. Tomac și-a asumat întreaga responsabilitate a faptului că PMP nu a depășit pragul electoral și a decis să renunțe la funcție. Totuși, reacția sa a trezit unele semne de întrebare.

Cătălin Avramescu nu crede că fostul lider a acționat în urma unor presiuni venite din rândul partidului: „Este asumarea responsabilității. Îl cunosc foarte bine pe Eugen și știu că e un om cu simțul răspunderii. Deși eu personal nu l-aș arăta cu degetul ca fiind vinovat, totuși, era cazul ca cineva să-și asume o pierdere, iar acest eșec trebuie decontat, măcar simbolic. Demisia lui Eugen Tomac este un gest care deschide un nou capitol în viața PMP. Va fi un Congres, partidul se va reorganiza și își va alege o nouă conducere, iar ulterior vom vedea ce se va întâmpla”.

În schimb, referitor la posibilitatea ca unii membri ai popularilor să „dezerteze” în tabăra liberalilor, politologul pare pregătit pentru orice surpriză. „Am văzut atâtea în politica din România, încât nu exclud nimic. Pe de altă parte, nici nu cred că, pe termen scurt, problema se va pune într-un asemenea mod. Am văzut tot felul de speculații, inclusiv referitoare la posibilitatea unei fuziuni cu PNL, dar cred că este prematur să vorbim despre așa ceva. La această oră, nu avem nici măcar rezultatele finale certificate de la BEC”, a completat Cătălin Avramescu.

Eugen Tomac, liderul demisionar al PMP (sursa hepta.ro)
Eugen Tomac, liderul demisionar al PMP (sursa hepta.ro)

PMP, zero voturi în secții cu observatori proprii

Ca de obicei, și la aceste alegeri s-a pus problema corectitudinii scrutinului. Fostul candidat PMP se numără printre contestatarii vehemenți ai rezultatului final și își prezintă argumentele.

Totul a început de la modalitatea de numărare a buletinelor de vot și a continuat cu suspiciunea legată de ipoteza fraudării propriu-zise: „Las la o parte faptul dacă numărătoarea voturilor a fost corectă sau nu, deși eu cred că nu a fost. În primul rând, este vorba despre numărare. BEC numără 96% din voturi în câteva ore și apoi stă trei zile și jumătate pentru ultimele 4% din voturi. Asta e foarte dubios! Unde mai pui că aflăm că multe procese verbale nu se închid, pentru că voturile raportate nu corespund cu acelea din procesele verbale. Aflăm foarte multe lucruri care ne dau de gândit. De exemplu, faptul că avem secții în care nu figurăm cu niciun vot, inclusiv în județe în care avem scoruri bune. Unde mai pui că am avut observatori în toate secțiile de votare din țară… Te aștepți ca măcar observatorul tău să te voteze, dacă nu altcineva”.

Pentru Cătălin Avramescu, amănuntul cel mai tulburător este legat de faptul că reprezentanții celorlalte partide din BEC au respins cererile partidului său de renumărare a voturilor. „Dacă există cineva care crede că alegerile s-au desfășurat corect, haideți să aflăm. Nu e mare lucru. Ar fi normal să numărăm voturile măcar în anumite secții unde rezultatele au fost anormale”, a explicat dumnealui.

Toate drumurile se întorc la… AUR: „Cer partidelor parlamentare să invalideze mandatele acestor indivizi!”

Dacă discuția despre eșecul din alegeri a debutat cu referirile la ascensiunea AUR, tot așa s-a și încheiat. Avramescu consideră că mecanismul care susține această formațiune politică a pus umărul, decisiv, la falsificarea rezultatelor alegerilor.

„Un alt fenomen inacceptabil este că avem de a face cu un partid, mă refer la acest AUR, pe care nu știm cine îl finanțează, cu ce bani și-a plătit afișele și bannerele electorale pe care le vedem peste tot pe internet, din ce fonduri a achitat prețul autocarelor și al activităților din diaspora, sediul colosal de campanie. Oare a plătit cu cei 42.000 de lei pe care i-a declarat oficial? În ce țară trăim, când putem să avem în Parlament un partid despre care autoritățile statului nu ne spun nimic cu sens?… Asta, ca să mă exprim foarte potolit!”, a „tunat” politologul.

De altfel, Cătălin Avramescu a găsit soluția pentru a stopa accesul deputaților și senatorilor AUR în Parlament, chiar și după validarea rezultatelor alegerilor: „Mi se pare inacceptabil pentru orice sistem care se pretinde democratic. Folosesc această ocazie pentru a-i îndemna pe toți reprezentanții din Parlament, fie că va fi PMP acolo sau nu, să voteze împotriva validării mandatelor acestor indivizi. Nu mi se pare că tot ce s-a întâmplat are de a face cu alegerile într-o democrație!”.

ADVERTISEMENT