News

Explozie la Șantierul Naval Orșova. Trei victime au ajuns la spital, una în stare gravă. Update

O explozie s-a produs pe Șantierul Naval Orșova. Trei victime au ajuns de urgență la spital. Una dintre ele se află în stare gravă
14.09.2022 | 13:39
Explozie la Santierul Naval Orsova Trei victime au ajuns la spital una in stare grava Update
Explozie la Șantierul Naval Orșova cu trei răniți. Sursa foto - anconav.ro
ADVERTISEMENT
14-09-2022
12:48

Explozia, la bordul unei nave în construcție

Conform anchetatorilor, explozia s-a produs la bordul unei nave în construcție. Trei muncitori au fost răniți în timp ce lucrau la această navă.

”La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Orşova care, în urma verificărilor efectuate, au stabilit că în interiorul unui bord de navă, aflată în construcţie, s-a produs o deflagraţie în timp ce trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 39 şi 47 de ani efectuau lucrări mecanice. În urma incidentului, cei trei bărbaţi au suferit arsuri şi răni la nivelul corpului, fiind transportaţi la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate”, transmite IPJ Mehedinţi.

Polițiștii consideră că nu au fost respectate măsurile legale de securitate și sănătate în muncă. În cauză a fost deschis dosar penal.

Clipe de panică pe Șantierul Naval Orșova. O explozie a avut loc la o navă care se afla în acel moment în reparații. La fața locului au fost chemate de urgență mai multe echipaje de ambulanță.

Explozie la o navă din Șantierul Naval Orșova

Trei persoane au ajuns la spital cu arsuri, pentru a fi evaluate medical. Inițial s-a spus că unul dintre ei este în stare gravă, dar medicii au confirmat că toți trei se află într-o situație disperată.

ADVERTISEMENT

Între timp au apărut și polițiștii la șantier pentru a vedea exact ce anume s-a petrecut. Aceștia investighează dacă explozia a venit pe fondul unei erori umane sau dacă nu au fost respectate măsurile de lucru.

În acest moment se știe că accidentul s-ar fi petrecut în timpul unor operațiuni de sudură. De remarcat și că explozia nu a fost urmată de incendiu.

ADVERTISEMENT

“O victimă a fost preluată de către SMURD, în stare de constienta, prezentând arsuri pe o suprafață de circa 70 la sută. După acordarea îngrijirilor medicale, victima a fost predata la CPU Orșova, conștientă”, transmit reprezentanţii ISU Mehedinţi.

Mai trebuie spus că după câteva luni în care compania a mers pe pierdere, Șantierul Naval Orșova a semnat la începutul anului un contract uriaș.

ADVERTISEMENT

Nu mai puțin de 4,06 milioane euro urmau să intre în firmă pentru construcția unei nave fluviale. Termenul de predare al acesteia era în primele două luni ale anului viitor.

Beneficiarul este o companie olandeză Rensen-Driessen Shipbuilding, de altfel, aceștia fiind parteneri ai șantierului românesc și cu alte ocazii.

ADVERTISEMENT

Potrivit siteului oficial, Șantierul Naval Orșova a fost înființat încă din 1890. Acesta a fost la început un mic atelier pentru reparația navelor care construiau canalul navigabil din zona actuală a Porților de Fier.

În prezent, peste 350 de oameni sunt angajați în companie, una care are nu mai puțin de trei SIF-uri în acționariat.

ADVERTISEMENT
Tags: