News

Explozie a cazurilor grave ale infecției Covid-19 în cazul copiilor. Anunțul medicilor din SUA

17.02.2021 | 12:32
Explozie a cazurilor grave ale infectiei Covid19 in cazul copiilor Anuntul medicilor din SUA
ADVERTISEMENT

Boala Covid-19 are un impact tot mai agresiv în rândul copiilor. Medicii din SUA vorbesc deja de o explozie a cazurilor grave ale infecției SARS-CoV-2 în rândul celor mici.

În cazul copiilor, infecția cu noul coronavirus poate provoca leziuni cunoscute sub denumirea de sindrom inflamator pediatric multisistem (PIMS) sau sindrom inflamator multisistem la copii (MIS-C).

ADVERTISEMENT

La începutul anului, medicii din Los Angeles s-au confruntat cu un caz al unui pacient de 15 ani, Braden. Boala Covid i-a provocat leziuni grave sub forma unui sindrom inflamator. Doctorii l-au pus pe adolescent pe un ventilator și pe un aparat de bypass inimă-plămân. Din păcate, organele i-au cedat, iar apoi a fost constatat decesul.

Explozie a cazurilor grave ale infecției Covid-19 în cazul copiilor

Pe întreg teritoriul SUA, medicii au observat o creștere alarmantă a numărului de tineri cu afecțiunea pe care Braden a avut-o și care i-a fost fatală.

ADVERTISEMENT

Și mai îngrijorător, spun specialiștii, este faptul că în prezent sunt mult mai mulți bolnavi cu Covid-19 în rândul copiilor, iar cazurile grave au explodat și ele.

”În prezent primim mai mulți din categoria acestor copii cu sindromul MIS-C, dar de data aceasta, se pare că un procent mai mare dintre ei sunt în stare critică”, a spus dr. Roberta DeBiasi, șefa secției de Bolilor Infecțioase la Spitalul Național pentru Copii din Washington DC, potrivit NY Times.

ADVERTISEMENT

Aceasta mai spune că, în timpul primului val în care spitalul la care lucrează primea pacienți minori, aproximativ jumătate dintre ei aveau nevoie de tratament în unitatea de terapie intensivă. Între timp, de la 50%, cazurile grave la ATI au crescut dramatic, iar acum 80-90% au nevoie de oxigen.

Care sunt cauzele creșterii cazurilor grave în rândul copiilor

Medicii din SUA consideră că această creștere a cazurilor grave poate fi pus pe seama exploziei generale a cazurilor de Covid în Statele Unite după sezonul de vacanță de iarnă.  Mai multe cazuri noi pot crește pur și simplu șansele de apariție a bolilor severe.

ADVERTISEMENT

Până în prezent, nu există dovezi care să susțină ideea că tulpinile noi ale coronavirusului sunt responsabile, iar experții spun că este prea devreme pentru a specula despre orice impact al variantelor asupra sindromului inflamator multisistem la copii (MIS-C).

Această afecțiune care în SUA a afectat mai mult de 2.000 de copii este similară cu boala Kawasaki și apare la 2 din 100.000 de persoane cu vârsta sub 21 de ani. Deși boala este ușor de tratat, unii pacienți pot suferi anomalii cardiace cu o gravitate variabilă.

ADVERTISEMENT
Tags: