News

Explozie la o mină ilegală de cărbune din Columbia. Cel puțin 12 oameni au murit

Explozie la o mină ilegală de cărbune din Columbia. Mai mulți oameni și-au pierdut viața
25.08.2021 | 12:42
Explozie la o mina ilegala de carbune din Columbia Cel putin 12 oameni au murit
ADVERTISEMENT

Sunt cel puțin 12 oameni care și-au pierdut viața, relatează autoritățile din Columbia, după ce a avut loc o explozie la o mină de cărbune care nici măcar nu avea acte pentru a funcționa.

Mai mulți oameni au murit, după o explozie la o mină ilegală de cărbune din Columbia

Informația a fost făcută publică de Agenția Națională Minieră, care a mai transmis și că explozia a avut loc în Topaga, nord-vestul Columbiei.

ADVERTISEMENT

Se pare că deflagrația a avut loc chiar când turele se schimbau, așadar atunci se aflau cei mai mulți oameni în apropierea minei de cărbune.

Primele informații arată că explozia a avut loc din cauza unei acumulări de gaze. În momentul în care a avut loc deflagrația, în mina de cărbune se aflau 14 persoane.

ADVERTISEMENT

Doi dintre aceștia au reușit să scape, dar pentru ceilalți a fost prea târziu. Astfel, operațiunile de salvare au devenit unele de recuperare ale cadavrelor și ele au fost oprite după 10 ore de căutări, miercuri dimineață.

Informațiile inițiale despre această explozie au fost unele contradictorii. S-a vorbit despre 14 victime, apoi despre 12, iar datele preliminare anunțau că doar patru oameni au murit.

ADVERTISEMENT

O altă deflagrație la o mină de cărbune a avut loc anul trecut

Și în 2020 a mai avut loc o astfel de explozie, tot la o mină de cărbune. Atunci și-au pierdut viața 11 persoane. De asemenea, alte patru au fost grav rănite și au fost duse la spital.

“Sunt 11 morţi şi avem patru răniţi”, a declarat căpitanul Alvaro Farfan, imediat după incident.

ADVERTISEMENT

Explozia a avut loc în municipalitatea Cucunuba, care se află în centrul Columbiei, conform unui anunț făcut de pompierii locali.

Minele de cărbune ilegale nu sunt rar întâlnite în această țară. De altfel, cele mai multe decese produse în acest medii de lucru au survenit în mine ilegale. Este vorba despre 60% din numărul total al morților.

Columbia este al cincilea cel mai mare producător de cărbune din lume. Anul trecut au murit 171 de oameni în accidente miniere. Numărul este în creștere față de anul precedent, când au murit 82 de oameni.

Și în Statele Unite a avut loc o explozie la o mină de cărbune. Două persoane au murit atunci, iar alte șapte au rămas blocate în subteran

ADVERTISEMENT