News

Explozie într-un apartament din Ploiești. Proprietarul a sărit pe geam pentru a-și salva viața

O explozie puternică s-a produs, joi dimineață, într-un bloc din Ploiești, după ce un incediu a izbucnit într-un apartament. Proprietarul locuinței a sărit pe geam de teamă.
19.05.2022 | 10:37
Explozie intrun apartament din Ploiesti Proprietarul a sarit pe geam pentru asi salva viata
Incendiu urmat de o explozie într-un bloc din Ploiești. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Incendiu urmat de o explozie într-un apartament dintr-un bloc din Ploiești. Totul a avut loc joi dimineață, iar proprietarul locuinței a sărit pe geam de teamă, pentru a-și salva viața.

Incendiu urmat de explozie într-un bloc din Ploiești

La fața locului au fost chemate de urgență autoritățile. Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere, una de descarcerare, și o ambulanță SMURD, transmite Antena 3.

ADVERTISEMENT

Bărbatul a sărit, mai exact, de la etajul unu al clădirii compusă din patru etaje. Medicii i-au acordat îngrijirile necesare, starea lui fiind una stabilă în prezent.

Care este cauza exploziei

De vină pentru situația creată ar fi o baterie de scuter, pusă la încărcat. De altfel, nu a fost nevoie de evacuarea locatarilor, iar structura blocului nu a fost afectată având în vedere evenimentul.

ADVERTISEMENT

În momentul de față, incendiul este lichidat și s-a deschis o anchetă în acest caz. Nu s-au raportat victime.

Cum reacționăm în caz de incendiu

Multe persoane se panichează atunci când au de a face cu un incendiu. Săritul pe geam nu este o soluție, așa cum a procedat proprietarul de față, din Ploiești. Iată ce transmit reprezentanții ISU:

ADVERTISEMENT

” (…) Dacă pentru salvarea unor persoane trebuie sa treceti prin incaperi incendiate, puneti pe cap o patura umeda. Deschideti cu prudenta usile, deoarece afluxul rapid de aer, provoaca cresterea rapida a flacarilor, prin incaperile cu fum dens deplasati-va taras sau aplecati”, informează ISU.

Pe lângă acestea, este important a vă asigura și de celelalte victime, mai ales dacă aveți copii, care obișnuiesc să se ascundă de teamă sub pături sau în dulapuri.

ADVERTISEMENT

”Strigati victimile (copiii de regula se ascund sub paturi, in dulapuri etc.) gasiti-i si salvati-i. Daca vi se aprinde imbracamintea nu fugiti, culcati-va pe pamant si rostogoliti-va. Asupra persoanelor carora li s-a aprins imbracamintea, puneti o patura sau orice altceva care-i pot acoperi etans.

În cazul stingerii incendiului folositi stingatoare, apa, nisip, pamant etc. Daca arde o suprafata verticala, apa se arunca de sus in jos; Lichidele incendiare se sting prin acoperire cu nisip, pamant, paturi, etc.

La incendiile ce afecteaza instalatiile electrice, se intervine numai dupa intreruperea sursei de energie. Iesiti din zona incendiata in directia dinspre care bate vantul. Aplicati pe partile afectate pansament uscat si curat si prezentati-va la punctele medicale”, a mai informat ISU.

ADVERTISEMENT
Tags: