News

Update. Explozie la combinatul Azomureș. Care a fost cauza. Video

Explozie puternică și incendiu la combinatul Azomureș. O persoană a fost rănită în urma evenimentului.
07.07.2021 | 19:48
Update Explozie la combinatul Azomures Care a fost cauza Video
ADVERTISEMENT
07-07-2021
17:44

Care a fost cauza exploziei

Specialiștii au analizat explozia de la Azomureș și au oferit opiniei publice primele analize tehnice, încercând să explice care a fost cauza exploziei

“Echipa de investigare a Azomureș, împreună cu autoritățile IGSU București, ISU Mureș, Garda de Mediu Mureș, APM Mureș, IPJ Mureș și ITM Mureș, confirmă că evenimentul de astăzi a fost generat de cedarea unei porțiunii de sub sudura unei conducte.

Conducta la care a apărut avaria face parte dintr-un sistem de conducte autorizat ISCIR pentru funcționare în data de 30.07.2013, având ultima verificare tehnică în utilizare în data de 16.01.2019, și scadența următoarei inspecții tehnice în utilizare fiind în data de 06.01.2022

Sudura a fost verificată cu raze X în anul 2020, iar rezultatul a fost conform. Motivul cedării conductei va fi următoarea etapă a investigației și necesită o analiză realizată de către experți independenți. Rezultatele finale sunt așteptate în următoarele săptămâni.

Ca și până acum, vom continua să cooperăm complet transparent cu autoritățile care au atribuții în acest domeniu. Rezultatele finale ale investigațiilor vor fi prezentate public imediat ce vor fi finalizate.

Menționăm că evenimentul nu a avut impact asupra factorilor de mediu. Azomureș își reafirmă angajamentul ferm de a respecta toate standardele de siguranță și de mediu ale Uniunii Europene”, a declarat Azomureș printr-o postare pe o rețea de interacțiune socială.

La nicio săptămână de la deflagrația de la Rafinăria Petromidia, o altă situație similară a fost consemnată în țară. În noaptea de marți spre miercuri, o explozie urmată de incendiu s-a produs la staţia de amoniac 3 din cadrul combinatului Chimic Azomureş.

În urma incidentului, un bărbat de aproximativ 50 de ani a suferit o fractură de membru superior.

A fost emis și un mesaj RO-Alert de informare a populaţiei din zona limitrofă a combinatului. Autoritățile și operatorul economic dau asigurări că oamenii nu sunt în pericol.

ADVERTISEMENT

Explozie puternică la combinatul Azomureș. O persoană a fost rănită

Explozia a avut loc la o oră după miezul nopții. Potrivit celor de la ISU Târgu Mureș, pompierii militari din județ şi Serviciul Privat Pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul operatorului economic au intervenit rapid.

Incendiul a fost localizat, fără pericol de extindere, şi s-a intervenit pentru lichidare.

”În jurul 01:00, explozie urmată de incendiu la statia de amoniac 3 din cadrul Combinatului Chimic Azomures. Intervin pompierii militari din cadrul ISU Mureş şi Serviciul Privat Pentru Situatii de Urgenta din cadrul operatorului economic.

ADVERTISEMENT

Incendiul este localizat, fără pericol de extindere şi se intervine pentru lichidare. În urma evenimentului a fost transmis un mesaj RO-ALERT de informare a populației din zonă limitrofa a operatorului. Nu exista nici un pericol pentru populație sau personalul operatorului.

A fost o victimă de sex masculin, de aproximativ 50 de ani, cu o fractura de membru superior.

 Autospeciala CBRN aflată la fața locului a executat misiuni de măsurare a posibilelor substanțe toxice din aer, fără a fi înregistrate valori care sa depășească limitele normale.

ADVERTISEMENT

Incendiul a fost declarat lichidat la ora 02:45. Cauza probabilă de producere e evenimentului este în curs de stabilire de către o comisie constituită în acest sens”, arată comunicatul ISU Mureş.

Reprezentanții Azomureș: ”Nu există pericol pentru populație”

Reprezentanții combinatului au emis un comunicat pe Facebook în care dau asigurări că nu există niciun pericol pentru comunitate. În ceea ce privește persoana rănită, această este în afara oricărui pericol.

ADVERTISEMENT

”Nu se înregistrează emisii de amoniac la nivelul platformei sau în afara ei. La fata locului se afla acum reprezentanții autorităților. Nu exista pericol pentru comunitate.

În timpul manevrelor de pornire a uneia dintre instalațiile de producere a amoniacului de pe platforma Azomures a avut loc o explozie, urmata de un incendiu. O persoana a fost rănita, a primit îngrijiri medicale la fata locului și este în afara oricărui pericol.

Au intervenit pentru stingerea incendiului pompierii din cadrului serviciului propriu si cei de la ISU Mureș. Situația este acum sub control, este monitorizata de autoritati, instalatia unde a avut loc incendiul fiind oprita complet”, anunță Azomureș.

Combinatul Azomureș este unul dintre cei mai mari producători de îngrășăminte chimice din România, care aparține elvețienilor de la Ameropa Holding.

ADVERTISEMENT